Două mari personalităţi ale culturii române, Emanuil Gojdu şi Andrei Şaguna, aromâni cu origini în fastuoasa Moscopole a Albaniei, vor fi celebraţi anul acesta de către Societatea de Cultură Macedo-Română prin numeroase acţiuni omagiale. Contribuţia acestor mari mecena în domeniul protecției, sprijinirii şi dezvoltării artelor, literaturii și științelor a dus la emanciparea fără precedent a învăţământului şi culturii româneşti.
Atât mitropolitul ortodox al Transilvaniei, Andrei Şaguna (1808-1873), cât şi avocatul Emanuil Gojdu (1802-1870), militanţi pentru drepturile românilor ortodocşi din Transilvania secolului al XIX-lea şi-au donat întreaga avere, şi la propriu şi la figurat, naţiei române, cu scopul de a sprijini creşterea culturală a acesteia. Investiţia lor în înfiinţarea de şcoli, gimnazii, universităţi, acordarea de burse, editarea de manuale, în organizarea întregii Biserici Ortodoxe Române, a Mitropoliei Transilvaniei etc. a însemnat un progres istoric remarcabil ce reprezintă şi acum un reper semnificativ în viaţa comunităţii româneşti. Un tezaur spiritual viu.
Andrei Şaguna (Anastasie, la botez) a fost fiul unei familii de aromâni, originari din Grabova, în apropiere de Moscopole, emigraţi şi stabiliţi în Mişcolţ, Ungaria, unde copilul Andrei a început şcoala (1817). Urmează gimnaziul catolic la călugării piarişti (Ordin catolic fondat în 1621, dedicat învăţământului gratuit, n.n.) din Pesta, deoarece tatăl lui, Naum Şaguna, trecuse la catolicism în 1814. Studiază la Universitatea din Pesta, Facultatea de Filosofie şi Drept şi la Seminarul Ortodox din Vârşeţ. După absolvire a fost pe rând ierodiacon la mănăstirea sârbească Hopovo, profesor la Seminarul Teologic din Carloviţ şi secretar al Consistoriului arhidiecezan, ieromonah, protosinghel, consilier metropolitan, arhimandrit, egumen. În iunie 1846 este numit Vicar general al Episcopiei Ardealului, cu sediul la Sibiu, în decembrie, ales Episcop, iar în 1864 devine Arhiepiscop şi Mitropolit al reînfiinţatei Mitropolii a Ardealului cu reşedinţa în Sibiu. Printre numeroasele acţiuni ale lui Andrei Şaguna, de restaurare a şcolii şi religiei româneşti, amintim convocarea Congresului naţional-bisericesc al românilor ortodocşi din întreaga Mitropolie (1868), care a aprobat Statutul Organic al Bisericii Ortodoxe Române din Transilvania. În el au fost afirmate principiile fundamentale după care a funcţionat biserica până în 1925: autonomia faţă de stat şi participarea laicilor (2/3) alături de clerici (1/3) la conducerea activităţilor bisericeşti. A organizat învăţământul primar şi mediu ortodox românesc din Transilvania şi l-a aşezat sub îndrumarea Bisericii, unde preoţii erau directori ai şcolii din parohia lor, protopopii – inspectori, iar episcopul (sau arhiepiscopul) – „inspector suprem” al unităţilor de învăţământ din întreaga eparhie, regulament înscris şi în Statutul Organic. Spre sfârşitul vieţii sale, existau aproximativ 800 de şcoli la Sibiu, un gimnaziu cu 8 clase şi o şcoală comercială la Braşov, un gimnaziu cu patru clase la Brad. De asemenea, s-au tipărit peste 25 de manuale şcolare, în mai multe ediţii, semnate de Şaguna însuşi sau de alţi profesori, durata cursurilor de teologie de la Sibiu s-a mărit de la şase luni la un an, iar în 1853 a înfiinţat un Institut teologic-pedagogic cu două secţii, pentru care a cumpărat câteva case pentru şcoală şi internat. Numeroşi tineri au primit burse de studii pentru Universităţile din Austria şi Germania, din fonduri create de Andrei Şaguna, a întemeiat ASTRA („Asociația Transilvană pentru Literatura Română și Cultura Poporului Român” – 1861), al cărei prim preşedinte a fost timp de cinci ani, a înfiinţat ziarul „Telegraful Român” care apare şi astăzi etc.
