Moment istoric al țării noastre, Decembrie 1989 este comemorat la 30 de ani de la declanșarea lui, în toate reprezentanțele Institutului Cultural Român din străinătate. Numeroase concerte, expoziții, proiecții de film artistice și documentare sau conferințe sunt manifestările culturale oferite publicului cu această ocazie.
ICR Londra
ASR Prințul Charles, vizită la expoziția „Apertures of a Revolution. Fotografii din decembrie 1989 ”
Alteța Sa Regală Prințul de Wales a participat joi, 12 decembrie, la Institutul Cultural Român din Londra, la expoziția de fotografie „Apertures of a Revolution. Fotografii din decembrie 1989 ”organizată în parteneriat cu Ambasada României și Agenția Națională de Presă AGERPRES. Expoziția spune vizual povestea Revoluției Române prin fotografii făcute acum 30 de ani la Timișoara și București.
La eveniment au participat membri ai comunității românești din Londra, fotoreporterul AGERPRES Sorin Lupșa, unul dintre autorii imaginilor expuse, precum și parteneri britanici ai Institutului Cultural Român și ai Ambasadei României.
La sfârșitul vizitei, ASR Prințul de Wales a primit o fotografie din expoziție, care are mesajul „Copiii noștri vor fi liberi”.
Evenimentul a continuat cu proiecția filmului documentar „After the Revolution – După revoluție”, martor al societății românești imediat după căderea regimului comunist, urmată de o sesiune de întrebări și răspunsuri cu regizorul Laurențiu Calciu și producătorul Rupert Wolfe Murray.
„Moştenirile curajului”, ateliere despre comunism în şcolile britanice și românești
În perioada lunii decembrie şi ianuarie 2020 sunt derulate o serie de ateliere, la care vor participa elevi de origine britanică şi română. Tinerilor li se va prezenta şirul evenimentelor din decembrie 1989 şi vor lua parte la o serie de activităţi practice cu ajutorul lui Daniel Bălănescu, Vinicius Leș, Daiana Stănescu, Cristinel Hogaș, George Corodeanu şi Paul Arion care vor colabora cu cadrele didactice din şcolile care fac parte din proiect.
Accademia di Romania din Roma
Proiecția filmului „Război pe calea undelor” de Alexandru Solomon, cu Emil Hurezeanu invitat de onoare
Filmul documentar „Război pe calea undelor” în regia lui Alexandru Solomon este prezentat în prezența ambasadorului României în Italia, ES George Bologan și al prof. Rudolf Dinu, directorul ARR, pe 13 decembrie de la ora 18.00 la Accademia di Romania din Roma, avându-l ca invitat de onoare pe Emil Hurezeanu, ES ambasador al României la Berlin. În calitatea sa de fost jurnalist la Radio Europa Liberă, Emil Hurezeanu va susține o alocuțiune inițială despre experiența sa din acea perioadă iar la sfârșitul proiecției va răspunde întrebărilor publicului. „Cold waves – Război pe calea undelor”, realizat în 2007, este un lungmetraj despre secția română a postului Radio Europa Liberă, despre propagandă și terorism, în timpul Războiului Rece. Evenimentul este organizat la inițiativa Ambasadei României în Italia în colaborare cu Accademia di Romania in Roma.
Dezbatere și proiecție despre un episod din „Memorialul durerii” de Lucia Hossu Longin
Documentarul cunoscutei regizoare și producătoare Lucia Hossu Longin „21 de fotograme care au intrat în istorie -Toate generațiile trebuie să știe”, un episod din celebrul serial „Memorialul durerii – O istorie care nu se învață la școală”, a fost proiectat în sala de conferințe a Accademiei di Romania in Roma, joi, 5 decembrie, la ora 19.00. Vizionarea episodului selecționat pentru această ocazie din filmul care a făcut epocă și a marcat generații de telespectatori români, a oferit, în prezența regizoarei, ocazia purtării unor discuții libere cu publicul prezent la eveniment. Filmul „21 de fotograme care au intrat în istorie -Toate generațiile trebuie să știe” aduce mărturie, prin imagini autentice, asupra revoltei din decembrie 1989 din Piața Libertății din Cluj-Napoca. Lucia Hossu-Longin a vorbit publicului atât despre cunoscutul său serial cât și despre nevoia de a păstra vie amintirea istoriei recente.
