spot_img

România arată lumii tradiția Mărțișorului prin reprezentanțele ICR

Concerte, expoziții, proiecții de film, ateliere pentru adulți și pentru copii sunt câteva dintre evenimentele oferite publicului, cu ocazia Sărbătorii Mărțisorului, de reprezentanțele Institutului Cultural Român din străinătate.

Ateliere de scriere a felicitării de 8 martie, la Accademia di Romania in Roma

Evenimentul „Mărțișor – Legenda primăverii” – ajuns în acest an la cea de-a III-a ediție – cu ateliere de ceație și de scriere a felicitării de 8 martie, este organizat de profesoarele de limbă, cultură și civilizație românească: Manuela Ghiurcă, Claudia Rojog și Simona Vasile, în colaborare cu Accademia di Romania in Roma, Ambasada României în Italia, Institutul Cultural Român din București și Institutul Limbii Române. Pe 28 februarie 2020, elevi români de la școlile din Lazio și Umbria vor sărbători Mărțișorul, care începând din 2017 este inclus în lista UNESCO a patrimoniului cultural imaterial al umanității. Expoziția va putea fi vizitată la Galeria de Artă a Accademia di Romania in Roma (Viale delle Belle Arti 110) vineri, 28 februarie 2020, în intervalul orar 18:00 – 19:30.

Serie de evenimente organizate de ICR Bruxelles

O suită de evenimente vor fi organizate de Institutul Cultural Român din Bruxelles, în colaborare cu Ambasada României în Regatul Belgiei, asociația European Artists Management (EAM) Agency și cu Ambasada României în Țărilor de Jos, cu ocazia Sărbătorii Mărțișorului și a Zilei Internaționale a Femeii.

Atelier de creație cu elevii Școlii Europene nr. 4 Bruxelles (EEB4)

Mărțișorul va fi sărbătorit, de ICR Bruxelles, în cadrul unui atelier de creație realizat cu elevii Școlii Europene nr. 4 Bruxelles (EEB4), ce va avea loc pe 4 martie 2020, de la ora 11.00, la sediul școlii. Sărbătorirea Zilei Mărțișorului se va derula prin ateliere de creație, menită să ducă mai departe ecourile expoziției Brâncuși de la BOZAR.

Interferențe culturale la feminin, dezbatere la reședința Ambasadorului României în Regatul Belgiei

Dezbaterea „Interferențe culturale la feminin” va avea loc pe 5 martie, de la ora 18.30, la Reședința Ambasadorului României în Regatul Belgiei din Bruxelles, și este organizată în colaborare cu Ambasada României în Regatul Belgiei și EAM Agency. Dezbaterea are rolul de a pune în lumină artiste și personalități ale diasporei românești, dar și mari figuri care au creionat cultura română de astăzi, fie că vorbim despre cea de-a șaptea artă, fie despre muzică sau arte vizuale.

Invitate la această dezbatere sunt: Dominique Nasta, profesor la Film Studies, Universitatea Liberă din Bruxelles (ULB), Ana Camelia Ștefănescu, soprană (Bruxelles), Dana Maitec, artist fotograf (Paris), Mihaela Ganea, ce va fi moderatoarea discuțiilor cu publicul. În cadrul evenimentului, Dominique Nasta va prezenta secvențe dintr-o selecție de filme românești, cât și studiul „Filmografia românească declinată la feminin”.

Seară muzicală cu solista Dana Alexe, la Haga

Al treilea eveniment propus de ICR Bruxelles va avea loc la Haga, pe 6 martie, de la ora 18.30. Ambasada României în Regatul Țărilor de Jos marchează Ziua Mărțișorului și Ziua Internațională a Femeii prin organizarea unei seri muzicale cu un recital susținut de solista de origine română Dana Alexe. Evenimentul va avea loc la Ambasada României la Haga.

Manifestarea se desfășoară sub denumirea „Tradiția mărțișorului și marcarea zilei internaționale a femeii” și face parte din ciclul „Seri muzicale la Ambasada României”. Invitate sunt ambasadoarele care reprezintă rețeaua Ladies Ambassadors Group din Haga, membre ale asociației profesionale Women in International Law Network (WIL), precum și reprezentanți ai comunității române.

Concerte în Festivalul de Muzică „Mărțișor” de la Chișinău

Un concert prilejuit de consemnarea a 50 de ani de la fondarea Orchestrei Naționale de muzică populară „Lăutarii” din Chișinău va fi organizat de Institutul Cultural Român „Mihai Eminescu” din Chișinău, în colaborare cu Palatul Național „Nicolae Sulac”, joi, 5 martie, ora 18.00.

