În curând, la Editura Tracus Arte va apărea volumul Povești despre omul interior, de Mariana Boca.
Pasionat comparatist, Mariana Boca este o cititoare de mare rafinament intelectual, o cititoare a cărei inteligenţă critică nu sfidează cadrele scriiturii elegante, deşi polemice uneori, prin extravaganţa sau iritarea metodologică. O cititoare în aventura explorării omului interior, a sensului profund etic al operelor marilor scriitori canonici, o cititoare a cărei voce protejează şi revelează supremaţia estetică şi relevanţa etică a operelor analizate. Tocmai de aceea, în complexul său act de lectură, conştiinţa hermeneutică se lasă modulată de conştiinţa auctorială şi de conştiinţa operei al cărei univers moral, estetic îi cuprinde pe toţi cei aleşi la participarea vieţii din literatură sau, altfel spus, a literaturii-viaţă. Prin cartea sa, Mariana Boca a găsit calea, asemenea cavalerului iniţiat căruia i s-a revelat taina mult râvnitului potir. – Rodica Ilie
Mariana Boca s-a născut în 1965 la Rădăuţi. A absolvit Facultatea de Filologie a Universităţii Bucureşti în 1987, unde şi-a susţinut şi teza de doctorat în aria literaturii comparate. Din 1995 este profesor de literatură şi studii comparate la Facultatea de Litere şi Ştiinţe ale Comunicării de la Universitatea „Ştefan cel Mare” din Suceava. A publicat cărţile Modernismul între literatură şi ílozoíe (2002), Mentalităţi Europene (2006), Literatura română în secolul XX. Maşina modernismului şi istoriile identităţii (2007). Critica literară şi eseurile analitice publicate în volume colective şi reviste din ţară şi din străinătate sunt dedicate raporturilor dintre literatură, gândirea filosofică şi memoria istorică a societăţilor europene.
edituratracusarte.ro/2020/05/13/povesti-despre-omul-interior-de-mariana-boca/