Luni, 1 iunie 2020, Muzeul Național al Literaturii Române aniversează 63 de ani de la înființare. Pornind de la ideea celebrării centenarului nașterii poetului Mihai Eminescu, prin crearea unui muzeu dedicat acestuia, în 1957, se ia decizia fondării unui muzeu al scriitorilor importanți ai literaturii române sub conducerea lui Dumitru Panaitescu-Perpessicius, director al Bibliotecii Academiei, la acea vreme. De-a lungul timpului, muzeul a fost găzduit în mai multe sedii. Primul dintre acestea a fost Casa Toma Stelian, unde se afla și sediul Uniunii Scriitorilor. Prin eforturile scriitorilor Șerban Cioculescu, Tudor Vianu și, mai ales, ale lui Tudor Arghezi, muzeul este găzduit ulterior în faimosul sediu din Bulevardul Dacia nr. 12. După revendicarea acestui spațiu, a urmat o perioadă de exil în Casa Presei.
Începând din 21 martie 2017 și până în prezent, expoziția de bază se află pe strada Nicolae Crețulescu 8, în casa care a aparținut, odinioară, lui Leon Mavrocordat și care, prin eleganța sa și prin efervescența activității culturale, a reușit să se impună în peisajul cultural și turistic al capitalei. Bogata arhivă a muzeului, cu peste 300 de colecții, spațiile expozițiilor temporare din Calea Griviței 64-66, Editura Muzeul Literaturii Române și cele cinci Case memoriale dedicate scriitorilor – Tudor Arghezi, George Bacovia, Anton Pann, Liviu Rebreanu și Ion Minulescu – vin să întregească imaginea complexă a unui muzeu de importanță națională și identitară.
În cei 63 de ani, dar în special în ultimii trei ani, MNLR a derulat proiecte importante la nivel național și internațional, printre care amintim Festivalul Internațional de Poezie București, expozițiile Eli Lotar, Gherasim Luca, Genica Athanasiou, colocvii și conferințe în colaborare cu prestigioase universități și centre de cercetare din lume.
”Pe tot parcursul zilei de 1 iunie, când sărbătorim, totodată, și Ziua copilului, vă lansăm invitația de a urmări materialele pregătite cu această ocazie de MNLR: lectura unor poezii scrise de Tudor Arghezi și Elena Farago pentru copii, în interpretarea actriței Maia Morgenstern, filme de prezentare a MNLR și a istoriei literaturii, mesajele unor personalități culturale, lansarea expoziției on-line CELAN 100 – Printre cuvinte/ Unter den Wörtern, remember Cristi Popescu.
Programul evenimentelor difuzate în on-line:
Ora 9.00 – Călătorii în timp în Camera cu jucării a Mărțișorului
Ora 9.30 – Lecturi din literatura pentru copii, recită Maia Morgenstern
Ora 10.00 – Mesajul prof. univ. dr. Ioan Cristescu, director general al MNLR
Ora 11.00 – La mulți ani, MNLR! Mesajele colaboratorilor MNLR
Ora 13.00 – Intervenția criticului literar Cosmin Ciotloș despre Cristi Popescu
Ora 17.00 – Lansarea expoziției on-line CELAN 100 – Printre cuvinte/ Unter den wörtern
Ora 21.00 – Film MNLR, realizat în colaborare cu TVR” – anunță MNLR.