Spectacolul muzical include un recital al maestrului Gheorghe Zamfir împreună cu orchestra „Lăutarii” dirijată de cunoscutul violonist Nicolae Botgros. Maestrul Gheorghe Zamfir va interpreta la nai un amplu repertoriu de muzică populară și clasică. Concertul va avea loc la Palatul Național „Nicolae Sulac”, în cadrul Festivalului Internațional de Muzică „Mărțișor”.

Un concert de muzică simfonică pentru a marca 250 de ani de la nașterea compozitorului Ludwig van Beethoven, care va fi organizat de Institutul Cultural Român „Mihai Eminescu” din Chișinău în colaborare cu Filarmonica Națională „Serghei Lunchevici”, va avea loc joi, 5 martie, ora 18.00, în cadrul Festivalului Internațional de Muzică „Mărțișor”.

În cadrul evenimentului, Orchestra condusă de Mihail Agafița, cu solistul Gabriel Croitoru, va interpreta Concertul pentru vioară și orchestră, Re major, op.61 și Simfonia nr.3 în Mi bemol Major, op.55,„Eroica” de Ludwig van Beethoven.

Ateliere de creație pentru copii, la sediul ICR Lisabona

Pentru al doilea an consecutiv, Institutul Cultural Român de la Lisabona și Ambasada României în Republica Portugheză organizează ateliere de creație pentru copii. Evenimentul va avea loc pe 29 februarie 2020, între orele 10.30 – 13.00, la sediul ICR Lisabona.

Atelierele vor fi organizate împreună cu profesorii care asigură predarea în Portugalia a Cursului de limbă, cultură și civilizație românească, program destinat menținerii și dezvoltării identității culturale și lingvistice în rândul comunităților românești din străinătate. Sub îndrumarea acestora, copiilor li se va explica povestea Mărțișorului și îşi vor antrena imaginația și creativitatea confecționând mărțișoare reciclabile, din hârtie, pastă rece sau materiale textile. Atelierele se adresează copiilor cu vârsta cuprinsă între 7 – 12 ani.

Tot sub semnul acestei sărbători, ICR Lisabona va organiza un eveniment special de prezentare a obiceiurilor și tradițiilor de Mărțișor, dedicat doamnelor din cadrul Grupului de Comandă la Centrul Întrunit de Analiză şi Lecţii Învăţate (JALLC) al NATO din Portugalia. Evenimentul va avea loc în data de 4 martie 2020, între orele 11.30 – 13.00, la sediul ICR Lisabona.

Ateliere meșteșugărești, la ICR Paris

Două ateliere de creație de Mărțișoare, cu participarea creatoarelor Lea Chirinciuc, Luminița Liboutet și Adriana Sîrbu, organizate de Institutul Cultural Român de la Paris, se vor desfășura sâmbătă, 29 februarie, între orele 14-16, și duminică, 1 martie, între orele 10.30-12.30. Participanții la ateliere vor învăța să confecționeze mărțișoare, amulete pe care româncele, moldovenencele, bulgăroaicele (și bulgarii) și macedonencele le poartă la piept toată luna martie.

Aceste ateliere continuă o serie de evenimente consacrate culturii și tradițiilor românești, destinate copiilor și adulților, inclusiv francezilor care doresc să descopere tradițiile românești.

Artizanat românesc, la Viena

Mărţişoare croşetate, diferite mărţişoare textile, mărţişoare realizate din pastă modelatoare, precum și mărțișoare realizate prin tehnica scrisului pe boabe de orez vor fi expuse la Institutul Cultural Român de la Viena vineri, 28 februarie, între orele 12.00 şi 20.00. În cadrul expoziţiei, vor fi prezentate lucrările unor artizani care promovează acest obicei românesc în Austria.

Spectacol de teatru la Tel Aviv, sub egida celebrării Zilei Internaționale a Femeii și a Zilei Francofoniei

O reprezentație specială a spectacolului „1919 Misiune Regală la Paris”, în regia Lianei Ceterchi, sub egida celebrării Zilei Internaționale a Femeii și a Zilei Francofoniei, va avea loc joi, 5 martie 2020, de la ora 18.00, la sala Alhambra din Tel Aviv. Evenimentul este organizat de Institutul Cultural Român de la Tel Aviv, în colaborare cu Asociația femeilor din teatru IF … / Dacă … pentru femei.

„1919 Misiune Regală la Paris” ne dezvăluie activitatea diplomatică a Reginei Maria, la Conferința de Pace de la Paris si în turneul ei in Anglia. Întâmplările sunt redate cu expresivitate de actrița și regizoarea Liana Ceterchi. Spectacolul inspirat de cartea Dianei Mandache „Queen Marie of Romania – Later Chapters of my Life/ Regina Maria a României – Capitole târzii din viața mea” este realizat în parteneriat cu UNITER, Arhivele Naționale ale României și Muzeul Național al Literaturii Române.

