Citeam la începutul lunii o știre pe artnet conform căreia faimosul curator și co-fondator al spațiului Palais de Tokyo din Paris, Nicolas Bourriaud, a inițiat în Franța, la Montpellier – cu intenția declarată de a demara o acțiune de decentralizare a scenei de artă franceze concentrată în prezent în mare parte la Paris – MoCo Hôtel des Collections, un meta-muzeu, care își propune să aducă în atenția publicului mai multe colecții. Tot în spațiul francofon, dar în Belgia, curatorul și directorul Muzeului de Artă Modernă din Paris, Bernard Blistène, a înregistrat un adevărat succes la Bruxelles cu satelitul Centrului Pompidou, KANAL Brut, unde a expus atât lucrări din colecția Muzeului Național de Artă Modernă de la Centre Pompidou din Paris, cât și lucrări noi comisionate de KANAL – Centre Pompidou în vederea formării unei colecții proprii. O nouă tendință pare a se contura în ceea ce privește popularizarea colecțiilor, cu efecte remarcabile în gentrificare (sau în promovarea brandului de țară?), iar două expoziții din colecții de artă de sorginte franceză sunt de vizitat și în București, în cadrul Sezonului România-Franța 2019, până pe 20 iulie.
Este vorba despre „Specii de spații – Lucrări din colecția de artă contemporană Société Générale”, găzduită la Muzeul Național de Artă al României, pe care am recenzat-o într-un articol anterior și „Renault și arta, o istorie vie, 1967-2019” de la Muzeul Național de Artă Contemporană, care face obiectul materialului de față. Curatoriată de Ann Hindry (istoric de artă și directorul colecției de artă Renault), expoziția constă într-o selecție eclectică de lucrări din colecția companiei auto, semnate de artiștii: Yaacov Agam, Arman, Pol Bury, Robert Doisneau, Jean Dubuffet, Erró, Wen Fang, Ange Leccia, Jean-Baptiste Lorthiois, Roberto Matta, Henri Michaux, Juan Mirò, Angela Palmer, Georges Poncet, Arslan Sukan, Jean Tinguely, Victor Vasarely și Heidi Wood.
Majoritatea lucrărilor expuse recurg la mijloace clasice de exprimare artistică: pictură, sculptură sau grafică, doar una singură se abate oarecum de la acest discurs plastic, și anume instalația „La vitesse prend du temps” (2018) a celui mai tânăr artist din expoziție, Jean-Baptiste Lorthiois. Realizată anul trecut în cadrul rezidenței Renault F1, lucrarea mi s-a părut întrucâtva nepotrivit amplasată chiar în apropierea peretelui destinat fotografiilor lui Robert Doisneau, deoarece aceste lucrări erau, la momentul vizitei mele, temporar scoase din expunere din rațiuni de conservare, motiv pentru care am confundat-o, pentru un moment, cu o baliză de semnalizare a unor lucrări de amenajare. Celelalte piese din expoziție, reprezentative cu siguranță colecției, semnate de Mirò, Erró, Tinguely sau Dubuffet, m-au făcut curioasă în legătură cu restul listei de artiști blue-chip. De la Henri Michaux (1899 – 1984) la Jean-Baptiste Lorthiois (n. 1994), „Renault și Arta” aduce împreună nume sonore din istoria artei, alături de artiști contemporani aparținând într-o mare măsură spațiului francofon și poate fi vizitată în perioada 19.04 – 20.07.2019 la parterul instituției.
Ana-Daniela SULTANA-CIPARIU
