În anii treizeci, diavolul întreprinde o vizită de lucru la Moscova, în plină propagandă ateistă. Copleșitoare trebuie să fi fost inspirația lui Mihail Bulgakov, pentru a-l împinge să scrie Maestrul și Margareta în acele vremuri. Speranțe de publicare? Zero! Și totuși Bulgakov s-a tot întors asupra manuscrisului, șlefuindu-l pînă în ultimele zile ale vieții sale de nici 50 de ani.
Romanul a avut noroc. Văduva lui Bulgakov, cea de-a treia lui nevastă, l-a păstrat cu sfințenie pînă cînd a putut apărea, după mai mult de 25 de ani de la moartea autorului, într-una dintre scurtele perioade de dezgheț literar din URSS.
Ciudat (cuvînt de origine slavă!) e că Bulgakov, care știa să dea Cezarului ce era al Cezarului și care nu dădea semne că ar fi fost un creștin practicant, a rescris în romanul său povestea lui Iisus fără să-și ia nici măcar o minimă „distanță critică” față de ea. Bulgakov știa care e rețeta de succes a timpului, așa că a scris și o biografie encomiastică a lui Stalin, căreia „tătucul” însuși i-a refuzat publicarea. Asta se întîmpla în plină campanie literară împotriva lui Bulgakov.
Cum nu mai era publicat și nu i se mai jucau nici piesele, Mihail Afanasievici îi trimite o scrisoare lui Stalin în care solicită o slujbă cît de mică, pentru a avea din ce trăi, sau să i se dea dreptul să emigreze. Iosif Vissarionovici dă ordin ca scriitorului să i se dea o slujbă, dar nu și să nu mai fie atacat de cei care scriau împotriva lui. Dar la fel de bine Stalin ar fi putut ordona ca scriitorul să fie trimis în Gulag.
Nu se știe nici azi dacă fostul elev de seminar teologic, devenit comunist ateu, a citit sau măcar i s-a povestit ce conținea Maestrul și Margareta. Căci dacă știa, asta ar putea însemna că insul amoral și obsedat în exclusivitate de putere care era fostul Giugașvili, georgianul, avea, ascunsă în suflet, o slăbiciune pentru povestea lui Iisus. Asta e o simplă speculație.
Totuși cum altfel se explică faptul că deși se știa despre romanul cu Iisus scris de Bulgakov, văduva scriitorului n-a fost vizitată de reprezentații Serviciului Secret, pentru a i se confisca manuscrisul? Să fi mers îngăduința lui Stalin pînă într-acolo încît să lase în libertate un asemenea roman care făcea de două parale organizația scriitorilor sovietici, care făcea propagandă regimului, și lua în serios ce scrie în Noul Testament despre Iisus?
Sau mai degrabă fostul seminarist georgian, devenit I.V. Stalin, a avut o teamă mai degrabă superstițioasă față de acest manuscris, încît l-a lăsat să existe, dar fără a-i autoriza publicarea, ca și cum, în pofida declaratului său ateism, ceva l-ar fi făcut să se teamă că ar fi putut pierde, pe termen lung, războiul său cu religia pe care o învinsese pînă atunci? Nu știm, dar atotputernicul Stalin a agonizat de unul singur, umilitor, în propria lui urină, după un accident vascular cerebral, în care se pare n-a fost vizitat nici de diavol, necum de vreun preot care să-l spovedească și să-i dea ultima împărtășanie fostului seminarist apostat.
Cristian TEODORESCU