Volumul „Orbitor – aripa dreaptă”, tradus în maghiară, dezbătut în cadrul manifestărilor dedicate memoriei comunismului
Cel de-al treilea volum al trilogiei„ Orbitor- aripa dreaptă”, tradus în limba maghiară , al scriitorului Mircea Cărtărescu, va fi prezentat în cadrul evenimentului „Jos Ceaușescu!”, ce se va desfășura pe 16 decembrie, ora 18.00, la Cafeneaua Három Holló din Budapesta. Cu ocazia întâlnirii organizate de Institutul Cultural Român la Budapesta, împreună cu Editura L’Harmattan, scriitorul Dragomán György , care a scris postfața volumului, va face o prezentare a cărții „Orbitor” – aripa dreaptă – Káprázat – a jobb szarny”, ce urmează să apară la editura L’Harmattan . Traducătoarea Gabriela Koszta, prezentă la eveniment, va citi câteva fragmente din roman. La începutul evenimentului, publicul va fi introdus în atmosfera acelor vremuri prin proiectarea scurtmetrajului regizorului Andrei Cohn „Înainte și după 22/12/1989”. Seara va continua cu discuții despre importanța istorică a anului 1989, atât pentru România, cât și pentru restul Europei Centrale și de Est, dezbatere la care vor participa doi specialiști în istoria recentă: Constantin Iordachi și Trencsényi Balázs, profesori la Universitatea Central-Europeană . Moderatorul va fi Váradi Péter, redactorul șef al editurii L’Harmattan.
ICR Berlin
Fotografii alb-negru din colecția AGERPRES, expuse într-o biserică din Hamburg
„Revoluţia Română – Drumul spre libertate“ , expoziția – radiografie a ultimelor momente de existență a regimului comunist, a fost deschisă și vernisată pe 1 decembrie, ora 15.00, în Biserica Rogasthe Kirche din Hamburg, cu sprijinul ICR Berlin, în colaborare cu Asociația Germano – Română pentru Germania de Nord, din Hamburg. Evenimentul reunește fotografii de 1m x 70cm, în alb-negru, din colecția AGERPRES și ilustrează lupta dusă, uneori, până la sacrificiu, pentru recâștigarea libertății. Evenimentul a mai cuprins și recitalul violonistei Codruţa Düppers și s-a încheiat cu o recepție oferită de Consulatul Onorific al României de la Hamburg . Expoziția, itinerată a doua oară, va putea fi vizitată până pe 23 ianuarie 2020 când va avea loc și finisajul acesteia, la PEM Theater din Hamburg.
Cercetătoarea și jurnalista Anneli Ute Gabanyi, prelegere despre decembrie ‘89
„ Revoluția Română din 1989 – context, cauze, consecințe”, prelegerea susținută de Dr. Anneli Ute Gabanyi, fost analist și șef al secției de cercetare pentru România la Radio Europa Liberă, a avut loc pe data de 11 decembrie, ora 19.00, la sediul Institutului Cultural Român „Titu Maiorescu” din Berlin . Evenimentul face parte din ciclul de conferințe „În Dialog”, inițiat de institut. Cercetătoarea și jurnalista Anneli Ute Gabanyi a vorbit în cadrul prelegerii despre: contextul internațional și cauzele interne ale revoluției române, opoziția împotriva regimului, etapele revoluției, fuga lui Nicolae Ceaușescu și preluarea puterii de către „Frontul Salvării Naționale”, lupta împotriva „teroriștilor” până la execuția dictatorului, confirmarea noului regim prin alegeri și consecințele pentru perspectivele integrării euro-atlantice ale României.
ICR Paris
Carte despre copilăria din comunism a scriitoarei Florentina Postaru
Volumul „Heureux qui comme mon aspirateur… -Fericit cel care asemeni aspiratorului meu…” al scriitoarei Florentina Postaru este prezentat în cadrul deja consacratelor întâlniri literare„ Le Club”, inițiate de Institutul Cultural Român de la Paris, în parteneriat cu editura Bayard, în data de 13 decembrie, ora 19.00. În prezența autoarei și a ilustratorului cărții, Serge Bloch, autor și ilustrator recunoscut pe tot mapamondul, manifestarea culturală oferă ocazia publicului de a primi un exemplar cu dedicație și de a asculta poveștile din copilăria comunistă a scriitoarei. Originară din Tulcea, Florentina Postaru povestește cu umor și detașare, în cartea sa publicată în noiembrie 2019 la editura Bayard, despre copilăria petrecută în epoca comunistă dar și despre descoperirea societății occidentale a opulenței. Actrița și scriitoarea Violaine Swartz va citi fragmente din carte, seara fiind moderată de Pierrete Rieublandou, editoare la Bayard.
