Concertele „The Island“, susţinute în limba engleză de Ada Milea si Alexander Bălănescu Quartet, vor avea loc în Marea Britanie şi în Belgia, pe 30 şi 31 octombrie 2019, în cadrul Festivalului EUROPALIA ROMÂNIA. Pe 30 octombrie, concertul „The Island“ va fi reprezentat în centrul de artă Rich Mix din Londra (Marea Britanie), iar pe 31 octombrie, la Muzikantenhuis din Gent (Belgia).
Proiectul „Insula“, conceput de Ada Milea după textul piesei de teatru omonime scrise de Gellu Naum, a început în 2006. Robinson se află singur pe o insulă pustie, dar plină de oameni. Joaca serioasă din piesa de teatru devine un puzzle de întâlniri şi situaţii cu personaje exotice, precum o sirenă, un pirat, un beduin, dar şi numeroşi membri ai familiei pierdute a lui Robinson. Căutările, urmăririle, regăsirile şi, din nou, despărţirile, toate rapide şi aproape mecanice, au în comun singurătatea. Ada Milea construieşte, la chitară, cu sensibilitate și ironie, un concert profund teatral, înțesat cu capcane ale paradoxului și ale ludicului.
După reprezentațiile de succes, în limba română, a urmat versiunea spectacolului în limba engleză. „Ne-am gândit că ideea lui Gellu Naum despre Robinson Crusoe singur pe o insulă pustie plină de lume poate fi foarte interesantă pentru publicul englez. Am început cu schițe după textul naumian, ne-am întâlnit cu Alexander Bălănescu și le-am lucrat. South Hill Park Arts Centre Bracknell, ICR Londra, IF Festival London și Oxford Contemporary Music au prezentat acest concert în Londra, Bracknell și Oxford“, povestește Ada Milea.
„Concertul în limba română și cel în limba engleză sunt două variante complet diferite, și din punct de vedere al muzicii, cât și al textului. În engleză, concertul e un jurnal în care doar Robinson (Alexander Bălănescu) e prezent, iar celelalte personaje, interpretate de mine, apar schițate sau descrise. Varianta în română e mai aproape de textul piesei de teatru scrise de Gellu Naum) și personajele sunt jucate/cântate de actori. Între timp, proiectul s-a îmbogățit și îmbunătățit, iar repertoriul nostru conține piese noi“, subliniază interpreta.
De la înființarea sa, în 1987, Cvartetul Bălănescu şi-a dobândit reputaţia unuia dintre cele mai aclamate ansambluri avangardiste din lume. Cvartetul, condus de violonistul și compozitorul Alexander Bălănescu, s-a impus pentru stilul foarte distinctiv de muzică, care cuprinde disonanțe de sunet și aranjamente complexe. Albumul „The Island“ în limba engleză, realizat în urma colaborării cu Ada Milea, face o notă aparte, chiar şi pentru repertoriul obişnuit. Amprenta Adei Milea se simte puternic pe album, astfel încât, „The Island“ a devenit o compoziție de operă în miniatură, cu muzică și text care se armonizează într-o notă hilară și absurdă.
Din cvartetul care va susține două reprezentații ale „The Island“ în EUROPALIA fac parte Alexander Bălănescu (vioară), James Shenton (vioară), Helen Kamminga (violă), Nicholas Holland (violocelist), David Kent (inginer de sunet).
„Ne bucurăm că avem ocazia în cadrul Festivalului EUROPALIA să prezentăm versiunea The Island cu întregul cvartet Bălănescu. O versiune destul de diferită față de cea cu mine și Ada, pe care am făcut-o de atâtea ori. Ne jucăm și ne amuzăm pe scenă. Dragostea și simțul de joacă față de textul lui Naum, relevate de colaborarea cu Ada Milea, mi-au schimbat drumul artistic“, declară liderul cvartetului.
„Insula, versiunea noastră, a fost întotdeauna în engleză. Asta a fost ideea mea, am dorit în mod practic să fie o piesă nu numai pentru publicul român, ci și pentru un public internațional. Am simțit că vom putea crea un nou limbaj, o engleză a noastră, cu umorul, greșelile, tristețile, jocurile de cuvinte care să-l aducă pe Robinson Crusoe aproape de public. Această versiune, pe care o prezentăm în EUROPALIA, aduce o dimensiune mult mai bogată din punct de vedere muzical: multe culori, nuanțe pe care noi nu le puteam reda numai cu o chitară și cu o vioară. Esența poetică a piesei, singurătatea în mijlocul unei mulțimi, capătă o rezonanță emoțională, mai adâncă în versiunea cu cvartet. Pe măsură ce mă maturizez artistic, pentru mine, rădăcinile devin din ce în ce mai importante“, conchide Alexander Bălănescu.
*****
Ada Milea a urmat cursurile Facultății de Actorie a Universităţii de Artă Teatrală din Târgu Mureș, unde își ia licența cu rolul Dna Quickly din „Nevestele vesele din Windsor“ de William Shakespeare. A fost actriță la Teatrul Național din Târgu Mureș, după care a devenit artist independent, jucând pe scena mai multor teatre din țară și compunând muzică pentru spectacole. A fost distinsă cu numeroase premii.
Balanescu Quartet este un cvartet de coarde avangardist, fondat în 1987 de către Alexander Bălănescu, care a devenit faimos prin lansarea câtorva versiuni cover complexe pe muzica trupei experimental-electronice germane Kraftwerk, de pe albumul lor „Possessed“. Au realizat şi interpretat lucrări multiple, cu o varietate de alți artişti, inclusiv Philip Glass, David Byrne, Gavin Bryars, Michael Nyman, Rabih Abou-Khalil, Kevin Volans, Hector Zazou, Spiritualized, Yellow Magic Orchestra si Pet Shop Boys şi Ada Milea.
Festivalul EUROPALIA este considerat manifestarea culturală de cea mai mare amploare din Belgia, fiind organizat sub patronajul Familiei Regale a Belgiei, o dată la doi ani, în Belgia și în țări învecinate – Franța, Olanda, Luxemburg și Germania sau Marea Britanie. Institutul Cultural Român coordonează participarea României la cea de-a 27 a ediţie a Festivalului EUROPALIA, proiect de anvergură desfășurat în perioada octombrie 2019 – februarie 2020 şi implementat în colaborare cu Ministerul Afacerilor Externe, Ministerul Culturii şi Identității Naționale și Secretariatul General al Guvernului, alături de EUROPALIA International, organizatorul manifestării. Cea de-a 27-a ediție a Festivalului EUROPALIA este dedicată României, țara invitată de onoare.
Detalii:
https://www.icr.ro/pagini/ada-milea-si-alexander-balanescu-quartet-duc-insula-lui-naum-in-europalia