Mitropolitul Andrei Şaguna, devenit preşedinte al Adunării Naţionale româneşti de pe Câmpia Libertăţii de la Blaj, este una dintre personalităţile de seamă implicate în evenimentele din 1848-1849, ce a fost delegat să prezinte împăratului Austriei, în mai multe rânduri, la Innsbruck, Viena şi Guvernului din Pesta, revendicările românilor. A ajuns astfel membru în Senatul imperial din Viena (1860), deputat în Dieta Transilvaniei (1863-1865), copreşedinte al Conferinţei naţionale-politice a românilor (1861) şi al Congresului naţional al românilor (1863), ambele la Sibiu, poziţii din care a militat pentru cauza românilor transilvăneni. În 1871, a fost ales membru de onoare al Societăţii Academice Române şi preşedinte de onoare al Societăţii „Transilvania” din Bucureşti.
Pentru toate aceste valori în care a crezut şi pe care le-a promovat – educaţia şi cultura – Mitropolitul Andrei Şaguna a fost canonizat în anul 2011 sub numele de Sfântul Andrei Şaguna şi este pomenit în fiecare an, la 30 noiembrie, odată cu Sfântul Andrei, ocrotitorul României. Moaşte ale Sfântului Andrei Şaguna vor fi aduse de la Răşinari-Sibiu, în mai 2020, de către Societatea de Cultură Macedo-Română, cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, şi aşezate într-o raclă de argint spre închinare, la Biserica Izvorul Tămăduirii – Mavrogheni, din Bucureşti.
„Egala îndreptățire a naționalităților”
Personalitate importantă a istoriei politice şi culturale româneşti, avocatul cu origini moscopolene, Emanuil Gojdu, a fost unul dintre militanţii de frunte ai luptei pentru apărarea drepturilor românilor în Transilvania. S-a născut la Oradea (pe atunci, în Imperiul Habsburgic), unde a absolvit liceul romano-catolic, după care s-a înscris la Academia de drept din Oradea, la Academia de Drept din Pojon şi Budapesta, în ultimul oraş deschizându-şi cabinet de avocatură. Participant activ la Revoluţia din 1848, Gojdu, patriotul progresist de acum un veac, a cerut independenţa religioasă a românilor din Imperiul Habsburgic faţă de Mitropolia de la Karlovicz, casa lui fiind loc de întrunire cu deputaţi şi personalităţi ale vremii ce nutreau aceleaşi idealuri „pentru egala îndreptățire a naționalităților”. Se mândrea cu originile sale de român ortodox. „Ca fiu credincios al Bisericii mele, laud dumnezeirea, căci m-a făcut român; iubirea ce am către Națiunea mea mă îmboldește a stărui în fapta ca, încă și după moarte, să erump de sub gliile mormântului, spre a putea fi pururea în sânul Națiunii”. Se ştie că, prin Testamentul făcut la Budapesta (4 noiembrie 1869), Emanuil Gojdu şi-a lăsat uriaşa avere acelei părți a națiunii române din Ungaria și Transilvania care aparține de confesiunea orientală ortodoxă, pentru acordarea de burse studenților și pentru ajutorul preoților, înfiinţându-se în acest sens o Fundaţie omonimă ce a funcţionat între 1870 şi 1917. Printre beneficiarii acestor stipendii se remarcă Traian Vuia, Octavian Goga, Constantin Daicoviciu, Victor Babeş ş.a. Banii Fundaţiei erau prevăzuţi să fie cheltuiţi în acest scop timp de 200 de ani, adică până în… 2071! Din nefericire, diversele interese politice au afectat funcţionarea şi administrarea patrimoniului Gojdu, alcătuit din clădiri şi aur, ce au rămas în proprietatea Ungariei, până în prezent nerestituindu-se nimic din averea patriotului român. Memoria acestui mecena, intelectual de seamă şi neobosit luptător pentru cauza românilor, va fi cinstită anul acesta de Societatea de Cultură Macedo-Română, alături de cea a Mitropolitului Andrei Şaguna.
Maria Dobrescu
