Prin iconografie, oamenii și-au transfigurat iubirea față de umanitatea îndumnezeită a lui Hristos. Că au întrupat acest lucru prin cuvânt, culoare, muzică, prin modelarea pietrei și a pământului, a pânzei și metalului, ei și-au zidit propriile edificii întru slava și iubirea lui Iisus. În arta icoanelor, tehnicile de lucru atât de diferite i-au făcut să exploreze noi modalități de exprimare, fără să se abată, bineînțeles, de la erminia bizantină. Fie că este pictată pe lemn, piatră, pânză, zid, sticlă, pe ou și coajă de ou, că este xilogravură, litografie, gravură pe aramă sau că e făcută în peniță, creion, acuarelă, pastel, icoana este o transcendență a spiritului către cer. Tot astfel, alăturând sute de fire de paie și iarbă, Gheorghe Munteanu din Onești desenează chipuri de sfinți, făcând din arta graficii o iluzie magică, o imagine la care să te închini oricând.
Moldoveanul Gheorghe Munteanu din Onești, județul Bacău, este singurul artist român care lucrează icoane din fire de paie. Nu a creat dintotdeauna astfel de opere, ci doar de vreo 20 ani, de când a avut o revelație în biserica din orașul său, la care mergea și se închina. Până atunci, timp de 40 de ani, realizase din fire de paie tot felul de obiecte decorative ca vase cu flori, mori de vânt, miniaturi ale unor clădiri importante cum este Palatul Culturii din Iași ș.a. Însă, pe când era la slujbă, la biserică, artistul a avut o întâlnire și nu una oarecare. Pe spatele veșmintelor preotului era cusută imaginea Maicii Domnului cu pruncul Iisus. Broderia l-a răscolit atât de mult, încât și-a zis: „Doamne, dar oare eu nu pot să fac aşa ceva din firul de pai?” Și, ca și cum ar fi cusut cu acul și ața, Gheorghe Munteanu, a început să lipească fire de paie, unul lângă altul, pe lemn, până când a întrupat chipul Maicii Domnului care i-a ieșit ca și una pictată. Acesta a fost semnul că Dumnezeu i-a îngăduit să se apropie de arta icoanei, de această formă de reprezentare a lumii spirituale. De-atunci a creat nenumărate opere și, după cum spune el, nu a existat nicio icoană pe care să n-o poată executa. Azi, este singurul creator de icoane din fire de paie din România. Examenul definitoriu l-a dat la Iași, la Mitropolie, unde a avut o primă expoziție. Au urmat festivaluri naționale, târguri internaționale, unde și-a expus lucrările și a fost apreciat. Un ajutor deosebit în munca sa îi vine de la soția Angela, care îl sprijină și îi pregătește de multe ori „ațele” din iarbă uscată. „Suntem bucuroşi de tot ceea ce am realizat până acum, ne spun ei. Oamenii ne cer în general icoane cu chipul lui Iisus și al Maicii Domnului, al sfinților Nectarie, Nicolae, Andrei, Spiridon, Constantin și Elena ș.a.”.
Truda lui este asemenea rândunicilor
Românii au căutat în felul lor să-l slăvească pe Dumnezeu aşa cum s-au priceput, manifestându-și credinţa în diferite chipuri, de la simpla aprindere a candelei dimineaţa, înainte de a porni la treburile zilei, de la rugăciunea din faţa sfântului altar până la cea spusă în gând, de la cinstirea sfinţilor părinţi ai bisericii până la respectarea ritualurilor şi sărbătorilor creştine. Simplul lor gest de a veni şi deretica prin curtea bisericii, de a planta flori şi a face curat spune mult despre prinosul adus de ei credinţei strămoşeşti. Unii, cum sunt soţii Angela şi Gheorghe Munteanu din Oneşti le dăruiesc, lor și bisericilor, icoane pentru rugăciuni. Doar că ei au ales să le făurească din paie, făcându-ne părtași la misterul chipului întrupat.
Tehnica „pictării” cu fire de iarbă nu este aşa de simplă cum s-ar crede. În primul rând că se lucrează cu un material aproape rigid, asemănător lemnului şi nu cu culoare care poate modela şi întruchipa uşor orice dorești. Artistul din Onești colecţionează mai întâi paie de toate culorile – mov, verde, portocaliu, auriu – din fâneţe, lanuri de grâu, grădini, din locuri cu vegetaţie, cu plante diferite care îi furnizează materia primă pentru „pictat”. Truda lui este asemeni rândunicilor care-şi construiesc cu migală, răbdare şi dragoste, lăcașuri trainice din fire de iarbă. El recurge îndeosebi la paiele de ovăz, de orez, grâu, chiar şi la coceanul de porumb, pe care le spală, le udă, le despică în două cu lama, după care le curăţă până devin ca o foaie de hârtie de subţiri. Apoi, din nou le taie bucăți cât firul de aţă. Odată pregătite, începe lucrul propriu-zs, îmbinând culorile pentru a da şi umbre şi tonuri de culoare şi expresivitate. Bazată pe arta liniei, grafica lui Gheorghe Munteanu se realizează din lipirea fiecărei așchii, a fiecărei bucăți de pai pe o suprafață plană, asemenea artei mozaicului și vitraliului. Icoanele iau naștere astfel din mișcarea și intersectarea liniilor. Lucrările lui dezvăluie elementele modelatoare ale acestei materii, concentrându-se doar asupra ritmului și luminozității.
