În premieră, Orchestra Română de Tineret dirijată de Cristian Mandeal, va susţine în seara de 29 decembrie 2019, de la ora 19.00, la Sala Casino din Sinaia un concert extraordinar de Anul Nou organizat de Centrul Național de Artă „Tinerimea Română” şi Primăria din Sinaia.Programul serii de 29 decembrie 2019 va cuprinde : Gioacchino Rossini – Uvertura operei Wilhelm Tell, Aram Haciaturian – Adagio din baletul Spartacus, Felix Mendelssohn – Marş nupţial din Visul unei nopţi de vară, P.I. Ceaikovski – Pax des deux din baletul Spărgătorul de nuci, Nikolai Rimski-Korsakov – Capriciul spaniol, Edward Elgar – Nimrod din Variaţiunile Enigma, R. Wagner – Preludiu la actul 3 din opera Lohengrin, Sabin Păutza – Romanian Medley, Johann Strauss – Polca Tritsch Tratsch. Cadrul istoric unic al orașului și al Casinoului din Sinaia va fi gazda ideală pentru un concert strălucitor oferit de Orchestra Română de Tineret și dirijorul Cristian Mandeal, tandemul artistic care a adunat de departe cele mai numeroase succese românești pe plan internațional în ultimii ani, pe marile scene de concert din Europa. Adevărați campioni ai virtuozității și perfecțiunii artistice, muzicienii Orchestrei Naționale de Tineret vor încânta publicul cu un repertoriu care adună o parte dintre cele mai iubite și mai cunoscute miniaturi simfonice, garantând o adevărată revărsare de bună dispoziție în tonul vacanței sărbătorilor de iarnă!
Organizatori: Centrul Național de Artă „Tinerimea Română” şi Primăria Sinaia
Parteneri media: Radio România Cultural, Radio România Muzical, România TV, Mediatrust, Observator Cultural, Liternet, Q Magazine, Mişcarea de rezistenţă, M Klasika.
Pentru informaţii detaliate legate de activitatea Centrului Naţional de Artă „Tinerimea Română“ şi de Orchestra Română de Tineret puteţi accesa www.tinerimearomana.rosau https://www.facebook.com/CentrulNationalTinerimeaRomana/
https://www.youtube.com/watch?v=QEHWhZiKZvE&feature=youtu.be
Orchestra Română de Tineret
Orchestra Română de Tineret s-a format în anul 2008 la inițiativa violoncelistului Marin Cazacu, ca un program artistic și educațional sprijinit de Fundația „Prietenii Muzicii – Serafim Antropov“ și Lanto Communication. Din 2014, funcţionează sub egida Centrului Național de Artă „Tinerimea Română“. Acest proiect reunește cei mai buni tineri muzicieni din România pentru o experiență artistică unică care are ca scop atingerea unui înalt nivel de performanță. Orchestra Română de Tineret este considerată cea mai bună orchestră din țară din ultimii ani, care s-a remarcat în scurt timp și pe plan muzical internațional, apreciată de criticii europeni ca fiind un ansamblu de top din lume.
De la început, Cristian Mandeal s-a preocupat de formarea ansamblului. Sub conducerea sa artistică, orchestra a devenit o poveste de succes din lumea muzicală românească. Prin perfomanța de a transforma fiecare concert într-un eveniment memorabil, dăruiește astfel țării o orchestră de nivel internațional care impune un standard prin excelență.
În prezent, proiectul „Orchestra Română de Tineret – spirit enescian şi tradiţie europeană“ implică diverse activități de dezvoltare creativă. Scopul programului este de a oferi posibilitatea de formare a muzicienilor în orchestră, de a asimila un bogat repertoriu prin participarea la masterclass-uri, și cel mai important, de a cultiva plăcerea cântatului în ansamblu alături de dirijori și soliști de renume internațional precum: Cristian Macelaru, Lawrence Foster, Horia Andreescu, Kristjan Järvi, Bogdan Băcanu, Sarah Chang, Amanda Forsyth, David Garrett, Stefan Geiger, Andrei Ioniță, Roman Kim, Elizabeth Leonskaja, Ivan Ludlow, Plamena Mangova, Valentina Naforniță, Olga Pasichnyk, Wave Quartet, Peter Sadlo, Olga Scheps, Emmanuel Séjourné, Aleksey Semenenko și Pinchas Zukerman.
Rezultatul – o orchestră unică, aclamată la concertele cu sala plină de la Ateneul Român, Sala Radio, Festivalul Internațional George Enescu și pe scene intenaționale precum: l’Auditorium Parco della Musica din Roma, Festivalul de la Ravello şi Festivalul Mahler de la Dobbiaco – Italia, March Music Day de la Ruse, Festivalul Orchestrelor de Tineret de la Milano, Festivalul de la Aix en Provence și Festivalul Internațional al Orchestrelor Europene de Tineret Young Euroclassic din Berlin.
Din noiembrie 2011 ansamblul este membru al Federaţiei Europene a Orchestrelor Naţionale de Tineret – EFNYO. În cadrul acestui organism internațional Orchestra Română de Tineret este participant activ al programului EXchange, menit să asigure o cât mai bună circulație a celor mai valoroși tineri muzicieni în cadrul programelor derulate de orchestrele de tineret din Europa.
