Între 4-10 mai 2020, Clubul UNESCO-Adolescenții, Muzeul Național al Literaturii Române din București, Teatrul de Comedie și asociația Euro CulturArt celebrează online cea de-a XXIII-a ediție a Festivalului ”Salut, Adolescența”, inițiat de maestrul George Mihăiță. În fiecare zi din Săptămâna Adolescenților vor fi distribuite gratuit cărți scrise de adolescenți din România și Republica Moldova, în urma unor concursuri naționale de literatură, fotografie și arte plastice, precum și documentare, fotografii și înregistrări video cu și despre adolescenți. Sâmbătă, 9 mai 2020, va fi difuzat online ”Rezidența LiterArt”, un documentar realizat de regretatul artist vizual Gabi Stamate, în februarie 2019, despre prima rezidență de literatură și arte plastice din România dedicată adolescenților. De asemenea, vor fi prezentate cele mai frumoase 10 fotografii ale adolescenților români, selectate în urma celor trei ediții ale Concursului Naţional „Cele mai frumoase fotografii ale adolescenţilor – InstantAdolescența” (fotografii digitale realizate de adolescenţi cu telefonul mobil), un concurs organizat în anii 2017, 2018, 2019 de artistul vizual Mihai Zgondoiu, avându-i ca jurați pe fotograful Adi Bulboacă, fotograful Andrei Runcanu, artistul vizual Gabi Stamate și scriitorul Dan Mircea Cipariu. Au fost selectate fotografii realizate de Cătălin Alb, Gabriel Cărtărescu, Memet Akan Mert, Elisa Merca, Silvia Niculae și Matei Rădulescu.Partenerii media ai Festivalului ”Salut, Adolescența” sunt Radio România Cultural, AgențiadeCarte.ro, Ziua-a.ro.
Joi, 7 mai 2019, a fost distribuit gratuit, online, pdf-ul antologiei „Itinerarii”, apărută la Editura Muzeul Literaturii Române din București, proiect co-finanțat de Ministerul Culturii. ”Itinerarii” cuprinde textele câştigătoare sau scrise pentru programul „Rezidenţa LiterArt Franța-România” – prima rezidenţă de scriere creativă şi creaţie vizuală din România dedicată adolescenţilor. În prima vacanţă intersemestrială a anului trecut, între 4-8 februarie 2019, au avut loc, în spaţiile Muzeului Naţional al Literaturii Române din Bucureşti, ateliere de scriere creativă coordonate de scriitorii Dan Mircea Cipariu şi Florin Iaru, precum şi ateliere de creaţie vizuală coordonate de Maestrul Mircia Dumitrescu şi artistul vizual Mihai Zgondoiu. Au fost prezenţi 6 adolescenţi pentru secţiunea literară (în ordine alfabetică): Ioan Coroamă (Liceul Teoretic „Vasile Alecsandri”, Iaşi), Vlad C. Dragne (Colegiul Naţional „Sf. Sava”, Bucureşti), Denisa Lepădatu (Colegiul Naţional „Vasile Alecsandri”, Galaţi), Elisa Merca (Şcoala Germană Hermann Oberth, Voluntari), Luca Ştefan Ouatu (Liceul Teoretic de Informatică „Grigore Moisil”, Iaşi) şi Diana Vlasa (Liceul Vocaţional de Artă, Târgu Mureş). Au fost prezenţi 7 adolescenţi pentru secţiunea arte vizuale (în ordine alfabetică): Maria Alexandra Bărbieru (Colegiul Economic „Virgil Madgearu”, Bucureşti), Ioana Ionescu (Colegiul de Artă „Carmen Sylva”, Ploieşti), Silvia-Ioana Niculae (Liceul de Arte Plastice „Nicolae Tonitza”, Bucureşti), Constantin Popovici (Liceul de Arte Plastice, Timişoara), Matei Rădulescu (Liceul de Arte Plastice „Nicolae Tonitza”, Bucureşti), Sânziana Maia Vieru (Liceul de Arte Plastice, Timişoara) şi Maria Anastasia Soleanu (Liceul de Arte Plastice „Nicolae Tonitza”, Bucureşti).
„Rezidenţa LiterArt Franța-România” a fost un program literar, artistic şi educaţional organizat de Muzeul Naţional al Literaturii Române din Bucureşti, asociația Euro CulturArt și Clubul UNESCO-Adolescenţii. Radio România Cultural şi AgenţiadeCarte.ro sunt partenerii media ai programului. Proiect co-finanțat de Ministerul Culturii și Identității Naționale.
Documentarul ”Rezidența LiterArt” poate fi vizionat pe canalul YouTube al Clubului UNESCO-Adolescenții:
Antologia ”Itinerarii” poate fi descărcată de la următoarea adresă web:
https://www.agentiadecarte.ro/wp-content/uploads/2020/05/Itinerarii-antologie-BT.pdf
Miercuri, 6 mai 2020, a fost distribuit gratuit, online, pdf-ul antologiei „SUPRADOZA DE DRAGOSTE. Cele mai frumoase poezii de dragoste ale adolescenţilor”, apărută în 2017 la Editura Muzeului Literaturii Române, cu o copertă semnată de artistul vizual Mihai Zgondoiu. Antologia cuprinde și câteva fotografii selectate în urma Concursului Naţional “InstantAdolescenţa” – cele mai bune fotografii digitale realizate de adolescenţi cu telefonul mobil. ”Supradoza de dragoste” prezintă poemele scrise de 22 de adolescenţi din România şi Republica Moldova, poeme selectate de un juriu format din Ioana Crăciunescu, Dan Mircea Cipariu şi Florin Iaru, în urma Concursului Naţional „Cele mai frumoase poezii de dragoste ale adolescenţilor”. ”Supradoza de dragoste” a fost un proiect co-finanțat de AFCN (Administrația Fondului Cultural Național).
