Câţi dintre noi au auzit sau au ştiut de existenţa localităţii Păuşeşti-Măglaşi? Mărturisesc că eu, nu, şi asta până la 31 ianuarie 2020, când Iuliana Mateescu, preşedinta Asociației Renașterea Obiceiurilor și Tradițiilor Românești a invitat mai mulţi ziarişti şi oameni de cultură din Bucureşti în comuna vâlceană. Această artistă sensibilă, plină de spiritualitate, a publicat de curând o monografie-album a comunei Păuşeşti-Măglaşi din judeţul Vâlcea şi a împrejurimilor sale, realizată în condiţii grafice deosebite. Istoria acestui loc al măglaşilor, vecin cu Horezu, Călimăneşti, Olăneşti, nu începe la 1512, când arhivele pomenesc numele satului, ci mult mai devreme, căci ţinutul este recunoscut ca regiunea cu numeroase vestigii daco-romane.
Etimologia cuvântului Păuşeşti este dat, se spune, de Păuşa, mamă a mai multor copii, care a întemeiat satul, iar Măglaşi vine de la numele moşnenilor care lucrau fără plată în salinele Ocnele Mari. Măglaşii aranjau bulgării de sare în movile cărora le spuneau „magle”, ei fiind botezaţi apoi după aceste maldăre albe scoase din inima muntelui. În timpul lucrului, în adâncuri, la intrarea şi ieşirea din salină, credincioşii măglaşi se închinau Domnului făcându-şi cruce, să-i ţină sănătoşi în osteneala de zi cu zi. Duminica şi-n zilele de sărbătoare, se îmbrăcau în frumosul lor port tradiţional şi mergeau, atunci ca şi acum, acasă, în Păușești-Măglași, sau în satele apropiate – Sărăcineşti, Coasta, Pietrari, Ulmețel, Valea Cheii, Chiciora și Vlăduceni – la liturghie, pentru a primi împărtăşania şi binecuvântarea, în lăcaşurile ctitorite de strămoşii lor încă din secolul al XV-lea. Memoria şi istoriile acestor oameni şi locuri se văd pe frescele bisericilor din ţinutul de basm al măglaşilor şi în paginile albumului realizat de Iuliana Mateescu, cu sprijinul autorităţilor locale şi al Arhiepiscopiei de Râmnic, intitulat „Păușești-Măglași. Istorie, artă și credință”.
„Cândva, într-o duminică, un grup de turişti francezi a fost prezent la slujba ce se oficia la Biserica Sf.Nicolae din satul Coasta. Nu voi uita emoţia ce i-a copleşit, când sătenii i-au înconjurat cu căldură şi respect, înghesuindu-se să le dea ceva pentru sufletele adormiţilor lor. Oaspeţii noştri francezi au mărturisit că au fost clipe unice, de negăsit în lume. M-a cuprins atunci un gând care s-a statornicit în mintea mea până astăzi şi de care n-am să mă mai despart.” (Iuliana Mateescu) Acest sentiment s-a transformat în dorinţa ei şi a localnicilor de a le arăta cu dragoste, tuturor, casele, bisericile, uliţele, munţii şi pădurile lor, costumele populare cu tunici, iţari, pieptare, fote şi ii, pe care le-au purtat dintotdeauna păuşeşti-măglaşii. Astfel s-a născut proiectul „Te invit în țara ta!”, care va susţine de-acum numeroase acţiuni de promovare a patrimoniului natural şi cultural mai puţin cunoscut al Vâlcei şi al celor mai frumoase zone din țara noastră, neincluse în circuitul turistic.
Măglaşii trăiesc printre dealurile subcarpatice, într-un peisaj de legendă, a cărui frumuseţe s-a aşezat tainic în casele, bisericile şi sufletele lor, acest dar al naturii reprezentând pentru ei o moştenire sfântă pe care o păzesc şi o respectă de sute de ani. Oameni harnici, calzi şi ospitalieri, ei şi-au zidit cu iubire şi evlavie lăcaşurile de închinăciune, care te uimesc nu numai prin pictura meşterilor zugravi din secolul XVIII, Ioan şi Ilie, dar mai ales prin aşezarea lor în cătune risipite pe coline, învăluite de copaci, iarbă şi flori.
