Pentru unii dintre autorii români contemporani realitatea este cea mai bună sursă de inspirație. Raluca Feher, Camelia Popa, Camelia Cavadia și Liviu Iancu plonjează în lumea realității oferind fie o radiografie a vieții de familie la români, o privire asupra junglei din spitalele românești, o imagine de ansamblu asupra lumii copiilor dispăruți, sau o reîntoarcere la primele decenii de după Revoluție, în culisele presei românești din acele vremuri. Aceste patru romane au subiecte diferite, dar împreună oferă o imagine de ansamblu a României de azi.
Să nu râzi ☹, de Raluca Feher – o radiografie onestă și necosmetizată a vieții de familie la români
Regina nebunilor, de Camelia Popa – o poveste inspirată din jungla spitalelor românești
Purgatoriul îngerilor, de Camelia Cavadia – documentul emoționant al lumii copiilor dispăruți
Xanax, de Liviu Iancu – un roman despre primele decenii de după Revoluție, despre presa românească, despre vulnerabilitatea umană, frici, iubire și dorința de a merge înainte.
Câte istorii triste ascund familiile din România, câte abuzuri – fizice și emoționale – se petrec între pereții apartamentelor sau ai caselor? Cât de mult ne marchează gura lumii, mentalitățile desuete și foamea de imagine, chiar dacă e vorba doar de vecinii de bloc? Să nu râzi ☹, de Raluca Feher, este o radiografie onestă și necosmetizată a vieții de familie, scrisă într-un stil chirurgical, tăios, dar dureros de frumos și de profund. Un roman lansat în vară și ajuns deja la al treilea tiraj.
Știm că suntem țara-șvaițer, cu găuri larg decupate acolo unde ar trebui să fie consistent și solid, la educație și sănătate. Probabil că nu trece o zi fără știri din spitale – neajunsuri, pacienți abandonați, medici epuizați, un sistem în colaps. Ei bine, acest sistem este protagonistul subtil al romanului Regina nebunilor, semnat de Camelia Popa. Mistere psihologice, hipnoză, sex, accidente de mașini, deliruri, fobii, lecții de geopolitică, vacanțe la Cernobîl, un jaf la cofetărie, corupție și, nu în ultimul rând, robotizarea WC-urilor — toate gravitând în jurul Carlei Samson, un adevărat „Pygmalion al psihiatriei negre”. O poveste inspirată din realitatea cruntă și debusolantă a spitalelor românești.
De ce dispar copii? Unde se duc, cine îi ia? Se întorc după câteva zile, după câteva săptămâni, se mai întorc vreodată? Ce simte un părinte al cărui copil dispare în singura clipă fatală de neatenție? Ce simte un polițist care nu are nicio veste pentru familia celui dispărut? Ce e în sufletul unui copil al cărui univers se frânge brusc și trebuie să învețe din mers să supraviețuiască printre străini care nu-i sunt în niciun caz prieteni? „Am scris această carte pentru că mă impresionează vulnerabilitatea copiilor, pentru că nu pot să nu mă-ntreb unde dorm, ce mănâncă, ce vieți au copiii străzii, dar mai ales care este povestea care i-a adus acolo”, spune Camelia Cavadia, autoarea romanului Purgatoriul îngerilor, documentul emoționant al unei lumi a copiilor dispăruți.
Xanax de Liviu Iancu este un roman despre primele decenii de după Revoluție, dar e și o carte despre presa românească, despre vulnerabilitatea umană, despre frici, iubire și dorința de a merge înainte, oricât de grea e clipa prezentă. În același timp este și un fenomen editorial, o carte al cărei prim tiraj s-a epuizat aproape instantaneu și care a ajuns la 10.000 de exemplare.
”M-am așteptat să îmi atrag mulți dușmani după ce am scris Xanax, de la medici șpăgari, politicieni de la cel mai înalt nivel corupți, oameni de afaceri serbezi, misogini, vedete de carton, falși deontologi etc. Mi-am propus ca în lumea asta în care suntem arestați într-o cameră având ca pereți serviciul, televiziunea, Facebook și Netflix, Xanax să fie o ușă prin care omul să evadeze pentru o scurtă vreme și să mediteze la lucrurile cu adevărat importante. Am vrut să fac din Xanax un leac împotriva plictiselii și a fricilor de toate felurile”, spune autorul cărții, Liviu Iancu.
