Expoziţia de pictură „Ea a fost aici“ a artistei Sabina Elena Dragomir, care cuprinde 27 de lucrări de dimensiuni mari și medii, va fi găzduită de Galeria Institutului Cultural Român de la Lisabona, în perioada 13 august – 15 octombrie 2020. Operele fac parte dintr-o cercetare a corpului uman și a diferitelor ipostaze ale acestuia, prin care Sabina Elena Dragomir încearcă să redea, cu un rafinat simț poetic și cu un instrumentar tehnic de mare măiestrie, relația dintre trup și suflet. Expoziția include o selecție de lucrări care fac parte din proiecte precum „Intimate Space” (2018) și „Pandora” (2019), prezentate sub diferite forme de expunere, în galerii de artă, muzee sau spații alternative din România.
Pictura în ulei sau pictura pe pânză realizată de Sabina Elena Dragomir surprinde corpul învăluit în pelicule transparente, precum apa, sau diafane, ca materialele vaporoase ale unor ținute vestimentare. Pictura ei creează adevărate scenarii vizuale, folosindu-se de un spectru cromatic straniu. În lucrările în care predomină culorile deschise, acide, în tonuri predominante de galben-auriu sau albastru-verzui, accentul cade pe frumusețea naturală a nudului feminin. În tablourile în care predomină nuanțele întunecate, intense, negrul alternat cu diverse nuanțe de gri, atmosfera este una dramatică, tensionată.
Sabina Elena Dragomir (n.1992, la Brașov) este absolventă a studiilor de licență și de master (Magna Cum Laude) la Universitatea de Artă și Design din Cluj-Napoca, unde, în prezent, finalizează studiile doctorale în domeniul artelor plastice. Artista a participat la numeroase expoziții naționale și internaționale. Printre cele mai recente apariții publice se numără expozițiile personale: „Pandora” (IAGA Gallery, Cluj-Napoca, 2019), „Regasirea umbrei” (M2 Gallery, Cluj-Napoca, 2018), „The sixth canto.The sense of time” (Centrul Multicultural al Universității Transilvania, Brașov, 2016), „Intimacy. Beyond appearance” (Casa Matei Gallery, Cluj-Napoca, 2016) sau „Lightning Body. Quiet Noise” (IAGA Gallery, Cluj-Napoca, 2016) și expoziții de grup precum: „Contemporania” (Art Yourself Gallery, București, 2019), „Identități” (Muzeul Etnografic, Cluj-Napoca, 2019), „IAGA’s Artists at Stalowa” (Stalowa Gallery, Varșovia – Polonia, 2019), „Breaking Rules” (Muzeul de Artă Cluj-Napoca, 2017), „Times and genesis” (Muzeul de Artă Cluj-Napoca, 2016), „Cluj Calling Project_Part3” (Abbazia San Remigio, Alessandria, Italia, 2015) sau „Art Night Venice” (Accademia di Belle Arti, Veneția, Italia, 2013). // www.icr.ro/bucuresti/lisabona-relatia-dintre-trup-si-suflet-expusa-in-27-de-picturi-ale-artistei-sabina-elena-dragomir