„Doamne, ajută-mă, dă-mi putere şi luminează-mă!”
Trebuie multă răbdare, grijă și inspirație în realizarea unei lucrări, spune artistul. În funcţie de complexitatea şi meticulozitatea ei, Gheorghe Munteanu lucrează 3 zile, o săptămână sau chiar o lună la o icoană. Înainte de a se aşeza în fața „şevaletul lui” care este, de fapt, o masă, desfăşoară un ritual de pregătire spirituală care constă în post şi rugăciune, iar când se află în faţa bucăţii de lemn ce urmează a căpăta chipul unui sfânt, îşi face cruce şi-şi spune în gând: „Doamne, ajută-mă, dă-mi putere şi luminează-mă cum să fac icoana”! În tot acest timp îşi imaginează şi îşi profilează chipul care va lua naştere din minusculele fire de pai pe care le manevrează atent, ca un chirurg. Când ajunge la chip, stăruie mai mult decât la restul trupului, fiindcă aici lucrul presupune migală şi grijă deosebită. Desenează din paiele mai închise la culoare contururi de ochi, de buze, de nas, de veşminte, din altele, umbrele, din cele deschise fondurile sau umple golurile cu ele.
Firele de pai, asemeni liniilor din grafică, îl constrâng şi-l limitează, pentru că ele trebuie lipite unul lângă altul, dând iluzia că se contopesc şi devin pastă, culoare.
După ce sunt terminate, icoanele sunt duse la biserica din apropierea casei lor, la Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena din Oneşti, şi sunt lăsate acolo pentru a fi sfinţite. „Dacă cineva vrea să cumpere o astfel de icoană ca s-o aibă în casă, noi o dăm nu numai ca obiect de artă, ci și ca unul ritualic. Iar dacă cel care a achiziţionat-o vrea s-o mai ducă o dată la biserică pentru a o sfinţi o poate face, spune Gheorghe Munteanu, dar cei mai mulţi nu o mai fac. Mulţi care au cumpărat icoane de la noi au mărturisit că acestea i-au ajutat, cum este cea cu Sfântul Nectarie, ocrotitorul celor bolnavi. Oamenii care au avut sau au cancer ne-au zis că au simţit puterea Sfântului Nectarie. La fel, la biserica din Dumbrăviţa, județul Timiș, acolo unde am dat o icoană cu Brâul Maicii Domnului, o doamnă mi-a spus că se simte mai uşurată, că îi pier durerile de cap când atinge icoana”.
Averea creației
Gheorghe Munteanu are acasă trei lucrări mari, de 65 pe 85 cm, cu Încoronarea Maicii Domnului, cu toate sărbătorile de la Naştere până la Înviere, o alta tot cu Maica Domnului şi cu sărbătorile creştine şi încă una ce înfăţişează Judecata de Apoi. Fiind foarte mari, nu se pot transporta pentru a fi prezentate publicului. Dar nici nu vrea să le comercializeze pentru că ele vor fi lăsate moştenire celor trei copii ai lor „ca să îşi aducă aminte de noi, spune soția Angela, şi de credinţa părintească. Doi dintre fiii noştri au deprins meşteşugul făuririi icoanelor de la tatăl lor, dar nu şi-au făcut din acesta un act de credinţă. Primul, care a absolvit Facultatea de Informatică la Iaşi, a lucrat, dar a plecat în Italia în căutarea unei vieţi mai bune. Al doilea, a terminat cursurile Facultăţii de Teologie, este talentat şi creează icoane aproape la fel de bine ca tatăl său”. Lucrarea Domnului se vede în această familie căreia parcă i s-a hărăzit să facă icoane pentru slava lui Dumnezeu, ce ajung în casele creștinilor nu numai din România, ci și din Franța, Germania, Anglia, Canada și SUA.
O icoană este o întâlnire, o transfigurare, un simbol care circumscrie sfințenia. Iar faptul că este făcută din fire de paie nu-i știrbește cu nimic libertatea și iubirea pe care ea ți-o dă. Prin arta sa, Gheorghe Munteanu din Onești face astfel ca invizibilul să devină vizibil, distanțele să dispară.
Grafica, un gen al artei imaginii, înseamnă linie, suprafață, masă, spațiu. Ca toate celelalte surate ale sale, este menită să delecteze, să răsfețe simțurile, dar și să te facă să visezi, să contempli, să gândești la temeiurile lucrurilor, la legătura dintre ele și grația divină. Tradițional, grafica înseamnă tablou făcut din zeci de linii, însă ea poate fi realizată cu ajutorul oricărui material care poate trasa dungi, cum sunt imaginile create din dăltuire, din creion, din ingrediente alimentare, din soldăței de jucarie, din cabluri, cipuri etc., din tot ce poate desena linii și alcătui stilistici și mesaje artistice. Artistul Gheorghe Munteanu face grafică din fire de paie și reușește să întruchipeze cu ele sfinți.
Maria Dobrescu
