În curând, la Editura Tracus Arte va apărea volumul Mari corespondențe, de Livius Ciocârlie.
Mari corespondențe, de Livius Ciocârlie
– ediţia a doua, revăzută şi adăugită –
O scrisoare care-mi este adresată mă poate îngrijora, supăra, bucura, înveseli, una ce-mi este cu totul străină mă va face să reflectez asupra omului, sintagmă ce poate fi luată în sens restrâns (a gândi despre autorul prezumtiv) sau în sens larg, aproape sinonim cu literatura – scriere care te face să gândeşti despre om. Dacă o singură scrisoare ajunge pentru ca relaţia literară să se stabilească, un mănunchi de scrisori sau, şi mai bine, corespondenţa de o viaţă formează întotdeauna, adunată, un roman. Prin forţa lucrurilor, corespondenţa cuprinde durată, prefaceri, creştere ori declin, irosirea trecutului, rupturi. Mai ,,modernă” decât numeroase romane, îndeosebi balzaciene – sau sărac balzaciene, căci Balzac, ca orice scriitor mare, iese de multe ori din tiparul său –, mai modernă, deci, corespondenţa nu are Sens – ci doar o mulţime de sensuri risipite –, dar poartă destin. (Livius Ciocârlie)
Livius Ciocârlie s-a născut pe 7 octombrie 1935, în Timișoara. Este critic literar, prozator și eseist, laureat al Premiului Național pentru Literatură. În 1958 își încheie studiile filologice la Universitatea din București și, revenit în orașul natal, lucrează ca bibliotecar, profesor în învățământul secundar, muzeograf la Muzeul Regional al Banatului. În 1963 devine asistent la Catedra de limba și literatura franceză a Universității din Timișoara, iar în 1990, profesor. Între 1990 și 1994 este profesor invitat la Universitatea din Bordeaux. Din 2000 se stabilește în București. Este autorul unor experimente prozastice situate la granița dintre ficțiune și eseu.
De același autor:
Realism și devenire poetică în literatura franceză (1974, Premiul pentru debut al Uniunii Scriitorilor din România); Negru și alb. De la simbolul romantic la textul modern (1979, Premiul USR); Mari corespondențe (1981); Eseuri critice (1983, Premiul USR); Un Burgtheater provincial (1984); Clopotul scufundat (1988; ed. a II-a, 2018, Ed. Tracus Arte); Fragmente despre vid (1992); Paradisul derizoriu. Jurnal despre indiferență (1993); Viața în paranteză, Jurnal 1965-1977 (1995, Premiul Fundației pentru o Societate Deschisă); Cap și pajură (1997); Caietele lui Cioran (1999); Trei într-o galeră (1998, Premiul ASPRO); De la Sancho Panza la Cavalerul Tristei Figuri (2001, Premiul USR); & comp. (2003); „…pe mine să nu contați.” Convorbiri cu Mircea Bențea (2003); Bătrânețe și moarte în mileniul trei (2005);Pornind de la Valéry (2006); Cu dinții de lână. Jurnal 1978-1983 (2008); Cartea cu fleacuri (2010); Exerciții de imaturitate (2013); Urmare și sfârșit (2016).
https://edituratracusarte.ro/2019/08/28/mari-corespondente-de-livius-ciocarlie/
