spot_img

Emisiunea de mărci poștale ”România-Sfântul Scaun, 100 de ani de la stabilirea relațiilor diplomatice”

Pentru a onora Centenarul relațiilor diplomatice cu Sfântul Scaun, Romfilatelia introduce în circulație marți, 5 mai 2020, emisiunea de mărci poștale România-Sfântul Scaun, 100 de ani de la stabilirea relațiilor diplomatice. Relațiile românilor cu Biserica Romei datează, prin strămoșii daco-romani ai acestora, încă din primele secole ale erei creștine. Creștinarea timpurie a locuitorilor spațiului de la Dunărea de Jos s-a făcut în limba latină. Începând cu secolele al XI-lea – al XIII-lea, Transilvania a fost inclusă, prin elitele sale, în mediul latin (catolic), iar Moldova și Țara Românească au avut, din secolul al XIV-lea încoace, episcopii catolice cu limba de cult latină. Cele mai vechi dioceze romane pe teritoriul de azi al României au fost înființate, începând cu secolul al XI-lea, la Cenad, Oradea, Alba Iulia, în regiunea Carpaților de Curbură, la Siret, la Argeș, la Baia.  

În Evul Mediu, toți voievozii români importanți au participat, în cadrul Cruciadei Târzii, sub egida Papalității, la apărarea „Republicii Creștine”, adică a Europei. Unii dintre ei, precum Iancu de Hunedoara și Ștefan cel Mare, au fost numiți de Sfântul Părinte „atleți ai lui Hristos”. În același secol eroic al rezistenței antiotomane, ierarhii români au concurat la unirea celor două biserici (a Apusului și a Răsăritului), iar mitropolitul Moldovei a semnat chiar documentul de la Florența, din 1439, care consfințea acest fapt. Relațiile dintre anumite autorități politice românești și Sfântul Scaun nu au încetat niciodată în secolele următoare. Ele s-au accentuat, după ce, în jurul anilor 1700, s-a produs unirea unei părți a românilor transilvăneni cu Biserica Romei, în urma căreia a rezultat Biserica Română Unită cu Roma (Greco-Catolică). Ca o consecință a acestui act, începând cu a doua jumătate a secolului al XVIII-lea, mai multe generații de tineri români au studiat în Cetatea Eternă și și-au folosit erudiția în demonstrarea latinității limbii române și a romanității poporului român, devenind apoi fruntași ai mișcării de emancipare națională și de realizare a statului național unitar român.

În 1883 se înființează Arhiepiscopia de București, iar un an mai târziu, dioceza de Iași.

În timpul Primului Război Mondial, Sfântul Scaun a fost un susținător al aspirațiilor naționale ale românilor, iar la sfârșitul anului 1918, a recunoscut decizia Marii Adunări Naționale de la Alba Iulia și, implicit, Marea Unire. În anii următori, diplomația Sfântului Scaun a fost foarte activă în noile state apărute în Europa și s-a preocupat de recunoașterea drepturilor catolicilor.

În cadrul tendinței generale, relațiile comune între România și Sfântul Scaun au fost inaugurate la 1 iunie 1920, la nivel de legație. Primul ministru plenipotențiar al României pe lângă Sfântul Scaun a fost Dimitrie C. Pennescu, care s-a prezentat la post în 20 iulie 1920. Acceptul Sfântului Scaun pentru numirea sa a fost dat la trei săptămâni după publicarea decretului regal la București, iar trimisul Sfântului Scaun, Monseniorul Francesco Marmaggi, a sosit la București la 17 octombrie același an.

În același timp, au început negocierile pentru elaborarea unui tratat (Concordat) care să reglementeze ansamblul relațiilor dintre România și Sfântul Scaun, să stabilească organizarea ecleziastică a credincioșilor catolici din România. Concordatul a fost semnat la 10 mai 1927, în Cetatea Vaticanului. Tratatul internațional care reglementa relațiile dintre România și Vatican și statutul catolicilor de toate riturile, a intrat în vigoare la 29 mai 1929, prin votul Parlamentului. Ca element de noutate în lumea catolică, pentru prima data într-o țară necatolică, toate episcopiile erau centralizate național, sub oblăduirea Arhiepiscopiei de București. Pe de altă parte, Concordatul prevedea că episcopii erau numiți de Papă doar cu acordul guvernului de la București, aceștia trebuind să fie cetățeni români.

În anii următori, relațiile României cu Sfântul Scaun au evoluat armonios, iar în 1938, Legația de la Vatican a fost ridicată la rang de ambasadă. Însă izbucnirea celui de-Al Doilea Război Mondial a blocat acest parcurs. În 1940 ambasada a redevenit legație (reprezentanță), iar ulterior, ascensiunea comunismului în Europa de Est a limitat și mai mult relațiile cu Papalitatea. În 1946, nunțiul apostolic Andrea Cassulo a fost declarat persona non grata, fiind înlocuit în anul următor cu Monseniorul Gerard Patrick O’Hara, în calitate de însărcinat cu afaceri. În iulie 1948, Concordatul a fost denunțat de către autoritățile comuniste. Peste doi ani, în iulie 1950, relațiile diplomatice cu Vaticanul au fost întrerupte pentru 40 de ani.

În 1948, guvernul comunist a interzis Biserica Română Unită cu Roma (Greco-Catolică), o parte dintre clericii ei, în frunte cu episcopii, au fost întemnițați, iar credincioșii supuși unei adevărate prigoane. Celelalte biserici catolice, ca și Biserica Ortodoxă, deși nu au fost interzise, și-au desfășurat cu mari dificultăți activitatea.