Începând din anul 2011 Orchestra Română de Tineret este invitată constant în cadrul Festivalului Internațional George Enescu, marcând de-a lungul anilor numeroase premiere în ceea ce privește prezența unei orchestre românești pe marile scene ale Europei, precum Filarmonica din Berlin, Konzerthaus din Berlin, Musikverein și Konzerthaus din Viena, Marea Sală Pierre Boulez a Filarmonicii din Paris, sala Bozar din Bruxelles, Accademia di Santa Cecilia din Roma sau Elbphilharmonie din Hamburg alături de cele mai importante săli de concert din importante centre culturale precum, Aix en Provence, Basel, Geneva, Lyon, Rouen, Ruse, Chișinău, Bălți, Milano, Dobbiaco și Ravello în Italia, Linz, Salzburg, sau din Asia, Istanbul și Beijing, ori Statele Unite ale Americii, precum și din România, la Sinaia, Brașov, Bușteni, Sibiu, Cluj, Iași și Timișoara.
Considerat un proiect artistic ajuns la maturitate, Orchestra Română de Tineret îşi continuă călătoria în lumea muzicii de calitate şi a recunoaşterii internationale, fiind un ansamblu educat în spirit profesionist într-un mediu artistic exceptional.
CRISTIAN MANDEAL
În cei peste 40 de ani de activitate dirijorală neîntreruptă, Cristian Mandeal şi-a exercitat profesia atât în străinătate, cât mai ales în România.
A studiat la Conservatorul „Ciprian Porumbescu” timp de 10 ani (1965 – 1975) pianul principal, dirijatul (Constantin Bugeanu) şi compoziţia (Ştefan Niculescu), completându-şi ulterior studiile la Berlin (Herbert von Karajan, 1980) şi München (Sergiu Celibidache, 1990). A început prin a fi corepetitor la Opera Română Bucureşti (1974 – 1977), devenind apoi dirijor al Filarmonicilor din Târgu Mureş (1977 – 1980), Cluj (1980 – 1987) şi Bucureşti (1987 – 2009). A fost Director Artistic al Festivalului şi Concursului Internaţional „George Enescu”, ediţia 2001 şi 2003.
Ca Dirijor Principal şi Director General al Filarmonicii „George Enescu” (1991 – 2009) a ridicat nivelul acesteia la cote deosebit de înalte, lăsând în urmă o instituţie – etalon pentru România. În acest răstimp a fost restaurată şi modernizată clădirea Ateneului Român (1991 – 2003). S-au realizat din venituri proprii dotări complexe în infrastructură şi în orchestră în valoare de sute de mii de Euro. Repertoriul a fost constant îmbogăţit şi înnoit. Personalul artistic s-a bucurat de respect şi recunoaştere naţională şi internaţională, beneficiind timp de patru ani de o lege salarială specială. Au avut loc peste 30 de turnee atât în Europa, cât şi în Asia. S-a realizat o discografie relevantă pe CD şi DVD, printre care integralele Enescu şi Brahms. Au avut loc o mare serie de concerte-eveniment de răsunet naţional şi internaţional şi o constantă participare la toate ediţiile Festivalului Enescu, atât prin implicarea tuturor formaţiilor muzicale ale instituţiei, cât şi prin participări individuale ale artiştilor de prim rang. A fost reînfiinţată Orchestra de Cameră a Filarmonicii, formaţie de elită a orchestrei simfonice.
În străinătate, Cristian Mandeal a dirijat sute de concerte ca invitat a zeci de orchestre, pe 4 continente, în 35 de ţări şi 31 de capitale. A participat la multe festivaluri internaţionale de prestigiu în compania celor mai reputaţi solişti ai contemporaneităţii.
A fost Director Artistic al Northern Israelian Orchestra – Haifa (1999 – 2002) şi la Orchestra Naţională Bască – San Sebastian (2001 – 2008), Dirijor Permanent la Orchestra Haydn din Bolzano e Trento (2000 – 2003), Dirijor Oaspete Principal al Orchestrei Hallé Manchester (2003 – 2008) – primul deţinător al acestui titlu în întreaga existenţă de 150 de ani a acestei orchestre, al Filarmonicii din Belgrad (stagiunea 2006 – 2007) şi al Filarmonicii din Copenhaga (2006 – prezent).
Cristian Mandeal a dirijat peste 60 de prime audiţii absolute. În special ale compozitorilor români, dar şi străini, o parte dintre acestea fiindu-i dedicate. Este un promotor neobosit al lui George Enescu, programându-i muzica pe toate meridianele. Printre altele a realizat opera Oedipe în primă audiţie britanică (Festivalul de la Edinburgh 2002) şi italiană (Teatro Lirico di Cagliari 2005). Din 2008 este Preşedintele Societăţii George Enescu din Londra.
A realizat sute de minute de imprimări de Radio şi a înregistrat pe LP, CD şi DVD pentru Electrecord, BMG Ariola, AIX Record (SUA), Claves, Bis şi Nimbus. A realizat 3 CD-uri aniversare ale Filarmonicii „George Enescu” la 125, 135 şi 140 de ani.
Este membru, dar şi preşedinte în juriile unor concursuri internaţionale de dirijat.
Cristian Mandeal a primit numeroase premii şi distincţii româneşti şi străine. Este cetăţean de onoare al oraşului Braşov şi Doctor Honoris Causa al Academiei din Cluj.
Un punct de mare interes în ultima perioadă de activitate a lui Cristian Mandeal îl reprezintă colaborarea cu Orchestra Română de Tineret pe care o cultivă, educă şi dirijează constant începând din 2008.
Alături de sutele de tineri muzicieni care au facut parte de-a lungul timpului din Orchestra Română de Tineret, Cristian Mandeal a marcat pentru prima data prezența unei orchestre simfonice din România pe mari scene ale Europei precum, Filarmonica din Berlin, Konzerthaus din Berlin, Musikverein și Konzerthaus din Viena, Marea Sală Pierre Boulez a Filarmonicii din Paris, sala Bozar din Bruxelles, Accademia di Santa Cecilia din Roma și multe altele.