Muzeul Național al Țăranului Român și Liceul de Arte Plastice „Nicolae Tonitza” vă așteaptă joi, 24 octombrie 2019, între orele 14 și 24, la evenimentul „Focurile de Sfântul Dumitru”. Se va folosi focul spre a defini gândurile elevilor, materializate în lucrări. Arderea va avea loc în cuptorul special construit aflat în curtea Muzeului Național al Țăranului Român.
Focul poate fi un semnal – focul nu este numai ardere, ci implică și flacăra.
Focurile Sfântului Dumitru pot însemna, prin forța lor, îndepărtarea răului și dezvăluirea trăiniciei.
Folosit de străjeri pentru paza granițelor sau ca probă de rezistență, când cei care se încumetă calcă peste cărbunii încinși.
Focul coace aluatul, arde lutul și-i dă acestuia trăinicie devenind cărămidă spre a clădi sau vas pentru apă și hrană.
Focul este precum cuvântul ce exprimă gândul.
În parteneriatul cu Muzeul Național al Țăranului Român, Liceul de Arte Plastice „Nicolae Tonitza” vă așteaptă la evenimentul „Focurile de Sfântul Dumitru”. Scopul proiectului presupune o împletire de acțiuni cu efect în educarea elevilor și implicare civică comunitară, artistică și de patrimoniu, astfel: dezvoltarea noțiunii de documentare și cercetare, cu finalitatea lucrărilor; însușirea și cunoașterea de către elevi a tradițiilor și meșteșugurilor specifice tehnicei modelajului în lut, spre a deveni obiect de artă; îmbunătățirea relațiilor școală-comunitate, elev-profesor; cultivarea și valorificarea potențialului creativ al elevilor și atragerea acestora în implicare în activități extrașcolare; promovarea instituțiilor locale alături de școală, prin intermediul activităților propuse; promovarea actului cultural spre educare și cunoaștera etapelor specifice realizării obiectelor din lut.
Cu acest prilej, elevii, profesorii, părinții și invitații vor păzi arderea lutului cu cântări, gustări și ceaiuri, așa cum obișnuiau și cei din trecut, cu acest prilej. Se vor depăna povești și experiențe de viață și meșteșug. Îi dorim aproape și pe cercetătorii din Muzeu.
Să nu uităm că, împreună, Muzeul Național al Țăranului Român, Liceul de Arte Plastice „Nicolae Tonitza”, comunitatea, și, nu în ultimul rând, părinții elevilor, putem să ne facem utili pe tot parcursul lunii octombrie, pentru ca noaptea de 24 octombrie să fie o reușită.
Parteneri media ai MNȚR: Radio România, Radio România Actualități, Radio România Cultural, Radio România Internațional, RFI România, Igloo, Arhitectura, Observator cultural, Infinitezimal, LiterNet.ro, Ziarul Lumina, HotNews.ro, webpr.ro, www.ordineazilei.ro, www.modernism.ro, www.matricea.ro, www.promenada-culturala.ro, www.daciccool.ro, www.getlokal.ro, www.semnebune.ro, www.cooperativatraditionala.ro, www.onlinegallery.ro, www.iqool.ro, www.gratuitor.ro, www.Financiarul.ro, www.News24.ro, Terra Magazin.