spot_img

Directorul Muzeului S.M.A.K: „Expoziția lui Ciprian Mureșan este o ilustrare a colecțiilor de 20 de ani ale muzeului“

Expoziția artistului Ciprian Mureșan, proiect al domeniului de Arte vizuale din Festivalul EUROPALIA România, a fost vernisată vineri, 25 octombrie 2019, la Muzeul Municipal de Artă Contemporană S.M.A.K., din orașul Gent, Belgia, în prezența unui public numeros, critici de artă, artiști, profesori, jurnaliști. Alături de artist și de invitați, curatorul expoziției Tanja Boon și directorul SMAK Philippe van Cauteren au făcut câte o prezentare elogioasă. De asemenea, la vernisaj au participat directorul ICR Bruxelles, Liliana Țuroiu, coordonatorul general EUROPALIA România și Horia Barna, director artistic EUROPALIA România. Proiectul, care marchează 20 de ani de la inaugurarea actualului sediu al muzeului, cuprinde lucrări din colecția artistului și creații noi, una dintre ele fiind dedicată acestei aniversări. Lucrarea specială pentru eveniment este o machetă a clădirii muzeului cu o înălțime de 150 cm, înăuntrul căreia sunt expuse desene în creion, reproducând peste 2.000 de lucrări din colecția S.M.A.K. 

„Sunt mândru că vernisajul acestei expoziții a avut loc la S.M.A.K., cu ocazia EUROPALIA România.Sunt foarte încântat că Ciprian, alături de lucrările pe care i le cunoaștem deja și care conferă expoziției o natură retrospectivă, și-a dedicat timpul și eforturile pentru a realiza o nouă lucrare, dedicată întregii colecții a muzeului. El a decis să realizeze un model la scară largă a muzeului, iar în interior să plaseze un set de desene, palimpsest tipice, care includ conținutul întregii colecții a muzeului, aproximativ 2.000 de lucrări. Astfel, expoziția reflectă lucrările lui Ciprian Mureșan însuși, dar este, de asemenea, o reflectare a ceea ce ar trebui să conțină o colecție a unui muzeu“, a declarat Philippe van Cauteren, directorul muzeului.

„Alegerea noastră pentru Europalia România este artistul clujean Ciprian Mureșan. Credem că el are un loc special în peisajul artistic. A creat o artă critică față de epoca postcomunistă, față de istoria țării sale și folosește, de fapt, o mulțime de strategii artistice ale moștenirii postmoderne, precum reproducerea, recontextualizarea, hibridizarea. Toate acestea provin din educația sa artistică, astfel încât, prin tot ceea ce creează, poți citi cu adevărat istoria artei românești și cadrul ei instituțional, ceea ce îl face cu totul special. Ciprian Mureșan este cunoscut mai ales pentru tehnica sa, desenele prin care reproduce toate imaginile unei surse în straturi consecutive și, în acest fel, creează imagini dense ale istoriei care tulbură ideile canonice, istoria artei, așa cum o cunoaștem. El a realizat o nouă lucrare pentru această expoziție. Este o frumoasă oglindire a artistului, făcând un comentariu asupra a ceea ce reprezintă muzeul, asupra accesibilității și statutului unei opere de artă originale, asupra reproducerii și importanței pe care reproducerea a avut-o de-a lungul carierei sale. Pot spune că expoziția unește această reflecție asupra muzeului ca instituție și o extinde către alte mijloace cu putere religioasă, politică și economică“, a precizat Tanja Boon,curatorul expoziției.

„Mi-am început cariera artistică analizând, comparând și problematizând relația dintre periferie și centrele artistice. Totul se învârte în jurul acestei relații și nu este doar teoria mea, am găsit-o și la alții. Ierarhizarea în artă nu e necesară.Straturile folosite acoperă sau evidențiiază aleatoriu unele aspecte.Lucrarea din centrul expoziției, macheta muzeului cu toate lucrările în mod democratic, fără ierarhizare, cuprinde totul și este un fel de statement. De aici și toată legătura aceasta dintre Est și Vest. Barierele se diminuează, din ce în ce mai mult, dar, bineînțeles, apar alte bariere . Și asta mă preocupă“, a spus artistul, după vernisaj. „EUROPALIA face legătura între state și culturi. Este atât de interesant să vii în Belgia și să vezi ce mai fac artiștii români. Mă bucur de această ocazie fericită care i-a adus aproape pe colegii noștri, pe profesori și artiști, într-un context irepetabil. E admirabil faptul că artiștii români expun atât de mult în străinătate, în cele mai importante muzee, în perioada EUROPALIA România“, a subliniat Ciprian Mureșan.

