Nu e politician care să nu clameze cât de mult își iubește țara, cât de mult se luptă pentru apărarea interesului național ori cât de mult suferă pentru apărarea identității naționale. De la vorbe la fapte, însă, e fie un drum al demagogiei, fie o fatală neputință de a construi și a duce un lucru până la capăt, cu excepțiile rare care confirmă regula. Deși am avut un minister care ținea în și la coadă Identitatea Națională, deși pregătirile pentru Centenar au prins mai multe guverne, deși liderii politici sunt cei care fac cea mai gălăgioasă bravadă despre patrie și patriotism, iată că, nici măcar în mod formal, cei care conduc România de azi pe mâine nu au fost în stare să celebreze momentul fondator al deschiderii Primului Parlament al României Mari, acum exact 100 de ani, la 20 noiembrie 1919, la Ateneul Român. Ar fi fost, astfel, un moment în care ne-am fi putut arăta nouă și lumii euro-atlantice că avem și ceva care ne unește, care nu dezbină, anume idealurile pentru care au luptat și au murit milioane de români. Singura mărturie on-line despre evenimentul de acum 100 de ani o găsim pe pagina web a Camerei Deputaților, la butonul special intitulat ”Parlamentari ai Marii Uniri”. Nu Parlamentul României, nu Guvernul României, nu Administrația Prezidențială organizează un eveniment de celebrare, ci Muzeul Național al Literaturii Române din București! Cine va studia biografiile celor care au făcut parte din Primul Parlament al României Mari va putea lesne ajunge la concluzia că elita noastră culturală, științifică și spirituală era atât de bine reprezentată încât se confunda, în mare parte, cu Parlamentul României. Arc în timp, după 100 de ani, elita României în Parlamentul României este sublimă, dar lipsește (aproape) cu desăvârșire!
Joi, 21 noiembrie 2019, de la ora 14.00, în Sala Perpessicius a sediului Muzeului Național al Literaturii Române din București din str. Nicolae Crețulescu nr. 8, va avea loc dezbaterea cu tema „Primul Parlament din istoria României Mari”. Invitați: Ioan Opriș, Gheorghe Sbârnă, Ion Calafeteanu. Moderator: Ioan Cristescu, directorul Muzeului Național al Literaturii Române.
La exact un an după înfăptuirea Marii Uniri, în 1919, la deschiderea lucrărilor primului Parlament al României Mari, Regele Ferdinand I spunea: „gândul nostru cel dintâi trebuie să fie la acei cari prin truda, prin vitejia și prin jertfele lor, au luptat pentru întregirea neamului”. Este deosebit de semnificativ faptul că, de la prima sesiune din 1919-1920 și până la ultima din 1940, Corpurile legiuitoare de la București s-au constituit – așa cum s-a exprimat în plenul Camerei Deputaților din 25 noiembrie/8 decembrie 1919 – într-un „mare sfat al poporului român” și care, timp de peste 20 de ani, va constitui „instituția reprezentativă a sistemului democratic parlamentar-constituțional, arena unor dezbateri și confruntări libere de idei, la tribuna căreia s-au succedat membrii cei mai valoroși ai partidelor existente în epocă”.
În primul Parlament al României au ajuns 169 de deputaţi şi senatori din Ardeal. Printre parlamentarii din primele rânduri din sală se aflau şi dintre cei veniţi din Transilvania: Iuliu Maniu, Alexandru Vaida-Voevod, Vasile Goldiş, Ştefan Ciceo Pop, M. Popovici, Sever Dan, Sever Bocu, Octavian Goga, Ion Agârbiceanu. „Pe toţi îi unise lupta activă pentru drepturile românilor din Ardeal şi pentru Unirea cu ţara“, scrie Grigoare Toloacă în revista „Dacoromania“. Din Monitorul Oficial nr. 41/13 noiembrie 1919 aflăm că judeţul Alba era reprezentat în Legislativ de 8 deputaţi şi 3 senatori. Oraşul Alba Iulia era reprezentat de deputatul Iuliu Maniu, respectiv de senatorul Ioan Teculescu. Cum niciuna dintre formaţiunile politice nu a obţinut majoritatea de 50% plus unu, era nevoie de o coaliţie de partide care să formeze majoritatea necesară. „Târguielile“ au durat până la mijlocul lunii decembrie 1919, când s-a format primul Guvern al României Mari. Din majoritate făceau parte şi cei 169 de parlamentari din Transilvania. În fruntea executivului era transilvăneanul Alexandru Vaida-Voevod. În perioada în care primul ministru a participat la Conferinţa de pace de la Paris, interimatul la Guvern a fost asigurat tot de un transilvănean, Ştefan Ciceo Pop. Portofoliul Lucrărilor Publice a fost ocupat de un alt ardelean, Octavian Goga.
Nicolae Iorga rostea la acel moment: „În numele României mutilate de ieri, care strângea în inima ei rănită atâta din jalea și nădejdea ținuturilor înstrăinate, în numele României care a plâns cu frații pierduți și a nădăjduit cu ei și în care n-a fost om cinstit care să nu păstreze în sfânta sfintelor a sufletului său dorul desăvârșitei uniri naționale și hotărârea de a ne jertfi toți pentru aceasta, simt negrăita fericire de a putea face, în numele dv. al tuturor, acest legământ solemn pentru viitorul neamului în sfârșit și pentru vecie unit. România unită o avem, o vom apăra și o vom întregi”.
Dan Mircea CIPARIU
