Luni, 16 decembrie 2019, începând cu ora 18.00, Institutul Cultural Român la Budapesta, împreună cu Editura L’Harmattan, organizează, la Cafeneaua Három Holló (Piarista köz nr. 1) din Budapesta, un eveniment dedicat celebrării a 30 de ani de la Revoluția română. În cadrul evenimentului, scriitorul Dragomán György va prezenta cel de-al 3-lea volum al trilogiei „Orbitor” – Aripa dreaptă a scriitorului Mircea Cărtărescu. Volumul urmează să apară la editura L’Harmattan, în traducerea Gabriellei Koszta.
Pornind de la subiectul romanului Aripa dreaptă, vorbitorii vor aprofunda importanța anului 1989, atât pentru România, cât și pentru restul Europei Centrale și de Est printr-o dezbatere, la care au fost invitați doi specialiști în istoria recentă: Constantin Iordachi și Trencsényi Balázs, profesori la Universitatea Central-Europeană (CEU). Moderatorul va fi Váradi Péter, redactorul șef al editurii L’Harmattan.
La începutul evenimentului, publicul va fi introdus în atmosfera acelor vremuri prin filmul de scurt metraj „Înainte și după 22/12/1989”, al regizorului Andrei Cohn (2009).
Filmul va fi proiectat în limba română, cu subtitrare în limba engleză iar discuțiile se vor desfășura în limba maghiară.