Teatrul Național din Timișoara își întâlnește publicul din nou, fidel rostului său fundamental: unificarea speranțelor societății prin arta teatrului, într-un spațiu al dialogului, care poate fi oricare – sub cupola teatrului sau sub cerul liber.
”Desigur, regulile impuse de lege în prevenirea și combaterea coronavirusului restricționează accesul în sălile de spectacol și în următoarea perioadă. Dar pentru că ne este foarte dor de spectatorii noștri, pentru că întâlnirea cu publicul în jurul poveștilor inimii și minții pe care le creează spectacolele noastre este esențială și a devenit de maximă necesitate în egală măsură pentru artiști și spectatori, Teatrul Național din Timișoara construiește un spațiu de spectacol în aer liber. Mai precis, Teatrul Național a început lucrările de montare, în Parcul Civic, lângă Sala 2, a unei scene în aer liber, al cărei nume este, în sine, o declarație făcută publicului. Astfel, Scena A ut DOR, va avea o capacitate maximă de 96 de locuri pentru spectatori, amplasate în conformitate cu normele privind combaterea coronavirusului.
Scena A ut DOR, având o dimensiune comparabilă cu orice scenă de interior, respectiv 10 x 10 m, se va preta reprezentațiilor spectacolelor de teatru și se va deschide publicului începând de marți, 1 septembrie, ora 20:00, cu spectacolul Aeroport. Următoarele spectacole programate de Teatrul Național în acest spațiu sunt: Aeroport (miercuri, 2 septembrie, ora 20:00), M-am hotărât să devin prost (sâmbătă, 5 septembrie și duminică, 6 septembrie, ora 20:00) și Cloaca (marți, 8 septembrie și miercuri, 9 septembrie, ora 20:00).
Teatrul Național ia toate măsurile necesare pentru asigurarea vizionării spectacolelor în condiții de siguranță și confort. De asemenea, spectatorii vor fi sprijiniți pe tot parcursul prezenței în spațiul de spectacol în vederea respectării măsurilor de prevenție.
Biletele vor putea fi achiziționate online pe www.tntimisoara.com sau de la Agențiile Teatrului Național (Agenția „Mărășești”, str. Mărășești nr. 2 și Agenția „Sala 2”, Parcul Civic), orarul de funcționare între orele 11:00 și 19:00, de marți până duminică. Prețul biletelor este de 40 de lei, respectiv 20 de lei , în funcție de categoria de locuri.” / anunță Teatrul Național din Timișoara.