Premiul Academiei Române, secțiunea XI, Secția de științe economice, juridice și sociologice, categoria sociologie „Henri H. Stahl” a fost acordat anul acesta pentru lucrarea „Francisc Iosif Rainer. Biografia unui proiect de viață (1874-1944)”, autor Dr. Adrian Majuru, manager al Muzeului Municipiului București, istoric, antropolog și jurnalist. Academia Română a organizat joi, 12 decembrie 2019, ceremonia de decernare a premiilor pentru cele mai reprezentative creații științifice și culturale realizate în anul 2017. Evenimentul s-a desfășurat în Aula Academiei Române, începând cu ora 11.00, premiile fiind înmânate de Acad. Ioan-Aurel Pop, Președintele Academiei Române, în prezența Biroului Prezidiului și a membrilor Adunării Generale. Premiile Academiei Române reprezintă cea mai prestigioasă recunoaștere a valorii intelectuale din toate domeniile creației în România și recompensează performanța culturală și științifică românească a anului 2017, concretizată în opere individuale sau realizate în colaborare.
Adrian Majuru este licențiat în istorie la Universitatea din București, unde a obținut și un doctorat în geografie umană (2004). Între anii 2011-2012 a finalizat Școala postdoctorală în specialitatea antropologie la Institutul de Antropologie Francisc Rainer – Academia Română. Ca rezultat al acestui stagiu a publicat lucrarea „Inter-disciplinaritatea ca principiu integrator al universalității la Francisc Rainer” (2012). Adrian Majuru coordonează Revista de Antropologie Urbană publicată începând cu anul 2012 la editura Oscar Print și predă antropologie urbană pentru cursurile de master și doctorat la Universitatea de Arhitectură și Urbanism Ion Mincu. A colaborat cu ziarele Adevărul, Cotidianul, Ziarul Financiar, precum și cu revistele Adevărul literar și artistic, Capital, Time Out București, Cultura, Observatorul Cultural. În prezent colaborează la blogul ziarului Adevărul. Este cunoscut publicului larg îndeosebi prin numeroasele sale cărți despre București. Începând cu anul 2014 este manager al Muzeului Municipiului București.
În prefața lucrării „Francisc Iosif Rainer. Biografia unui proiect de viață (1874-1944)”, publicată de Editura Oscar Print, Acad. Constantin Bălăceanu Stolnici menționează: „Una din strategiile lui Francisc Rainer era multi- și interdisci-plinaritatea. Adrian Majuru a identificat foarte bine acest aspect. Ceea ce știu despre Rainer și ceea ce am scris se bazează pe contactele mele directe cu el. Însă autorul se bazează pe o minuțioasă cercetare a arhivei pe care doamna Trancu Rainer a dăruit-o Institutului de Antropologie. A căutat fără să-l cunoască să decripteze personalitatea și opera sa și evident că a reușit mult mai bine decât mine. Am citit cu mult interes această carte și am descoperit multe aspecte despre Rainer pe care nu le-am cunoscut. De asemenea fotografiile cu care își înviorează textul sunt interesante și multe din ele sunt necunoscute. Ele evocă o lume care a dispărut, dar care, cel puțin pentru mine, este plină de farmec și mi-a trezit o mare nostalgie căci erau vremuri în care reperele morale erau altele și prețuirea valorilor era semnificativ diferită. Rainer a murit la timp ca să nu vadă nenorocirile ce s-au abătut asupra noastră.
Marea lecție pe care ne-a lăsat-o Rainer este că profesorul trebuie să fie, mai ales dacă predă o disciplină foarte telurică, un om cu o viziune largă multidisciplinară și umanistă. Pentru aceasta îi trebuie și o cultură mare, dar și o disciplină severă atât în chivernisirea vieții sale și a relațiilor sale cu familia și cu restul societății cât și o metodologie riguroasă. Cred că acestea pot fi concluziile acestei cărți deosebite”.
Lucrarea este amplă, în cele 231 de pagini ale sale autorul include biografia profesorului Rainer, o mare personalitate a vremii sale, integrată în contextul european al învățământului românesc al anilor 1850-1900. Societatea și personalitatea științifică din etapa consolidărilor (1894-1914) îl vor afirma pe Francisc Rainer ca personalitate științifică în anii 1914-1944, în carte fiind descrisă perspectiva sa asupra vieții și tehnicile sale de echilibru afectiv. Un capitol aparte este denumit „Suflet și spirit la Francisc J. Rainer, relațiile de familie și raporturile sociale ale profesorului Rainer. Viziunea sa asupra lumii și lumea despre personalitatea sa”. De asemenea, autorul prezintă Școala raineriană de gîndire și metodele de cercetare ale acestei școli. Apoi este menționată Școala raineriană de anatomie și este descris felul în care a luat ființă Institutul de Antropologie de la București și este menționată reflectarea personalității raineriane în amintirea contemporanilor. După această integrare în contextul în care a creat și s-a edificat personalitatea marelui profesor, urmează capitole dedicate imaginii și interpretării în metoda predării, valoarea antropologică în general, dar și a patrimoniului muzeistic. Inter-disciplinaritatea ca principiu integrator al universalității la Francisc Josif Rainer are, de asemenea, dedicat un capitol aparte în care este prezentată metoda de cercetare raineriană precum și modalitatea în care metoda și școala raineriană continuă prin elevi. Se adaugă, în premieră, o fișă biografică completă a profesorului Rainer și a publicațiilor sale.
