Sâmbătă, 26 octombrie 2019, sala Plaza a Hotelului Pullman Bucharest World Trade Center a găzduit evenimentul #EpicTalk 2019 – În căutarea adevărului despre noi și despre relațiile care ne cresc, organizat de Pagina de Psihologie și Mozaic Media. Evenimentul s-a bucurat de prezența unor speakeri carismatici, psihologul Aurora Liiceanu, psihologul Diana Stănculeanu, jurnalista Sanda Nicola, activistul Dragoș Bucurenci, preotul Francisc Doboș și psihologul Gáspár György, care au vorbit în fața a 700 de persoane despre relația dintre frați și surori (psihologul Diana Stănculeanu), relația dintre soacre și nurori (psihologul Aurora Liiceanu), despre relația cu Divinitatea (preotul Francisc Doboș), despre frici și anxietăți (jurnalista Sanda Nicola), despre identitate și sexualitate (activistul Dragoș Bucurenci), despre copiii invizibili (psihologul Gáspár György). Moderatoare a evenimentului a fost jurnalista Amalia Enache.
Psihologul Diana Stănculeanu: ”Știința spune că într-o familie tipică cu doi copii până când cel mare împlinește 10 ani avem 5-6 conflicte pe oră cu mai puțin de 10 dintre acestea soluționate mai degrabă pozitiv. O altă statistică ne spune că se înregistrează comportamente de violență fizică între cei doi frați, orice ar face părinții lor. Aceleași statistici arată că de-a lungul timpului părinții au avut copii preferați, că și-au iubit ambii copii sau toți copiii, dar au avut un copil preferat. Din nefericire aceleași studii arată că majoritatea copiilor nefavoriți s-au prins de acest lucru și asta a avut un impact destul de mare asupra stimei lor de sine și a sentimentului de valoare personală. Mai aflăm și că părinții citind tot felul de lecturi parentale încearcă să se amestece cât mai puțin în conflictele din fratrie în speranța că doi copii care se expun zilnic unor dificultăți de interacțiune vor ajunge încet, încet să dezvolte abilități de comunicare, de rezolvare de conflicte, de management de criză care duc mai târziu către o interacțiune pozitivă. Studiul meu preferat este cel care spune că ne petrecem mai mult timp cu fratele și cu sora noastră decât cu orice altă persoană din viața noastră. Când diferența de vârstă între cei doi frați este între 2 și 4 ani relația dintre frați este și mai dificilă pentru că între 2 și 4 ani noi avem o misiune psihologică foarte importantă, achiziționăm identitate de sine, este vârsta la care eu, al meu și pentru mine împreună cu acum sunt cele mai importante cuvinte. În această perioadă de vârstă atât de importantă, noi îl pedepsim pe cel mare folosind cuvinte precum egoist, chiar narcisic uneori. Am auzit cum un copil de 3 ani și jumătate era un narcisic pentru că voia să acapareze atenția părinților. ”
Psihologul Aurora Liiceanu a avut un discurs savuros despre soacre și nurori povestind despre ceea ce se scrie pe forumuri. ”În materie de relații, relația dintre soacră și noră nu prea a fost cercetată de psihologi decât mai recent. Relația dintre soacră și noră este întotdeanua mediată de bărbat. O amică de a mea îmi spunea eu sunt foarte fericită, nu am nici o problemă, l-am luat orfan. Scria cineva pe un forum: orice aș face, el tot maică-sii îi dă dreptate. Scriitoarea Isabel Allende scrie despre ea că a fost o soacră nemernică, dar că și-a revenit. Isabel Allende spune că a ieșit un scandal desăvârșit când s-a dus să schimbe un covor din casa copilului ei și i s-a luat cheia. Nu da cheia de la casă soacrei pentru că vine fără știi, controlează și după aia știe totul. Deci, important e să nu îi dai cheia soacrei nici mort, mai bine lași cheia la un vecin. ”
Preotul Francisc Doboș: ”Dumnezeu se luptă ca noi să nu devenim sclavii noștri. Setea de divinitate, de sens, ne face să cerem de la Dumnezeu lucruri concrete, bani, sănătate, loc de muncă. Pentru noi Dumnezeu este tatăl. În relația cu Dumnezeu primești, dar noi nu știm să primim de la Dumnezeu , nu știm să primim de la oameni pentru că noi ajungem să pretindem. De multe ori relația oamenilor cu divinitatea este una comercială. Mă gândesc că Dumnezeu nu se supără că Îl caut din interes. Când ajungi să Îl întâlnești pe Dumnezeu ți se schimbă întrebările sau chiar renunți la întrebări. Nu avem nevoie doar de răspunsuri, avem nevoie de iubire și de sens. Căutăm sensul vieții noastre în orice.”