Coordonatorul general EUROPALIA România, Liliana Țuroiu, a spus despre expoziția lui Ciprian Mureșan că este, fără îndoială, unul din proiectele de referință din cadrul acestei ediții a Festivalului Artelor dedicat României în 2019. „Arta românească este parte integrantă a celei europene. Ne-o dovedește cu prisosință expoziția lui Ciprian Mureșan, deschisă la Gent, în generosul spațiu al muzeului de artă contemporană SMAK. Expoziția este un reper important în dialogul dintre arta contemporană românească și demersul artistic de pe alte meridiane. Este evidentă abordarea unor tematici de tip postmodern privind relația periferie-centru, a ierarhiilor în artă sau preferința revizitării unor momente sau repere din istoria artei recente, fără a fi o narațiune liniară, ci, mai degrabă, o stratificare a unor contexte, din perspectiva unei generații de artiști români care au asistat la schimbări ideologice după căderea regimului comunist“, a conchis Liliana Țuroiu, directorul ICR Bruxelles.

***

Ciprian Mureșan, absolvent al secției Sculptură de la Universitatea de Artă și Design din Cluj și coeditor al revistei VERSION, trăiește și lucrează la Cluj. Din 2005, este editor la revista IDEA- artă + societate. În 2009, a expus în Pavilionul României de la Bienala de la Veneția, iar în 2017 desenele sale au fost incluse în selecția curatoarei Christine Macel pentru Pavilionul Central de la ediția a 57-a, Bienala de la Veneția. Lucrările sale sunt prezentate în galerii și muzee dintre cele mai importante și prestigioase din toată lumea.

Această expoziție este organizată cu sprijinul SPEEDWELL și WELL ONE.

***

Despre Festivalul Artelor EUROPALIA

Festivalul Artelor EUROPALIA este considerat manifestarea culturală de cea mai mare amploare din Belgia, fiind organizat sub patronajul Familiei Regale a Belgiei, o dată la doi ani, în Belgia și în țări învecinate – Franța, Olanda, Luxemburg și Germania sau Marea Britanie. Institutul Cultural Român este coordonatorul participării României la cea de-a 27 a ediţie a Festivalului EUROPALIA, proiect de anvergură desfășurat în perioada octombrie 2019 – februarie 2020 şi implementat în colaborare cu Ministerul Afacerilor Externe, Ministerul Culturii şi Identității Naționale și Secretariatul General al Guvernului, alături de Asociația EUROPALIA International din Bruxelles, organizatorul tradițional al manifestării. Cea de-a 27-a ediție a Festivalului EUROPALIA este dedicată României.

 

PROGRAM

S.M.A.K.

26 octombrie 2019 — 19 ianuarie, 2020

Jan Hoetplein 1, 9000 Gent

https://smak.be/en/exhibition/21877

Imagini frescă: Trevor Good

 

Articole recomandate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2023

De 14 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2023, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași, Ficțiunea OPTm și Gala Tinerilor Scriitori / Cartea de poezie a anului 2023, dar și propriile preferințe ale editorilor, colaboratorilor și cititorilor noștri. Astfel, propunem 76 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2023: 25 de cărți de poezie, 31 de cărți de proză, 10 cărți de critică, istorie și teorie literară, precum și 15 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2024, ora 23.00. Juriul Premiilor AgenţiadeCarte.ro este compus din scriitorii Florin Iaru, Cristian Teodorescu și Dan Mircea Cipariu (președintele asociației Euro CulturArt). Juriul va anunța, după închiderea votului pe agentiadecarte.ro, printr-un comunicat de presă, câștigătorii. Premiile sunt în valoare de 5000 lei. 

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2022

De 13 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2022, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași, Ficțiunea OPTm și Gala Tinerilor Scriitori / Cartea de poezie a anului 2022, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 85 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2022: 30 de cărți de poezie, 30 de cărți de proză, 10 cărți de critică, istorie și teorie literară, precum și 15 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2023, ora 23.00. Juriul Premiilor AgenţiadeCarte.ro este compus din scriitorii Florin Iaru, Cristian Teodorescu și Dan Mircea Cipariu (președintele asociației Euro CulturArt). Juriul va anunța, după închiderea votului pe agentiadecarte.ro, printr-un comunicat de presă, câștigătorii. Premiile, în valoare de 5000 lei, sunt finanțate de Ministerul Culturii.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2021

De 12 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2021, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 71 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2021:  30 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 11 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2022, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2020

De 11 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2020, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 74 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2020: 31 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 13 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2021, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului. (Dan Mircea Cipariu)

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2019

De 10 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2019, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. Astfel, propunem câteva titluri pe care le considerăm semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2020, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2018

În anul editorial 2018, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Iocan și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 31 august 2019, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2017

În anul editorial 2017, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2018, ora 23.00. Pe 31 august 2018, de Ziua Limbii Române, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2016

Anul 2016 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2017, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2015

Anul 2015 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, România literară, Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 15 mai 2016, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

Cotidianul cultural AgenţiadeCarte.ro este membru al Asociației Publicațiilor Literare și Editurilor din România (APLER)

 

Publicaţie culturală finanţată cu sprijinul Ministerului Culturii.

ISSN: 2248 – 1508