„O viață de pianist”, despre studenția în comunism a lui Paul Staicu
Spectacolul intitulat „Un vie de pianiste – O viaţă de pianist”, de Agnés Boury și Paul Staicu, în regia lui Agnés Boury, s-a desfășurat, cu sprijinul Institutului Cultural Român din Paris, pe 6 decembrie, de la orele 19.00, în Sala Bizantină a Hotelului Behague, reşedinţa României în Franţa . One-man show-ul „O viață de pianist”, al compozitorului și pianistului Paul Staicu a pus în scenă dificultăţile şi obstacolele din perioada regimului comunist, depăşite în perioada studenției la Conservator. Paul Staicu și-a ilustrat povestea cu piese din multiple domenii muzicale, semnate de compozitori sau muzicieni extrem de diferiți.
Documentare și filme artistice românești despre o epocă trecută
Gala filmului românesc dedicată memoriei evenimentelor din 1989 se desfășoară în perioada 9-17 decembrie în Galeria Macadam a Institutului Cultural Român de la Paris. Cu această ocazie sunt proiectate șase lungmetraje și șase documentare reprezentative ale cinematografiei românești din perioada 1963-2014. Publicul francez are ocazia vizionării unor filme de răsunet : „Filantropica” de Nae Caranfil ,„ Hârtia va fi albastră ” de Radu Muntean, „Cu mâinile curate” de Sergiu Nicolaescu, „Moromeții 1” de Stere Gulea ,„ Quod erat demonstrandum ”de Andrei Gruzsniczki, „Balanța” de Lucian Pintilie. Scurtmetrajele sunt produse de studioul de film Sahia și publicate de One World Romania cu titlul „Sahia Vintage”: „ Ziua cea mai fierbinte” de Virgil Calotescu, „ Pe unde am fost si-am colindat ”de Laurentiu Damian, „ Pentru strănepoți, încă ceva despre Bucuresți… ” de Paula și Doru Segall, „ Va veni o zi ” de Copel Moscu, „ Uzina ” de Slavomir Popovici, „ Săptămâna în imagini ”. Selecția filmelor este făcută de operatorul și directorul de imagine Horea Lapteș, moderatorul dezbaterilor, care face și o scurtă introducere în fiecare seară.
ICR Lisabona
Două scurtmetraje despre istoria României, proiectate în cadrul proiectului „EU-Vis de Libertate”
Scurtmetrajele „Istoria României” care evocă rădăcinile poporului român și momentele cheie în dezvoltarea culturală și artistică a societății românești, şi “30 de ani de la Revoluția Română” , ilustrat cu imagini de arhivă din decembrie 1989, au fost proiectate în limba engleză, în data de 14 noiembrie, la sediul ICR Lisabona, în cadrul proiectului „EU – Vis de Libertate”, realizat de ART FOCUS, cu sprijinul Ministerului pentru Românii de Pretutindeni. Proiecțiile au fost urmate de o expoziție multimedia, care a prezentat o selecție reprezentativă de 100 de personalități marcante din istoria și cultura României.
Filmul „Quod Erat Demonstrandum”, la cinema Luna
Lungmetrajul în alb şi negru „Quod Erat Demonstrandum”, de Andrei Gruzsniczki, povestea a doi oameni de ştiinţă luaţi în vizor de serviciile secrete ale României anilor ’80, a fost proiectat pe 16 noiembrie, la cinematograful Luna din Varşovia. Filmul redă impecabil atmosfera de speranță precaută, teamă și trădare care cuprinsese întreaga societate. El se apleacă progresiv asupra istoriei celor doi oameni de știință care intră în conflict cu Securitatea (serviciile secrete române), dezvăluind compromisurile pe care multe persoane au fost nevoite să le facă sub regimul comunist. Institutul Cultural Român de la Varșovia participă în toamna acestui an la două proiecte EUNIC, dedicate anului 1989 și reflectării lui în cinematografia europeană, la Varșovia și Talinn.
ICR Stockholm
Conferinţa „30 de ani de la căderea Cortinei de Fier: Modelând împreună viitorul Europei”
Evenimentul intitulat “30 de ani de la căderea Cortinei de Fier: Modelând împreună viitorul Europei” a avut loc la 27 noiembrie, la Stockholm, în contextul prăbușirii regimurilor comuniste din Europa Centrală și de Est și a fost găzduit într-o locație simbolică și istorică, respectiv cea de a Doua Cameră de Dezbateri a Parlamentului Suediei. Seminarul a fost deschis de președintele Parlamentului Suediei, Andreas Norlen. Evenimentul a fost organizat de Ambasada României în Regatul Suediei și ICR Stockholm, în parteneriat cu Parlamentul Suediei și ambasadele mai multor țări foste comuniste din regiune, în prezent State Membre ale Uniunii Europene.