Jurnalista Sanda Nicola a avut un discurs emoționat. A vorbit despre mutarea ei în Belgia, despre frici și anxietăți, dar și despre relația ei cu mama. A amintit în discursul său despre volumul”Carte de identitate”, apărut la editura Storia Books, în 2018. O carte în care își dezvăluie fricile, frământările și anxietățile. ”Cumva toată viața mea a fost o căutare să înțeleg de ce sunt așa. De ce mi-e frică, de ce această neliniște permanentă, de unde vine, din măduva oaselor, e scrisă în codul meu genetic? Târziu, foarte târziu, undeva la 33 de ani, am aflat împrejurările în care am venit pe lume. Am aflat că tata nu e tata. Am încercat să evaluez această situație. Am avut și stări de admirație față de curajul cu care femeia și-a asumat această sarcină și a refuzat să avorteze. Înțeleg că ai avut curajul să faci asta, dar nu înțeleg de ce nu ai avut curajul să spui adevărul. De ce ai trăit toată viața cu secretul ăsta? De ce ai continuat cu minciuni peste minciuni, care în final mi-au zdruncinat copilăria, mi-au măcinat adolescența, am vrut să plec de acasă la 17 ani. Sunt un copil al unui bărbat care nu m-a recunoscut nici până astăzi și pe care nu l-am întâlnit. A trebuit să fiu pusă în situația de a duce o sarcină până la capăt ca să mă pot pune în mintea mamei mele și să îmi imaginez prin ce a trecut ea. Eu nu îmi amintesc că am fost săraci, nu mi-a definit existența sărăcia, eu îmi amintesc frica de mama. Dezvoltasem un mecanism prin care să anticipez în ce toane este când vine acasă. ”
Activistul Dragoș Bucurenci: ”Aveți prieteni care sunt de altă orientare decât cea heterosexuală, aveți rude apropiate, copii sau poate părinți și nu îi știți sau nu vreți să îi știți. Asta este foarte trist pentru că trăiți în minciună și minciuna asta vă otrăvește relațiile. Celelalte orientări sunt extrem de vizibile, noi nu le vedem pentru că nu vrem. Dacă ați vizitat Roma sau Atena ați văzut civilizații în care homosexualitatea, bisexualitatea erau firești, erau la ordinea zilei. Pe ei nu îi interesau dacă un bărbat face sex cu o femeie sau cu un bărbat, cum interesează societatea românească contemporană. Problema atunci era cine era cel pasiv. Vă spun asta doar ca să vedeți cât de stranii sunt culturile. Asta este problema care continuă să ne bântuie. Când vorbim despre bărbați care iubesc alți bărbați sau despre femei care iubesc alte femei, nu sexul este cel care îi preocupă pe ei. Dacă aș fi fost întrebat înainte să mă nasc, de cine ai vrea să fii atras în viață, aș fi întrebat dar cum este organizată societatea? Și aflând cum este organizată societatea aș fi spus aș vrea să fiu atras doar de femei pentru că o să-mi fie mult mai simplu. Mi-am dat seama că dacă aș fi putut să aleg aș fi ales așa. Este un privilegiu să fii atras de persoane de sex opus într-o societate în care asta este încă singura variantă socialmente acceptată. Când crești într-o societate homofobă internalizezi homofobia, la fel cum atunci când trăiești într-o societate misogină internalizezi misoginismul.”
