Valentina Șcerbani s-a născut pe 11 ianuarie 1988. A studiat filologie franceză la Universitatea „Alecu Russo” din Republica Moldova; a obținut o bursă de masterat în mediere culturală inter-mediteraneană la Universitatea Ca`Foscari din Veneția, Universitatea Autonomă din Barcelona, Paul Valéry din Montpellier și Moulay Ismaïl din Meknès. A lucrat mai mulți ani în presa scrisă, radio și TV. În 2019, la editura Tracus Arte i-a apărut volumul ”Orașul promis”. Tudor Voicu a dialogat, în exclusivitate pentru AgențiadeCarte.ro, cu Valentina Șcerbani.
”Orașul promis” este o proză greu de încadrat, dar care cu siguranță nu te lasă indiferent. În ce măsură experiența scrisului e la fel de tulburătoare precum realitatea care-l determină? Scrisul vindecă sau adâncește rănile?
Eu și personajul Ileana, avem o anumită experiență comună, dar această coincidență e oarecum irelevantă pentru carte. Cel puțin, cât am scris cartea nu m-am gândit la aceasta. Pentru mine, scrisul nu este neapărat un act intim. Dacă ar fi, nu aș fi în stare să scriu niciun rând. Apoi, cum ziceam, au fost lucruri care ne-au marcat pe amândouă. Copilăria într-un spațiu proaspăt trecut prin comunism, absența mamei sau sentimentul singurătății într-o societate desfigurată. Eu, cel puțin, nu m-aș fi descurcat cu anumite momente pe care Ileana le-a înfruntat cu bine. Pe urmă, sunt unele descrieri atât de exagerate și aiuritoare încât, îți dai bine seama, că nu s-ar fi întâmplat în realitate. Acolo, nu e decât imaginația mea. Eu am vrut să transmit un anumit sentiment. Până la urmă, scrisul nici nu vindecă, nici nu adâncește rănile. Cel mai probabil, recuperează și reface anumite lucruri. Adică, literatura poate fi o compensație a lucrurilor pe care le pierdem în viață.
Într-o bună parte a romanului, Ileana este însoțită de ploaie și de visele ei atât de verosimile. Care este semnificația acestor motive (ploaia și visele) în viața autoarei?
Visele din carte par a fi imaginate, dar nu e așa. Sunt vise “adevărate”. Oricum, visul în sine este o formă de imaginație, doar că involuntară. Pentru mine, visul este foarte important. Pentru Ileana, la fel. Visul e un loc în care poate concentra sentimente, dorințe, speranțe. Poate călători în timp, poate reproșa. Visul, în general, e specific pentru artă, sau chiar pentru scris, în particular. Întâlnim experiențele visului la Borges, sau de exemplu, Stevenson a scris povestea Doctorului Jeckyll și a Domnului Hyde inspirat de un vis. Ploaia, în schimb, este un fenomen care te predispune la visare și îți poate induce o anumită stare sau o anumită atmosferă.
”Mama a visat dintotdeauna la o tinerețe care nu i-a aparținut cu adevărat – niciodată” , spune Ileana, personajul narator. Ce urme resimți în propria tinerețe, după o copilărie trăită în preajma destrămării U.R.S.S-ului?
În Moldova, încă se simt efectele destrămării URSS. Există o anumită nostalgie, dar și un soi de decepție, ceea ce se transformă într-o frustrare națională. După trei decenii de independență, încă se dispută în Parlament ce limbă vorbim, în ce direcție politică ne îndreptăm (Est sau Vest?), încă se dispută dacă rușii au fost ocupanți sau eliberatori, Isus a fost născut în decembrie sau în ianuarie, 9 mai e ziua victoriei (a cărei victorii?) sau ziua Europei. Unii consideră că URSS va muri atunci când va muri ultimul om născut atunci. Dar eu mă îndoiesc. Sunt zilnic înconjurată de oameni care au hibele și prejudecățile de atunci. Îi întâlnesc în stradă, în magazin, mulți dintre ei mă reprezintă chiar în Parlament. Apoi, a fost moștenită o anumită frică și supunere, dar e îmbucurător că tinerii sunt mai determinați. Acest lucru, oarecum îmi dă speranță. Evident, am rămas și eu cu niște frustrări. Mă revoltă memoria scurtă a oamenilor de aici care preferă să se comporte ca niște orfani și nu pot privi detașat istoria. Nu vor să-și asume trecutul.
Unele fragmente ale romanului ar putea fi decupate și citite ca poezii autonome și autentice. Care este relația ta cu poezia?
Eu ador poezia. Pentru mine, poezia este o formă pură de exprimare. Este naturală și sinceră, fragilă și rezistentă. Apoi, poezia a fost dintotdeauna o formă perfectă de a ne transmite istoria, de a învăța pruncii să vorbească, de a încuraja pe cineva. E și o formă ideală pentru a opune rezistență. Poezia are tăișul strălucitor, dar bine ascuțit.
Ultima copertă a romanului tău de debut este semnată de scriitorul Dumitru Crudu. Ce rol a jucat/ joacă Dumitru Crudu în devenirea ta literară?
Dumitru Crudu este un scriitor pe care îl respect foarte mult, un nume de referință pentru literatura românească. Un om extrem de dedicat și foarte bun. Mai întâi, l-am cunoscut prin poeziile sale, care au o încărcătură emoțională de neimaginat. Cred că Dumitru Crudu poate influența pe oricine, și mai ales pe cei care au o anumită predilecție pentru poezie.
Cum consideri că a fost receptat ”Orașul promis”? Care sunt așteptările unui debutant de la critica literară și, de ce nu, de la cititori?
Cred că e devreme să trag o concluzie, mai ales că romanul a fost lansat recent. În decembrie la București și în februarie, la Chișinău. Deocamdată, am primit doar mesaje pozitive, atât din partea criticilor cât și a cititorilor. Majoritatea mi-au scris că au fost pătrunși de atmosfera din carte și au simțit de parcă cineva i-a apucat de mânecă și i-a tras înăuntru. Alții, mi-au scris că s-au regăsit în Ileana. Apoi, am luat și Premiul pentru debut 2019, oferit de Biblioteca Municipală B.P. Hașdeu din Chișinău, fapt care mă onorează și mă bucură foarte mult.
Mi-a placut articolul, big like!