Sâmbătă, 31 august 2019, ora 11.00, Academia Română organizează dezbaterea „Zestrea noastră – limba română“, prilejuită de sărbătorirea „Zilei Limbii Române“.Evenimentul va avea loc în Clubul Academicienilor (Calea Victoriei nr. 125) și va fi moderat de acad. Bogdan C. Simionescu și acad. Răzvan Theodorescu, vicepreședinți ai Academiei Române. Vor lua cuvântul: acad. Eugen Simion, președintele Secției de filologie și literatură, senatorul Ion Hadârcă, membru corespondent al Academiei de Științe a Republicii Moldova, Valeriu Matei și Vasile Tărâțeanu, membri de onoare ai Academiei Române, ambii scriitori de limbă română de la Chișinău, respectiv Cernăuți.
„Ziua Limbii Române“ se sărbătorește în România la data de 31 august ca urmare a unei inițiative legislative din 2011, votată de Parlamentul României prin Legea nr. 53/2013. „Ziua Limbii Române“ a fost stabilită, în mod simbolic, la aceeași dată cu sărbătoarea similară instituită în anul 1990 în Republica Moldova sub numele „Limba Noastră“ pentru a transmite mesajul că limba română este limba vorbită nu numai între granițele țării, ci și dincolo de fruntarii.
Dezbaterea organizată la Academia Română răspunde primei misiunii a celui mai înalt for cultural și științific al României, aceea de a se preocupa de normarea și cultivarea limbii naționale, prin elaborarea de dicționare, gramatici, antologii de texte, studii și cercetări, precum și prin sesiuni științifice și manifestări culturale destinate promovării limbii române ca principal factor identitar.