În această perioadă în care izolarea și nesiguranța domină Asociația ”Pro Valores”, Centrul Cultural Palatele Brâncovenești și Delirs.com, propun tinerilor talentați din întreaga țară un concurs de literatură care poartă numele prințesei Martha Bibescu. Competiția se va desfășura exclusiv on-line și este dedicată tinerilor cu vârste între 10 și 25 de ani, care vor fi împărțiți pe trei categorii de vârstă și două mari genuri literare: ESEU și POEZIE. Acest concurs dă un imbold tinerilor să evadeze din monotonia acestor zile, prin intermediul artei, al creației, pătrunzând pe un tărâm al libertății absolute reprezentată de imaginație. AgențiadeCarte.ro este partener media.
Creațiile literare și documentele necesare înscrierii vor putea fi trimise până pe 12 iunie 2020, pe adresa: concursulmarthabibescu@gmail.com.
Regulamentul complet și condițiile de înscriere pe: https://www.asociatiaprovalores.ro/concursul-martha-bibescu-regulament-literatura/
Lucrările vor fi apreciate de un juriu alcătuit din Lamia Beligan – actrița a Teatrului Național din București, Olesea Savvateeva – jurnalistă, redactor Radio România Internațional și Alexandru Turcu – secretar literar al Teatrului de Comedie din București.
Cele mai bune creații literare din ambele genuri vor fi publicate în “Culegerea virtuală”, iar după încetarea restricțiilor impuse de criza virusului COVID 19, vor fi prezentate publicului, la Palatul Mogoșoaia, în cadrul unui spectacol lectură susținut de marea actrița Lamia Beligan.
Martha Bibescu a fost o distinsă personalitate a aristocrației europene a secolului al XX-lea și o valoroasă scriitoare, prima sa carte: Les Huit Paradis (1908), premiată de Academia Franceză, va deschide seria unei opere impresionante, din care nu vor lipsi romanele de inspirație autobiografică sau istorică, evocări ale unor personalități din trecut sau contemporane, note de călătorie, versuri, poeme în proză, eseuri, cugetări, corespondență, o serie de biografii istorice, semnate, în parte, sub pseudonimul Lucile Decaux. În 1955 a devenit membră a Academiei Regale de limbă și literatură franceză din Bruxelles, iar în 1962 a primit decorația franceză Crucea Legiunii de Onoare.
Co-organizatori: Asociaţia “Pro Valores” și Centrul Cultural “Palatele Brâncovenești”.
Parteneri media: Radio România Cultural, Radio Trinitas, Observator Cultural, JurnalMM.ro, Agentia de carte.ro, Romania Pozitiva.ro, Bucuresteni.ro, Roportal
Parteneri: https://www.delirs.com/ , proiect inițiat de Provizii de iarnă.srl și Faircrate.srl
Afacerea de familie Provizii de Iarnă SRL din orașul Petrila, care comunică prin marca Delirs, a accesat programul Start-up Nation în anul 2017, investind toate fondurile într-o linie de producție, cu capacitatea de 1.000 de borcane pe zi de zacuscă, gem, dulceață, siropuri, compoturi, murături și piureuri de fructe.
În anul 2018 a participat prin Programul de Internaționalizare al Ministerului pentru Mediul de Afaceri, Comerț și Antreprenoriat la trei târguri internaționale în Vietnam și China cu mostre de zacuscă, gem și dulceață.
În 2019 a venit prima comandă fermă de 15.000 de borcane cu gem de afine, gem de măceșe, gem de gutui cu ghimbir și cardamon, gem de prune cu nuci și dulceață de ardei iute. Producătorul român a semnat un contract cu distribuitorul chinez, iar trimiterea avansului era condiționată de eliberarea unui certificate de tipul Free Sales Certificate, ce trebuia eliberat de către statul român. După îndelungi insistențe, Direcția Sanitar-Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor a transmis un certificat care a fost
refuzat de către distribuitor, iar nici până la această dată nu s-a obținut certificatul corespunzător. Până la obținerea certificatului, antreprenorii au investit toate economiile în producția celor 15.000 de borcane. Momentan, procesul de export este blocat pe termen nedefinit. Cum magazinele online sunt singurul motor care întrețin eforturile
micilor producători în această perioadă, echipa Delirs s-a hotărât să investească într-un magazin online pe care să îl dezvolte atât pentru piața din UE cât și Asia, având în plan pe termen mediu inclusiv dezvoltarea unei versiuni de site în limbile engleză și chineză.
Delirs.com livrează gratuit, indiferent de valoarea comenzii, în București și Petrila. Gratuit livrează și în orice altă localitate din România, dacă valoarea comenzii este mai mare de 199 de lei.