spot_img

Capodopere ale barocului german, în interpretarea Corului Filarmonicii „George Enescu”

Miercuri, 30 octombrie 2019, de la ora 19.00, la Ateneul Român, Corul Filarmonicii „George Enescu”, condus de maestrul Iosif Ion Prunner, va susține primul concert dintr-o serie dedicată muzicii baroce.  În program, vor fi lucrări de Johann Sebastian Bach și de Georg Friedrich Händel. Soliști la orgă vor fi Eduard Antal și Simona Săndulescu. „Concertul din 30 octombrie este primul dintr-un ciclu de trei concerte dedicate muzicii baroce. După Händel-Bach, al doilea va fi dedicat Familiei Bach pe 8 martie 2020, iar cel de al treilea – Barocului Italian pe 17 mai 2020, spune dirijorul Iosif Ion Prunner.

**

Miercuri, 30 octombrie, ora 19, Ateneul Român
Capodoperele Barocului German

Corul Filarmonicii „George Enescu”
Dirijor – IOSIF ION PRUNNER

La orgă
EDUARD ANTAL
SIMONA SĂNDULESCU

Program

Johann Sebastian Bach
Motetul Fürchte dich nicht, ich bin bei dir, BWV 228
Două coruri din Cantata Auf, schmetternde Töne der muntern Trompeten, BWV 207a
Auf, schmetternde Töne der muntern Trompeten
    August, lebe, lebe König
Corul Gelobet seist du, Jesu Christ din Cantata BWV 91

Georg Friedrich Händel
Patru coruri din Oratoriul Joshua
    Ihr Söhne Israels
    Der späten Nachwelt sei es kundgethan
    Das ganze Heer des Himmels sei sein Schutz
    Heil! Heil, mächt’ger Josua

Johann Sebastian Bach
Cantata O Jesu Christ, meins Lebens Licht, BWV 118
Coralul Christ ist erstanden

Georg Friedrich Händel
Corul Dem Gott Jehova schale Dankgesang din Oratoriul Joshua

Johann Sebastian Bach
Motetul Der Geist hilft unser Schwachheit auf, BWV 226

 

Biletele se pot procura de la Casa de Bilete a Ateneului Român.
Program: Marți – Vineri 12:00 – 19:00. Plata doar în numerar.
Telefon: 021.315.68.75
Pentru rezervari accesati site-ul 
www.fge.org.ro

Corul Filarmonicii „George Enescu”

De mai bine de o jumătate de secol, Corul Filarmonicii „George Enescu” reprezintă al doilea pol muzical de anvergură al instituției muzicale bucureștene. Odată cu apariția Corului de Stat, în 1950, a avut loc o adevărată transformare a percepției publicului asupra muzicii clasice. Printr-o activitate neobosită și variată – în oratorii, misse, motete, concerte a capella – ansamblul vocal a interpretat toate capodoperele genului, de la Monteverdi la Bach, de la Haydn la Brahms, și până la cele mai avangardiste opusuri ale muzicii contemporane. Selecția strictă a membrilor Corului și colaborarea cu dirijori consacrați – Lawrence Foster, Sergiu Comissiona, Cristian Mandeal – contribuie în egală măsură la păstrarea nivelului profesional și situarea sa în vecinătatea standardelor impuse de Orchestra Simfonică.
Începând cu 1990, Corul Filarmonicii „George Enescu” a luat parte la manifestări extraordinare în viața muzicală din România. Astfel, ansamblul a avut posibilitatea să colaboreze în 1995 cu marele compozitor polonez Krzysztof Penderecki, iar în 1998 a realizat împreună cu Orchestre Nationale de France și Lawrence Foster o variantă de concert a operei Oedipe de George Enescu, în cadrul Festivalului Internațional omonim.

 

Iosif Ion Prunner

În anul 1997, maestrul Cristian Mandeal, directorul din acea vreme al Filarmonicii George Enescu din București îi încredința pianistului și dirijorului Iosif Ion Prunner conducerea Corului Filarmonicii. De asemenea, a fost solicitat să dirijeze concerte susținute de Orchestra simfonică și Orchestra de cameră ale instituției. Din stagiunea trecută, muzicianul este director general adjunct al Filarmonicii bucureștene.
În România a colaborat cu principalele orchestre din tara, Orchestra Naționala Radio și Orchestra de cameră Radio. A fost invitat să susțină spectacole la Opera Națională Română. A susținut concerte în importante centre muzicale din Europa și Asia și a luat parte la importante festivaluri din Romania, Cehoslovacia, Italia etc. A colaborat cu personalități și orchestre de prestigiu, dintre care menționăm: Cristian Mandeal, Sergiu Comissiona, Lawrence Craig, Valentin Gheorghiu, Ludovic Spiess, Eugenia Moldoveanu, Michel Plasson, Krzysztof Penderecki, Ion Marin, Adrian Eröd, Neil Stuart, Tatiana Serjan, Dolora Zajick, Carlo Colombara etc. și orchestre precum Orchestra Naționala a Franței, Filarmonica din München, Filarmonica „Arturo Toscanini“, Orchestra Festivalului din Varșovia, Orchestra Philharmonia din Londra, Orchestra Nationala a Cataluniei, Filarmonica din Ostrava, Orchestra Capitole Toulouse.
În 1991, a înființat Fundația și Orchestra de cameră „Constantin Silvestri“, iar in 1996 a fost directorul Concursului internațional de dirijat cu același nume. În 2003 i s-a conferit pentru întreaga activitate Ordinul Meritul Cultural în grad de Cavaler.

