Humanitas anunță redeschiderea librăriilor începând de sâmbătă, 16 mai 2020.
„Cărţile aliniate, aşteptând, de-a lungul peretelui și pe mese. Privirea distrată care trece peste ele, fără să se hotărască asupra uneia anume. Apoi mâna care se întinde. Dansul poate (re)începe. Dans cu o carte.“ — Gabriel Liiceanu.
Citim un rând-două, o pagină poate. Unii dintre noi apropie cartea, mai ales dacă e nouă, cât să simțim mirosul de cerneală tipografică și de hârtie. Odată ce-am intrat într-o librărie, acesta e ritualul nostru de cititori, și e, fără-ndoială, unul dintre cele care ne-au lipsit mult în ultimele săptămâni. Ritualul nostru, „dansul cu o carte“, va reîncepe de sâmbătă, 16 mai, în 14 librării Humanitas, din București, Brașov, Sibiu, Cluj, Alba Iulia, Iași, Galați, Piatra Neamț, Ploiești, Râmnicu Vâlcea, Oradea și Timișoara. Iar librăriile vă vor oferi sentimentul regăsirii bucuriei cunoscute, la care se vor adăuga câteva surprize. Noutățile Humanitas, Humanitas Fiction și Humanitas Junior, bestsellerurile online din luna aprilie vă vor întâmpina, aranjate, pe rafturi.
Cărțile lunii
La intrarea în librărie, în zona rezervată maeștrilor de ceremonii ai fiecărei luni, se vor afla două dintre cele mai așteptate cărți: Isus al meu de Gabriel Liiceanu, o carte scrisă avându-i în minte pe cei care, asemenea autorului, trăiesc paradoxurile și nedumeririle propriei credințe, scepticul și însetatul de cunoaștere, aflați și ei în căutarea unor răspunsuri, și Călătoria Cilkăi de Heather Morris, cartea lunii propusă de Humanitas Fiction, o poveste dramatică despre supraviețuire și iubire urmărind destinul Cilkăi Klein, unul dintre personajele cele mai puternice din Tatuatorul de la Auschwitz.
Noutățile Humanitas, Humanitas Fiction și Humanitas Junior
Creionul de tâmplărie de Mircea Cărtărescu, Seducătorul domn Nae. Viața lui Nae Ionescu de Tatiana Niculescu, Românii și Europa. O istorie surprinzătoare de Lucian Boia, Recviem vesel pentru tata de Radu Paraschivescu, Prevestirea de Ioana Pârvulescu și Isus al meu de Gabriel Liiceanu, noutățile Humanitas promise la începutul campaniei S-a închis lumea? Poți deschide o carte #Continuăm, vor ajunge în librăriile din București și din țară.
Cele mai frumoase ficțiuni ale lumii apărute în această primăvară la Humanitas Fiction sunt bestsellerul Copiii de pe Volga de Guzel Iahina (autoarea celebrului roman Zuleiha deschide ochii), Memoriile unui motan călător de Hiro Arikawa, o demonstrație desăvârșită a iubirii dintre oameni și feline, Femei de Oscar de Melanie Benjamin, un nou roman cuceritor care imaginează prietenia dintre două simboluri ale Hollywoodului și Educație europeană de Romain Gary, o poveste despre situațiile limită care ne ajută să vedem limpede în haosul lumii și al inimilor.
Aventurile râmei Oli de Olga Gudynn și volumul II din 1001 de nopți. Basme arabe istorisite de Eusebiu Camilar, publicate de curând la Humanitas Junior, vor fi cu siguranță între preferatele copiilor în lunile următoare.
Volumul Amintiri de la Humanitas este a doua parte a cadoului pe care Editura Humanitas îl oferă la aniversare celor care i-au fost alături în cei 30 de ani de la înființare.
Amintiri de la Humanitas nu este o surprise party cu strigăte și vorbe de circumstanță, ci o încercare onestă de a înțelege valoarea cărții în viața fiecăruia dintre noi și în viața cetății. Peste douăzeci de scriitori și editori din mai multe generații povestesc tot felul de întâmplări legate de Editura Humanitas, scene petrecute sub reflectoare sau în culise.
Veți primi gratuit volumul în toate librăriile Humanitas, la achiziționarea oricărei cărți a Editurii Humanitas.
Promoții
Până când activitatea noastră revine pe baze economice stabile, înlesnim achiziția de carte prin trei promoții speciale care vor continua și în luna iunie:
• Cumpărând oricare dintre titlurile noi semnate de Mircea Cărtărescu, Lucian Boia, Tatiana Niculescu, Ioana Pârvulescu, Radu Paraschivescu sau Gabriel Liiceanu, beneficiați de o reducere de 30% pentru orice altă carte a aceluiași autor.
• Una dintre cele mai populare promoții, „2+1 gratuit“, este valabilă pentru toate titlurile Humanitas Fiction.
• Cărțile pentru copii și adolescenți de la Humanitas Junior vor avea o reducere de 25% între 16 și 29 mai, iar pe 30 mai și 1 iunie pregătim promoții-surpriză.
Așteptând momentul revederii, punem la punct regia evenimentelor online, în așa fel încât să putem fi împreună și să ne bucurăm de cărți. „Dansul poate (re)începe. Dans cu o carte.“- anunță Librăriile Humanitas.