ICR New York
Despre Holocaust în regimul comunist, prelegere susținută de istoricul Radu Ioanid
„Regimul comunist din România și politica memoriei Holocaustului”, prelegere susţinută de istoricul Radu Ioanid, a avut loc vineri, 15 noiembrie, la sediul ICR New York. Evenimentul a constat dintr-o prelegere despre modul în care regimul comunist din țara noastră s-a poziționat în legătură cu problematica Holocaustului în România și despre poziția oficială pe care a adoptat-o, urmată de o dezbatere cu directorul ICR New York, Dorian Branea.
„Freak Show”, în interpretarea lui Florin Piersic Jr, la Seattle
Spectacolul „Freak Show”, în interpretarea lui Florin Piersic Jr., a avut loc pe 18 noiembrie, în cadrul celei de-a VI-a ediții a Festivalului de Film Românesc de la Seattle, cel mai important festival de film românesc al regiunii Nord-Vest a SUA. Evenimentul a fost susținut de ICR New York, în colaborare cu American Romanian Cultural Society. Festivalul de Film Românesc de la Seattle de anul acesta, intitulat „One Eye Laughing, One Eye Crying: Stories OFF the Wall/ Un ochi râde, un ochi plânge: istorii desprinse din Zid” este dedicat celor 30 de ani scurși de la valul revoluțiilor din 1989, selecția acestuia cuprinzând, alături de filme românești, și pelicule din Ucraina, Bulgaria și Republica Moldova, majoritatea abordând, în diferite moduri, problematica comunismului sau a tranziției.
Violonistul Remus Azoiței și pianistul Eduard Stan, împreună într-un recital special
Un spectacol de gală susținut de doi dintre cei mai cunoscuți muzicieni români pe plan internațional, violonistul Remus Azoiței și pianistul Eduard Stan, a avut loc pe 2 decembrie. Recitalul a avut loc în Sala Weil a prestigioasei Carnegie Hall, organizat de ICR New York în colaborare cu compania RA-Entertainment, Misiunea Permanentă a României la ONU și Consulatul General al României la New York.
Memoria comunismului surprinsă în imagini foto-video și discuții
Proiectul „Rebeli cu o cauză – 30 de ani de la Revoluția din Decembrie 1989” a avut loc vineri, 6 decembrie, la sediul ICR New York. Manifestarea a evocat evenimentele care au marcat abolirea comunismului, precum și cele trei decenii de tranziție democratică, modernizare și integrare europeană, din perspectivă istorică, cultural-artistică, precum și din perspectivă românească și internațională. Evenimentul a cuprins, pe lângă o discuție de tip panel cu participarea tuturor invitaților, moderată de directorul ICR New York, vernisajul unei expoziții de fotografie cuprinzând 30 de panouri, fotografii realizate de Dobrivoie Kerpenisan în Decembrie 1989, în satul Sânpetru Mare și la Timișoara, și proiecția documentarului „Rebeli cu o cauză”, în regia lui Dobrivoie Kerpenisan.
ICR Tel Aviv
Ipostaze ale comunismului, inspirate din „Sunt o babă comunistă” de Dan Lungu
Evenimentul „Cafeneaua Românească” de la data de 10 decembrie a avut loc la Biblioteca Municipală Beit Ariela din Tel Aviv şi a fost onorat de prezenţa scriitorului şi sociologului Dan Lungu. În cadrul manifestării culturale au fost prezentate ipostaze ale comunismului în literatura post-decembristă, circumstanţe inspirate din best seller-ul scriitorului Dan Lungu „Sunt o babă comunistă”. Dan Lungu a participat și la cel de-al doilea eveniment, din data de 12 decembrie, care a avut loc la ICR Tel Aviv, alături de profesorul Raphael Vago din cadrul Universităţii Tel Aviv şi istoricul Lucian Zeev Herșcovici. Tema principală a evenimentului s-a axat pe comparaţia dintre perioada comunistă a României şi alte ţări din blocul socialist.
ICR Madrid
Conferinţe pe tema căderii comunismului
Seminarul care s-a derulat pe o perioadă de trei zile (11 – 12 decembrie), la Muzeul Universităţii din Valladolid, sediul Edificio Rector Tejerina şi Aula del Instituto de Estudios Europeos, a vizat o serie de conferinţe cu tema “Țările din Europa centrală și orientală și Uniunea Europeană, 30 de ani de la căderea comunismului”. Conferinţele care au fost organizate în colaborare cu Muzeul Universității din Valladolid, Centru Ceh de Cultură, Institutul Polonez de Cultură, Ambasada Ungariei și cu Reprezentanța Institutului Cultural Român de la Madrid au cuprins și o expoziţie de fotografii „1989: București, Praga, Varșovia” şi mese rotunde cu referire la tema seminarului.