Asociația SINAPTICA – Mehedinți anunță finalizarea proiectului cultural „Cultură de învățătură”, realizat în parteneriat cu Muzeul Regiunii Porților de Fier, Televiziunea RTS și Școala Gimnazială Podeni. Proiectul cultural este cofinanțat de Administrația Fondului Cultural Național, se derulează între 15 iulie și 15 noiembrie 2019 şi urmărește crearea unui produs media cu caracter educațional.
Pe durata implementării, au fost realizate 12 emisiuni educaționale care folosesc patrimoniul cultural aflat pe teritoriul județului Mehedinți pentru a familiariza elevii din ciclul gimnazial cu noțiuni din materii de studiu cum sunt: fizica, matematica, istoria, geografia, educația tehnologică, educația civică. Emisiunile sunt concepute ca instrumente educaționale alternative pentru cadrele didactice, dar și ca supor informațional pentru dezvoltarea de programe educaționale de către muzee și alți deținători de patrimoniu cultural. Pentru aceștia a fost realizat și un ghid, care poate fi descărcat de pagina de internet a proiectului.
Astfel, o moară de apă și olăritul sunt premisele pentru abordarea rotației și forței centrifuge; Podul lui Apolodor din Drobeta, detaliile de pe veșmintele tradiționale și de pe casele vechi exemplifică formele geometrice; prin intermediul explicațiilor unui dogar sunt abordate noțiuni de bază referitoare la cerc; unele noțiuni de cultură civică sunt explicate de către minoritățile culturale care trăiesc pe teritoriul județului Mehedinți. De asemenea, cele 12 episoade prezintă și o parte din monumentele istorice mehedințene, oferind informații mai puțin cunoscute publicului larg.
Toate cele 12 episoade, precum și episodul pilot sunt disponibile pe canalul youtube Cultură de învățătură, https://www.youtube.com/channel/UCyKuhNcFuKYLZhfTZWs5aew .
Mai multe despre proiectul „Cultură de învățătură” puteţi afla de pagina web a Asociaţiei Sinaptica – Mehedințihttp://www.sinaptica.ro/cultura-de-invatatura şi de pe pagina de Facebook a proiectului: https://www.facebook.com/culturadeinvatatura/ .