Simona  Săndulescu este artist liric și instrumentist  în cadrul Societății Române de Radiodifuziune. Activitatea sa concertistică se concretizează în prezent prin participarea în concertele Orchestrei Naționale Radio, Orchestrei de Cameră Radio, Corului Academic Radio si Orchestrei Filarmonicii „George Enescu”. În calitate de organist solist a susținut recitaluri la Sala Radio, Catedrala Sfântul Iosif, Universitatea Națională de Muzică, Biserica Italiană, Biserica Franceză, dar și în țară. A participat ca organist în cadrul Festivalului „George Enescu” și în cadrul Festivalului RadiRo. Activitatea sa este bogată și în domeniul muzicii de cameră, susținând numeroase recitaluri camerale alături de artiști renumiți. Simona Săndulescu este doctor în muzică din anul 2010. Este semnificativă contribuția sa la realizarea CD-ului „Oremus”, CD ce conține lucrări valoroase de muzică sacră în interpretarea Corului Radio dirijat de maestrul Dan Mihai Goia. De-a lungul timpului, Simona Săndulescu a realizat numeroase înregistrări în cadrul Societății Române de Radiodifuziune. Simona Săndulescu este totodată organist la Biserica Franceză „Sacré Coeur” din București.

Eduard Antal a fost autodidact, până la admiterea la Conservator, motiv pentru care consideră acest lucru ca fiind una dintre cele mai mari reușite din cariera lui de până acum. A concertat sub bagheta unor dirijori importanți precum Konrad von Abel, Giulio Prandi și a făcut parte din orchestrele „Universitaria”, „Concerto”, „Barockerii”. În 2017 și-a propus să lucreze alături de cei mai importanți profesori organiști din țară, să participe la cât mai multe masterclassuri și programe de mentorat și să își achiziționeze materiale necesare studiului. Profesorul cu care Eduard studiază la UNMB este lect. univ. dr. Dan Racoveanu.

www.fge.org.ro

 

Articole recomandate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2023

De 14 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2023, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași, Ficțiunea OPTm și Gala Tinerilor Scriitori / Cartea de poezie a anului 2023, dar și propriile preferințe ale editorilor, colaboratorilor și cititorilor noștri. Astfel, propunem 76 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2023: 25 de cărți de poezie, 31 de cărți de proză, 10 cărți de critică, istorie și teorie literară, precum și 15 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2024, ora 23.00. Juriul Premiilor AgenţiadeCarte.ro este compus din scriitorii Florin Iaru, Cristian Teodorescu și Dan Mircea Cipariu (președintele asociației Euro CulturArt). Juriul va anunța, după închiderea votului pe agentiadecarte.ro, printr-un comunicat de presă, câștigătorii. Premiile sunt în valoare de 5000 lei. 

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2022

De 13 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2022, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași, Ficțiunea OPTm și Gala Tinerilor Scriitori / Cartea de poezie a anului 2022, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 85 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2022: 30 de cărți de poezie, 30 de cărți de proză, 10 cărți de critică, istorie și teorie literară, precum și 15 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2023, ora 23.00. Juriul Premiilor AgenţiadeCarte.ro este compus din scriitorii Florin Iaru, Cristian Teodorescu și Dan Mircea Cipariu (președintele asociației Euro CulturArt). Juriul va anunța, după închiderea votului pe agentiadecarte.ro, printr-un comunicat de presă, câștigătorii. Premiile, în valoare de 5000 lei, sunt finanțate de Ministerul Culturii.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2021

De 12 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2021, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 71 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2021:  30 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 11 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2022, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2020

De 11 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2020, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 74 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2020: 31 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 13 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2021, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului. (Dan Mircea Cipariu)

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2019

De 10 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2019, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. Astfel, propunem câteva titluri pe care le considerăm semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2020, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2018

În anul editorial 2018, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Iocan și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 31 august 2019, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2017

În anul editorial 2017, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2018, ora 23.00. Pe 31 august 2018, de Ziua Limbii Române, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2016

Anul 2016 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2017, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2015

Anul 2015 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, România literară, Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 15 mai 2016, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

Cotidianul cultural AgenţiadeCarte.ro este membru al Asociației Publicațiilor Literare și Editurilor din România (APLER)

 

Publicaţie culturală finanţată cu sprijinul Ministerului Culturii.

ISSN: 2248 – 1508