România și Sfântul Scaun au reluat colaborarea la 15 mai 1990, noile raporturi fiind caracterizate de cordialitate la nivel oficial și de normalizare a statutului Bisericii Catolice în România, inclusiv prin recunoașterea Bisericii Greco-Catolice. Președinți, primi-miniștri și alte personalități ale vieții publice din România au fost primiți de Sfinții Părinți, iar Papa Ioan Paul al II-lea, în 1999 și Papa Francisc, în 2019, au vizitat România.

Pe colița dantelată a emisiunii, cu valoarea nominală de 29 lei, se regăsesc stemele de stat ale României Regale și Sfântului Scaun, alături de Decretul Regelui Ferdinand I, prin care îl numește pe Dimitrie C. Pennescu în calitate de Trimis extraordinar și Ministru plenipotențiar al României pe lângă Sfântul Scaun (iunie 1920).

Nunțiatura Apostolică în România funcționează astăzi în palatul situat pe str. Pictor Constantin Stahi, nr. 5-7. Edificiul, ilustrat pe plicul „prima zi”, a fost inaugurat în anul 1901, fiind comanditat de Franz Xaver von Hornstein, arhiepiscop de București în perioada 1896-1905.

Palatul a fost proiectat de italianul Giulio Magni, fost arhitect-șef al Bucureștiului, cunoscut mai ales pentru construcția Halei Traian. Finanțarea construcției palatului a fost asigurată în mare parte de Elveția, țara de origine a arhiepiscopului von Hornstein, dar și printr-o subvenție a Regelui Carol I al României.

Ulterior, imobilul a funcționat ca Palat al Arhiepiscopiei de București, iar din anul 1922 a devenit sediul Nunțiaturii Apostolice. În 1950, după ruperea relațiilor diplomatice cu Vaticanul, a fost confiscat de către stat. Clădirea a fost retrocedată Bisericii Catolice în 1990 și, după materializarea unui proiect de consolidare și restaurare, a fost redeschis în noiembrie 1992, ca sediu al Nunțiaturii Apostolice. Cu ocazia vizitelor în România, Suveranii Pontifi Papa Ioan Paul al II-lea și Papa Francisc au ales să fie găzduiți în acest palat.

Romfilatelia și-a îndeplinit o frumoasă datorie realizând emisiuni filatelice de autentică valoare consacrate marilor momente și personalități angajate în promovarea relațiilor dintre România și Sfântul Scaun.

 

 

 

Romfilatelia mulțumește Ambasadei României pe lângă Sfântul Scaun, Nunțiaturii Apostolice în România și Arhivei Diplomatice a Ministerului Afacerilor Externe din România, pentru suportul documentar și fotografic acordat la realizarea acestei emisiuni de mărci poștale. De asemenea, este apreciat și sprijinul documentar acordat de către domnul Emanuel Cosmovici, din cadrul „Programelor Bunavestire” București.

 

 

 

Emisiunea de mărci poștale „România-Sfântul Scaun, 100 de ani de la stabilirea relațiilor diplomatice” va fi disponibilă începând de marti, 5 mai 2020, în magazinele Romfilatelia din București, Bacău, Brașov, Cluj-Napoca, Iași, Timișoara, precum și în magazinul online: http://romfilatelia.ro/store/. Aceasta este completată de plicul prima zi  și coliță dantelată.

 

 

 

 

Articole recomandate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2023

De 14 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2023, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași, Ficțiunea OPTm și Gala Tinerilor Scriitori / Cartea de poezie a anului 2023, dar și propriile preferințe ale editorilor, colaboratorilor și cititorilor noștri. Astfel, propunem 76 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2023: 25 de cărți de poezie, 31 de cărți de proză, 10 cărți de critică, istorie și teorie literară, precum și 15 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2024, ora 23.00. Juriul Premiilor AgenţiadeCarte.ro este compus din scriitorii Florin Iaru, Cristian Teodorescu și Dan Mircea Cipariu (președintele asociației Euro CulturArt). Juriul va anunța, după închiderea votului pe agentiadecarte.ro, printr-un comunicat de presă, câștigătorii. Premiile sunt în valoare de 5000 lei. 

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2022

De 13 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2022, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași, Ficțiunea OPTm și Gala Tinerilor Scriitori / Cartea de poezie a anului 2022, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 85 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2022: 30 de cărți de poezie, 30 de cărți de proză, 10 cărți de critică, istorie și teorie literară, precum și 15 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2023, ora 23.00. Juriul Premiilor AgenţiadeCarte.ro este compus din scriitorii Florin Iaru, Cristian Teodorescu și Dan Mircea Cipariu (președintele asociației Euro CulturArt). Juriul va anunța, după închiderea votului pe agentiadecarte.ro, printr-un comunicat de presă, câștigătorii. Premiile, în valoare de 5000 lei, sunt finanțate de Ministerul Culturii.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2021

De 12 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2021, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 71 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2021:  30 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 11 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2022, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2020

De 11 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2020, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 74 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2020: 31 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 13 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2021, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului. (Dan Mircea Cipariu)

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2019

De 10 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2019, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. Astfel, propunem câteva titluri pe care le considerăm semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2020, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2018

În anul editorial 2018, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Iocan și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 31 august 2019, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2017

În anul editorial 2017, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2018, ora 23.00. Pe 31 august 2018, de Ziua Limbii Române, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2016

Anul 2016 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2017, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2015

Anul 2015 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, România literară, Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 15 mai 2016, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

Cotidianul cultural AgenţiadeCarte.ro este membru al Asociației Publicațiilor Literare și Editurilor din România (APLER)

 

Publicaţie culturală finanţată cu sprijinul Ministerului Culturii.

ISSN: 2248 – 1508