„Femei remarcabile în arhitectura românească”, expoziție în aer liber la Varșovia

O expoziție în aer liber, dedicată unor femei cu rezultate remarcabile în arhitectura românească, va fi organizată, în perioada 1-31 martie 2020, de ICR Varșovia, în colaborare cu Uniunea Arhitecţilor din România (UAR). Inspirată de la expoziția realizată de UAR în 2019, cu ocazia împlinirii a 100 de ani de activitate oficială a femeilor în domeniul arhitecturii în România, varianta varșoviană va prelua elemente fotografice și narative combinate. Alcătuită cronologic, expoziția cuprinde trei secțiuni: Pioniere, Arhitecte ale perioadei socialiste și Arhitecte contemporane. O noutate este includerea Reginei Maria – prima femeie acceptată ca membru al Academiei de Artă de la Paris – și sublinierea rolului său major în promovarea și afirmarea arhitecturii românești și a femeilor din domeniu.

„Sărbătoarea Mărțișorului“ de la Colegiul Europei de la Natolin, organizat pe 1 martie de ICR Varșovia, în colaborare cu Ambasada Moldovei la Varșovia și cu studenții români și moldoveni, va cuprinde fotografii, care înfățișează mărţişoare originale realizate de designeri români. De asemenea, vor avea loc ateliere de dansuri tradiționale, prezentarea tradiției prin materiale video și tipărite, o degustare de vinuri, produse culinare și dulciuri și o proiecție de film. „Povestea unui pierde-vară“, în regia lui Paul Negoescu. ICR Varșovia va dărui tuturor participanților mărțișoare confecționate în România. Colegiul Europei Natolin (CEN) este corespondentul prestigiosului College of Europe din Bruges, desfășurând o bogată activitate academică, științifică și educativă. CEN este un loc de întâlnire, analiză și dezbatere, atât pentru universitari, cât și pentru practicieni, în centrul atenției aflându-se istoria, securitatea, integrarea europeană și provocările politicii internaționale contemporane.

 

 

Articole recomandate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2023

De 14 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2023, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași, Ficțiunea OPTm și Gala Tinerilor Scriitori / Cartea de poezie a anului 2023, dar și propriile preferințe ale editorilor, colaboratorilor și cititorilor noștri. Astfel, propunem 76 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2023: 25 de cărți de poezie, 31 de cărți de proză, 10 cărți de critică, istorie și teorie literară, precum și 15 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2024, ora 23.00. Juriul Premiilor AgenţiadeCarte.ro este compus din scriitorii Florin Iaru, Cristian Teodorescu și Dan Mircea Cipariu (președintele asociației Euro CulturArt). Juriul va anunța, după închiderea votului pe agentiadecarte.ro, printr-un comunicat de presă, câștigătorii. Premiile sunt în valoare de 5000 lei. 

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2022

De 13 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2022, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași, Ficțiunea OPTm și Gala Tinerilor Scriitori / Cartea de poezie a anului 2022, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 85 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2022: 30 de cărți de poezie, 30 de cărți de proză, 10 cărți de critică, istorie și teorie literară, precum și 15 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2023, ora 23.00. Juriul Premiilor AgenţiadeCarte.ro este compus din scriitorii Florin Iaru, Cristian Teodorescu și Dan Mircea Cipariu (președintele asociației Euro CulturArt). Juriul va anunța, după închiderea votului pe agentiadecarte.ro, printr-un comunicat de presă, câștigătorii. Premiile, în valoare de 5000 lei, sunt finanțate de Ministerul Culturii.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2021

De 12 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2021, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 71 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2021:  30 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 11 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2022, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2020

De 11 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2020, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 74 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2020: 31 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 13 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2021, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului. (Dan Mircea Cipariu)

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2019

De 10 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2019, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. Astfel, propunem câteva titluri pe care le considerăm semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2020, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2018

În anul editorial 2018, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Iocan și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 31 august 2019, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2017

În anul editorial 2017, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2018, ora 23.00. Pe 31 august 2018, de Ziua Limbii Române, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2016

Anul 2016 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2017, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2015

Anul 2015 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, România literară, Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 15 mai 2016, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

Cotidianul cultural AgenţiadeCarte.ro este membru al Asociației Publicațiilor Literare și Editurilor din România (APLER)

 

Publicaţie culturală finanţată cu sprijinul Ministerului Culturii.

ISSN: 2248 – 1508