Am ajuns prima oară la ETAJ artist-run space anul trecut în mai, la vernisajul expoziției lui Ştefan Botiş, „Fuck it, who cares!?”. Textul de prezentare al expoziției, printat pe A4, servea totodată drept cornet pentru semințe prăjite de floarea soarelui. La intrare erau suficiente astfel de texte-cornet, cu care fiecare vizitator se putea delecta. Cojile de semințe rezultate în urma consumului textului-cornet formau un covor pe podeaua de la ETAJ, decor în care Țâța, câinele casei, se plimba în voie. După această primă vizită a apartamentului devenit spațiu expozițional din București, str. George Enescu, nr. 43, am revenit aici destul de des, mai ales pentru că programul propus este unul foarte dinamic, aducând în atenția publicului o serie de artiști, în special din zona super-contemporary, care experimentează în acest cadru fără niciun fel de constrângeri, cu rezultate, de cele mai multe ori, spectaculoase. Dintre expozițiile memorabile care au avut loc aici anul trecut, îmi amintesc de „Unintended Consequences” semnată de Sorin Dan Cojocaru, „Loud silence of colors” a Teodorei Gavrilă, „RAFIN X”, personala lui Emil Cristian Ghita (Bubu) curatoriată de Raluca Nestor Oancea, personala „GASLIGHT” a Ruxandrei Tudoran, colectiva „Playing GOD, why?” sau personala Dianei Vasiliu „CIRCO[stanze] ”. Cel mai recent solo show găzduit la ETAJ a fost „Delirul” lui Eduard Bălaș, iar în februarie urmează personala lui Theodor Grigoraș.
Totodată, programul expozițional de la ETAJ tinde să se extindă și în afara spațiului, outdoor și internațional: „(3×3) la pătrat”, evenimentul de lansare al proiectului „ETAJ on wheels” i-a adus împreună pe artiștii grupului ETAJ alături de alți artiști invitați, pe terasa complexului de ateliere din București, str. Eforiei, cooperarea cu ETAJ K 41 din Copenhaga i-a adus pe aceștia în capitala Danemarcei, iar recent, Mircea Modreanu a realizat o intervenție în spațiu public, în Insulele Canare, acțiune care a purtat titlul „KRAT3R”. Pe lângă Mircea Modreanu, artiștii afiliați spațiului ETAJ artist-run space sunt: Ilina Schileru, Ştefan Botiş, Mihai Coltofean, Dragoş Dumitraşcu, Dumitru Gurjii, Lucian Hrisav, Radu Nastasia și Pandele Pandele. Ideea de a organiza expoziții în apartamente nu e deloc nouă; în 1974 Harald Szeemann a curatoriat în apartamentul său din Berna o expoziție despre bunicul său, în 1991 Hans Ulrich Obrist a curatoriat în bucătăria apartamentului său din St. Gallen prima sa expoziție, „The Kitchen Show”, iar pe plan local, în 2008, Ionuț Cioană (sub pseudonimul Mircea Nicolae) a curatoriat în sufrageria apartamentului său din București o serie de expoziții pentru un număr restrâns de invitați, proiect denumit „galeria 29”.
Deși este deschis doar din 2018, iar forma sa de organizare, cea de artist-run space implică cel mai probabil și o anume doză de precaritate, ETAJ a reușit să strângă în jurul său, într-un interval de timp relativ scurt, un public destul de interesant și de consecvent, din care fac parte personaje dintre cele mai diverse, de la reprezentanți ai Institutelor Culturale și jurnaliști, la artiști consacrați și galeriști. În viitor are în plan și o asociere cu celelalte spații de acest fel din București, Atelier 030202, ALERT studio și Diptych.
Ana-Daniela SULTANA-CIPARIU