În paginile albumului sunt cuprinse, alături de Mănăstirea Sărăcineşti, bisericile din Chiciora, Coasta, Vlăduceni, Pietrari şi Valea Cheii, în care sunt reproduse scenele biblice în stilul tradiţional al artei bizantine şi unde, împreună cu apostolii, arhanghelii, sfinţii, îngerii, sibilele, sunt înfăţişaţi ctitorii moşneni cu tot neamul: copii, nepoţi, bunici, ginere, noră etc. Îmbrăcaţi în portul din acele vremuri, ei au “cojoace albe, lungi, învelite cu vulpi, iar dedesubt, caftane vărgate. Femeile sunt cu scurteici, marame şi oprege“ (un fel de fotă ce are în partea de sus o platcă țesută, de care atârnă fire groase de lână, în diferite culori, n.n.), iar numele întemeietorilor, Ştefan, Dumitra, Stana, Ioan, Marica, sunt însoţite de ocupaţiile pe care le-au avut în viaţă: morar, pietrar, ceauş, pâslar ş.a. De asemenea, pictorii zugravi au ilustrat în frescă portretele filosofilor Aristotel, Platon, Diogen, Arkirie, Anadam şi Istoil “cu coroană pe cap, simbol al maiestăţii spiritului”, consideraţi “pregătitori ai sufletelor pentru primirea bunei credinţe”.
În satele mici, împrăştiate ca o pelerină peste munţi, a existat şi există un cult pentru educaţie, prima şcoală existând cu mult înainte de 1838, când s-a instituţionalizat învăţământul în Ţara Românească. Şcolile funcţionau în casele moşnenilor şi erau sprijinite de Eforia locală cu manuale specifice secolului XIX. Acestea erau “învăţături pe foi, lipte pe cartoane, formând aşa numitele trupuri de table lancastriene (sistem de învățământ bazat pe ajutorul elevilor mai avansați, folosiți ca monitori, n.n.), alcătuite din câte 16 până la 30 de foi. Copiii, grupaţi în semicercuri, urmăreau după vargă lecţiile scrise pe table şi le repetau în cor până la completa lor memorare”. De-a lungul timpului, aceste şcoli au dat câteva personalităţi cu care măglaşii se mândresc: Antim Petrescu, episcop al Râmnicului, Gh.A. Petrescu, consilier la Curtea de Apel Bucureşti, prof. universitar Achim Popescu, egiptolog, Adrian Petrescu, medic, ofiţer de aviaţie, Nicolae Toader, maior în Marele Stat Major al Armatei, Aurel Moacă, căpitan, Constantin Gib, consilier al Fundaţiei “Regele Mihai I” ş.a.
Albumul despre Păuşeşti-Măglaşi dezvăluie o lume necunoscută, autentică, unde spiritul românesc trăieşte încă în tiparele originale ale identităţii şi tradiţiilor satelor ascunse printre munţi. Desigur, modernitatea a intrat şi aici, cu paşi mici, fără să facă zgomot. Aţi auzit vreodată de Păuşeşti Măglaşi? Dar de Coasta, Pietrari, Chiciora? Eu, da!
Păuşeşti-Măglaşi – comună în judeţul Vâlcea, având în componenţă satele Coasta, Păușești-Măglași (reședința), Pietrari, Ulmețel, Valea Cheii și Vlăduceni. Se află la 10 km de reşedinţa judeţului, municipiul Râmnicu Vâlcea. Atestată din 1453. Zonă colinară. Populaţia – 3992 locuitori (recensământul din 2011) – se ocupă cu pomicultura, viticultura şi creşterea animalelor. Căminul cultural, înfiinţat în 1962, a fost renovat de curând şi înzestrat cu cele mai moderne dotări.
Maria Dobrescu
