În urma analizei celor mai recente recomandări și măsuri formulate de autoritățile naționale și locale, Compania de Librării București a întocmit un plan de măsuri armonizat cu situația creată în capitală ca urmare a epidemiei de coronavirus. Astfel, o parte dintre cele 43 de librării au fost închise și s-a micșorat programul de funcționare al întregii rețele, din grija echipei de management pentru angajații care au copii școlari, ale căror cursuri sunt suspendate. La nivelul librăriilor, au fost luate o serie de măsuri, menite să contribuie la siguranța și sănătatea celor aflați în incinta locațiilor: dotarea cu dezinfectanți pentru personal, pentru spații și suprafețele de vânzare, recomandarea pentru client de a păstra distanța minimă de un metru, micșorarea programului de lucru pentru angajați.
S-a efectuat dezinfectarea spațiilor cu o firmă specializată, până în prezent acoperindu-se jumătate din rețeaua activă; pentru restul, procesul este în derulare.
De asemenea, Compania de Librării București a decis decalarea programului de lucru pentru personalul de la birouri sau munca de acasă, cu drepturi de conexiune de la distanță.
Compania de Librării București le reamintește tuturor clienților săi că pot suna cu încredere la librăriile deschise, informație pe care o pot accesa în timp real atât de pe pagina de Facebook (https://www.facebook.com/clbsa/), cât și de pe site-ul CLB (www.clb.ro).
De asemenea, pentru a scurta timpul de căutare, echipa CLB le aduce aminte clienților că pot comanda produsele online, pentru a le ridica apoi de la orice locație disponibilă, scurtând astfel timpul alocat achiziționării.
Compania de Librării Bucureşti este cea mai importantă rețea de librării care a supraviețuit cu succes după Revoluție. În prezent CLB numără 43 de librarii, răspândite unitar în toate cele 6 sectoare ale capitalei, cele mai multe dintre aceste filiale fiind renovate de-a lungul timpului. De la carte şi manuale şcolare, la produse de papetărie şi jucării, oferta este dintre cele mai bogate.
Anul acesta, Compania de Librării Bucureşti aniversează 70 de ani de la fondare.