Psihologul Gáspár György și-a început discursul povestind despre ziua lansării cărții lui ”Copilul invizibil”, apărută în 2016, la editura Curtea Veche. ”Pe data de 14 aprilie 2016, a fost pentru prima dată când mi-am serbat ziua de naștere în public. Când am împlinit vârsta de 34 de ani, Universul a fost atât de generos cu mine încât la ziua mea de naștere au participat 200 de oameni care nici măcar nu trebuiau să știe că este ziua mea de naștere. Era evenimentul de lansare al primei mele cărți. Oamenii s-au ridicat în picioare și au început să cânte la mulți ani, iar sora mea, care este prezentă și astăzi aici, a urcat pe scenă cu un tort și câteva artificii, iar eu eram de-a dreptul consternat pentru că nu înțelegeam ce se întâmplă. Pe atunci, unul dintre principalele mecanisme de apărare pe care îl foloseam era controlul. Eram convins că în calitate de coorganizator controlez foarte bine lucrurile. Mă asigurasem și că nimeni din familia mea de origine nu va fi în sală pentru că oricum emoțiile mele erau foarte crescute. Vorbesc de o perioadă în care expunerea mea publică era atât de neplăcută încât dacă eram într-un context social, de exemplu la un restaurant și cineva își serba ziua de naștere și i se cânta la mulți ani, eu îmi făceam cruce la propriu și mulțumeam divinității că nu sunt eu cel care trebuie să facă față unui asemenea act de rușine. La câteva zile după eveniment, am povestit ceea ce mi s-a întâmplat unei persoane foarte dragi mie, care este și psihoterapeut, doar că este un terapeut ceva mai văzduhist. Există terapeuți care sunt foarte științifici, mai puțin științifici și văzduhiștii, care nu au nici o treabă cu știința. Îi povesteam acelei prietene ce înseamnă desensibilizarea, acea tehnică din terapia comportamentală pe care terapeuții de regulă o folosesc pentru a-i ajuta pe clienți să scape de anxietate. De obicei terapeuții fac asta încurajâdu-i pe clienți să se expună situațiilor care le creează foarte mult disconfort, în speranța că după o perioadă de timp disconfortul va dispărea. Îi povesteam asta prietenei mele și ea mi-a zis Gaspar, tu în acea zi te-ai născut pentru a doua oară. Mi-am dat ochii peste cap în semn de dispreț și am încercat să îi explic într-o manieră mai precipitată că nu despre asta era vorba. Mă străduiam să îi explic cum se vede din punct de vedere științific ce am simțit și ea continua să îmi zică Gaspar, tu în acea zi te-ai născut pentru a doua oară. Nu știu dacă atunci a fost momentul în care m-am născut din nou, cert este că de atunci în fiecare an îmi serbez ziua de naștere în public. Din fericire, nu de fiecare dată mi se cântă la mulți ani pentru că asta nu aș putea să tolerez.”
Psihologul Gáspár György a mai vorbit în discursul său despre mecanismele de apărare, ca principale obstacole în calea fericirii noastre și despre nevoile psihologice esențiale pe care le avem cu toții indiferent de vârstă și de cultură: nevoia de a relaționa, de atașament, de explorare, de identitate și nevoia de competență și putere. ” În funcție de modul în care părinții sau îngrijitorii au grijă de copilași aceste nevoi pot fi mai mult sau mai puțin satisfăcute”.
”Este foarte important să recunoaștem care sunt mecanismele noastre de apărare pentru că sunt principalul obstacol în calea fericirii noastre. Motivul pentru care intrăm din nou și din nou în relații sortite eșecului este reprezentat de mecanismele noastre de apărare. Cauza pentru care viața noastră seamănă cu un scenariu compus doar din episoade traumatice este din cauza mecanismelor noastre de apărare. Ne apărăm mult prea mult de viață și nu mai ținem cont de nevoile noastre. Cunoașterea de sine luminează încăperile uitate din casa întunecată a copilăriei noastre. E nevoie să ne permitem să fim imperfecți”, a adăugat Gáspár György.
Evenimentul s-a încheiat cu o sesiune de întrebări și răspunsuri, la care au participat toți vorbitorii #EpicTalk2019.
Simona IONIȚĂ
