Cea de-a 58-a ediție a Bienalei de Artă de la Veneția de anul trecut a purtat titlul „May You Live in Interesting Times”, o expresie apocrifă despre care se crede că ar fi un „străvechi blestem chinez”, dar care a circulat mai de grabă în Occident, în vremuri recente, decât în Orient, după cum explică într-o notă asupra titlului curatorul Ralph Rugoff. Acesta îi enumeră printre personalitățile care au făcut trimiteri în discursuri publice la presupusul blestem chinez pe Albert Camus, Arthur C. Clarke, Bobby Kennedy și Hillary Clinton.
Conceptul curatorial a mizat pe ideea că arta ne poate pune la dispoziție instrumentele necesare pentru a reimagina aceste „vremuri interesante” în care trăim și astfel să putem transforma controversata frază dintr-un blestem într-o provocare pe care să o întâmpinăm cu entuziasm. Doar că Ralph Rugoff a făcut acest statement în mai anul trecut, iar între timp o serie de evenimente naturale, sociale și politico-economice a luat o turnură catastrofală, lucru care i-a făcut pe vizitatorii bienalei să se întrebe dacă nu cumva acestea sunt chiar consecințele „blestemului chinez” invocat de curator.
De altfel, bienala însăși s-a încheiat anul trecut ceva mai devreme decât era inițial programat, din cauza celor mai devastatoare inundații care au avut loc în lagună în ultimii 50 de ani, dar cel mai grav lucru este că acum, la nici jumătate de an de la aceste dezastruoase evenimente, Italia se confruntă cu cea mai mare rată a mortalității din lume din cauza epidemiei de COVID-19. Cu siguranță e problematic să abordezi teme precum schimbările climatice sau încălzirea globală când curatoriezi una dintre cele mai importante mega-expoziții din lume, care are loc în Veneția, una dintre cele mai supra-exploatate destinații turistice (și care mai e, pe deasupra, amenințată cu dispariția în lipsa unui sistem funcțional de protecție împotriva inundațiilor). Într-un raționament specific Zeitgeist-ului nostru, marcat de gândirea New Age, de descoperirile fizicii cuantice precum și de revenirea la modă a unor practici și credințe străvechi, legea atracției funcționează la nivel de gând, rostire și acțiune, dar nici curatorul, nici „blestemul chinez” nu e vinovat de acest statu-quo. Creșterea nivelului global al mării, una dintre cauzele inundațiilor din lagună, este în întregime consecința acțiunilor noastre. Practic, noi toți am contribuit la manifestarea acestor „vremuri interesante” luându-ne bilete de avion și îngroșând rândurile turiștilor din Veneția. Totodată, la momentul de față, nu doar în Italia, ci aproape în întreaga lume ne confruntăm cu o pandemie cauzată de un virus pe care mulți se grăbesc să-l eticheteze drept „un virus chinez” și care va schimba cu siguranță în mod radical felul în care călătorim și relaționăm. Repercusiunile se fac deja simțite și în domeniul artei contemporane. Diseminarea digitală (amintită și de Rugoff în statement) pare a fi prima care vine în întâmpinarea diminuării efectelor crizei provocare de coronavirus pe piața de artă contemporană, cei mai mari jucători din domeniu venind deja cu ingenioase campanii pentru a menține viu interesul pentru artiști și lucrările lor, cum ar fi #SaatchiTakeover sau Art Basel Online Viewing Rooms.
Poate dacă #stamacasa acum, mersul lucrurilor se va redresa și ne vom putea face planuri pentru vizitarea următoarei ediții a bienalei, indiferent de cum s-ar desfășura aceasta în noile condiții de producție a artei și de diseminare a acesteia. Căci un lucru e clar, o schimbare va trebui să facem, după acest semnal de alarmă. Altfel, perpetuând același comportament, nu vom atrage decât aceleași consecințe.
Ana-Daniela Sultana-Cipariu