Antologia ”Supradoza de dragoste” poate fi descărcată de la următoarea adresă web:
https://www.agentiadecarte.ro/wp-content/uploads/2020/05/supradoza-de-dragoste-2017.pdf
Marți, 5 mai 2020, a fost distribuit gratuit, online, pdf-ul antologiei ”reUNIRE”, apărută, în 2018, la editura arădeană Mirador, în urma atelierelor de scriere creativă susținute de scriitorii Dan Mircea Cipariu și Florin Iaru în licee din Pecica, Sântana, Nădlac și Arad. ”reUNIRE” a fost organizat de Centrul Cultural Judeţean Arad, în cadrul proiectului „reUNIRE” – un concurs judeţean de literatură şi ateliere de scriere creativă care s-au desfăşurat în licee şi colegii din judeţul Arad. Din juriu au făcut parte: Florin Iaru, Dan Mircea Cipariu, Ioan Matiuţ și Eugen Rogojan. Antologia ”reUNIRE” cuprinde 19 autori, adolescenți cu vârste între 10 și 19 ani.
Antologia ”reUNIRE” poate fi descărcată de la următoarea adresă web:
https://www.agentiadecarte.ro/wp-content/uploads/2020/05/Antologia-reUNIRE.pdf
Luni, 4 mai 2020, a fost distribuit gratuit, online, pdf-ul antologiei ”Matrioșka. Nouă prozatori adolescenți” , apărută, în 2018, la editura Tracus Arte, redactor: Teodor Dună, art director: Mihai Zgondoiu, carte cofinanțată de AFCN (Administrația Fondului Cultural Național). Antologia prezintă cele mai frumoase povestiri scrise de adolescenţi, selectate de un juriu format din Dan Mircea Cipariu, Florin Iaru și Cristian Teodorescu, în urma Concursului Naţional „Cele mai frumoase povestiri ale adolescenţilor”. Adolescenții care au publicat în ”Matrioșka. Nouă prozatori adolescenți” sunt (în ordine alfabetică): Andreea-Mădălina Balea, Ana Cernea, Vlad-Cristian Dragne, Denisa Lepădatu, Elena Macsim, Elena Olaru, Sorina Rîndașu, Adela MariaTudose, DianaVlasa.
Antologia ”Matrioșka. Nouă prozatori adolescenți” poate fi descărcată de la următoarea adresă web:
https://www.agentiadecarte.ro/wp-content/uploads/2020/05/Proza-Adolescen%C8%9Bi-2018.TIPAR_.pdf
Clubul UNESCO-Adolescenţii este o organizaţie non-politică, non-guvernamentală şi non-profit fondată de Maestrul George Mihăiţă. Preşedintele Clubul UNESCO-Adolescenţii este scriitorul Dan Mircea Cipariu, iar Vicepreşedintele asociaţiei este artistul vizual Mihai Zgondoiu.
Clubul UNESCO-Adolescenţii a fost creat în anul 1992 şi face parte din reţeaua mondială de cluburi UNESCO. Încă de la înfiinţare, Clubul UNESCO-Adolescenţii a făcut lobby parlamentar pentru legiferarea unei zile speciale dedicate fenomenului adolescentin. Astfel, în 1997, a fost promulgată LEGEA nr. 197 din 17 noiembrie 1997 privind instituirea Zilei Adolescentului în fiecare an.
Clubul UNESCO-Adolescenţii este printre primele asociaţii non-guvernamentale din România dedicate adolescenţilor. Scopul clubului este realizarea de programe cultural-sportive, turistice, info-educaţionale, de descoperire de noi şi tinere talente şi de promovare a acestora în plan profesional şi în viaţa publică.
Clubul UNESCO-Adolescenţii a colaborat încă de la înfiinţare cu instituţii culturale publice precum AFCN, Primăria Muncipiului Bucureşti, ArCub, Teatrul de Comedie, Primăria Sectorului 3 şi Primăria Sectorului 6 în realizarea unor proiecte culturale, artistice şi info-educaţionale pentru promovarea adolescenţilor şi a tinerilor creatori din domeniile artelor spectacolului, artelor vizuale şi ale literaturii.
Proiectele noastre comune, Săptămâna Adolescenţilor, Comedia ţine la TINEri, Festivalul Naţional de Teatru pentru Liceeni „Jos Pălăria”, Vernisaj A, Virtual Text A, Cursurile gratuite de actorie pentru elevi (profesor Delia Nartea), au venit în întâmpinarea creativităţii adolescenţilor din Bucureşti şi din ţară şi au devenit repere de referinţă pentru colaborarea dintre o reprezentantă a societăţii civile, o instituţie culturală aflată sub finanţarea unei autorităţi publice locale şi Primăria Municipiului Bucureşti.
În cele 22 de ediţii de până acum ale Festivalului Naţional de Teatru „Jos Pălăria”, au urcat pe scenă peste 5000 de adolescenţi (din care câţiva au ajuns mari actori şi regizori), iar premiile au fost decernate, de-a lungul anilor, de Marcel Iureş, Horaţiu Mălăele, Maia Morgenstern, Emilia Popescu, Vlad Cristache, Andi Vasluianu, Dorina Chiriac, Alex Bogdan etc.
[…] http://www.agentiadecarte.ro/2020/05/festivalul-online-salut-adolescenta-prezinta-documentarul-liter… […]