Miercuri, 10 iulie 2019, în Aula Academiei Române, a avut loc sesiunea omagială comemorativă dedicată scriitorului Augustin Buzura. Vă prezentăm alocuțiunea președintelui Academiei Române, acad. Ioan Aurel Pop, rostită cu acest prilej.
«Augustin Buzura nu are nevoie de elogiile noastre postume, fiindcă destul elogiu etern sunt cărțile lui. Numai că Augustin Buzura a fost un om al Cetății, cu anumite responsabilități și cu decizii luate spre binele culturii românești. Această dimensiune a vieții lui nu trebuie să intre în uitare, pentru că este un exemplu demn de urmat. Trecerea sa din ziua de 10 iulie 2017 a fost numai o iluzie pentru mințile noastre obișnuite cu limitele condiției umane, căci altminteri scriitorul trăiește prin „arta sa lungă“, care-l plasează sub zodia eternității.
A studiat șase ani de medicină, ani grei de muncă încrâncenată, dar și de mari bucurii, în preajma unor mari dascăli, care l-au învățat, după vechi rețete, că trupul singur nu se poate vindeca de rău fără suflet. Poate de aceea a făcut specializarea psihiatrică. Până la urmă, s-a ocupat numai de minte, de inimă (în sens de suflet) și de literatură, ca să-l parafrazez pe Gheorghe Barițiu.
L-am văzut entuziasmat și dezamăgit, l-am văzut sigur de sine și șovăielnic, l-am văzut nostalgic și vehement, dar mereu învăluit în aura creatorului de marcă, situat deasupra obișnuitului, tinzând să iasă „din cercul nostru strâmt“ și să ne ducă spre nesfârșire. Augustin Buzura a rămas credincios artei literare și României toată viața sa. A investigat „absenți“, „fețe ale tăcerii“, „orgolii“, „voci ale nopții“, „refugii“, „drumul cenușii“, a făcut „recviem pentru nebuni și bestii“ sau „raport asupra singurătății“, recreând lumea după o cheie de el știută, dar potrivită pentru a deschide sufletele și mințile milioanelor de cititori.
În dragostea sa pentru țară, pornea adesea de la preceptele Rezoluției de la Alba Iulia, de la 1 Decembrie 1918. Considera că țara este un lucru așa de serios, încât până și glumele pe seama ei ar fi o blasfemie. Unii confrați, „intelectuali subțiri“ și „boieri ai minții“ nu l-au înțeles, alții nici nu s-au străduit să-l înțeleagă, iar alții l-au urât de-a dreptul. Câțiva dintre acești „intelectuali“ au exultat la un moment dat, atunci când, nemaiavând răbdare câteva zile, cel mai înalt demnitar al țării l-a scos pe Augustin Buzura din clădirea Institutului Cultural Român, în regim de urgență. Scriitorul se pregătea să plece la operație, la Viena, bolnav fiind și încărcat de griji. De-atunci, autoritățile de stat nu i-au mai acordat aproape nicio atenție, ba l-au mai și admonestat câteodată. Nu a mai primit sprijin pentru scoaterea revistei „Cultura“, creată de el în cadrul Institutului Cultural Român și suprimată de epigonii săi cu grăbire. A tipărit-o în continuare singur, ajutat de câțiva confrați și colaboratori inimoși, revista reapărând în anii din urmă doar în formă electronică.
A considerat Academia Română un empireu al spiritului tutelar, a prețuit instituția aceasta supremă și i-a acordat o cinstire necurmată. Nu a ezitat nicio clipă să participe la lucrările comunității noastre academice, chiar și în anii din urmă, când ne simțea după voce pe fiecare, fiindcă era – cum spunea amar și autoironic – „orb ca o cârtiță“. Dar ce bine vedea totul cu ochii minții! Nu a luat niciodată numele instituției academice în răspăr și nici numele confraților, deși nu avea, cu toți și întotdeauna, cel mai amiabil dialog.
Avea un zâmbet bonom, inconfundabil care-i putea face pe necunoscători să-l ia drept naiv. Augustin Buzura era naiv doar atunci când voia el. Altminteri, era enervant (pentru unii) de serios, neluând niciodată „numele Domnului în deșert“, nici pământul acesta, nici oamenii, nici România. I-a veștejit mereu pe guvernanți, deopotrivă înainte și după 1989; s-a bătut cu cenzura comunistă, bazată pe o ideologie caducă și apoi cu cenzura cea nouă, mascată, bazată pe traficul de influență, pe șantaj, pe ignoranță și pe aroganță. A cerut conducătorilor asumarea răspunderilor față de țară, a cerut competență și seriozitate, dar mai ales muncă stăruitoare, făcută cu cinste și omenie.
Augustin Buzura a binemeritat de la Patrie, dar nu a primit mai nimic! Poate că nici nu avea nevoie, fiindcă primise de la înaintași și de la Dumnezeu darul și harul să-și facă singur piedestalul pentru posteritate, pe care „nici vântul nu-l va strica și nici furul nu-l va fura“. Pe unii dintre noi ne-a învrednicit să-i fim în preajmă câteodată, ceea ce ne-a înnobilat viața și ne-a îmbogățit sufletele. Cunoscându-l pe omul și pe intelectualul Augustin Buzura, sunt fericit pentru că mi-a fost îngăduit ca prin literatura și viața lui Augustin Buzura să gust din ambrozia zeilor și să simt izul eternității.»
ACADEMIA ROMÂNĂ a adus un PIOS OMAGIU celui care a fost AUGUSTIN BUZURA.
Cuvântul academicienilor prezenti privind stâlpul rezistentei , reliefarea constiintei treze și a ochilor mintii in anii 80, pesemismul constructiv privind un explorator al constiintei morale, complexitatea fiintei umane, transformarea disperării în sperantă, privind acest constructor impotriva curentului incspând cu ”orgolii”, , universul creației și al vieții, datoria vietii fac din AUGUSTIN BUZURA un expemplu al intelectualului profesionist, patriot, vertical, demn, ce-i scria presedintelui CEAUSESCU privind interzicerea romanului său”ABSENTII”și 8 luni de nepublicare a niciunui articol datorită cenzurii absurde si aberante a facut ca medicul, psihologul, patriotul alunecând spre literatură , să identifice limitele umane si profesionale, era o indatorirepatrioticăși deopotrivă morală.IN ANII 1990 l-am dorit candidat la presedentie asa cum astazi il doresc și lupt ca presedintele academiei să accepte acest sacrificiu impotriva curentului rece, dirijat si obscur. MULTUMIRI DOMNULUI PRESEDINTE , acad.. IOAN AUREL POP, doamnei BUZURA, soția fiul și fiica marelui patriot, scriitor, celor ce au organizat omagierea si expozitia. Mai multă cultură, mai multă publicitate, mai multă mas media ar reliefa trecutul , prezentul si seranta in ziua de mâine!!
DUMNEZEU SA TE AIBĂ ÎN PAZA SA SI DE ACOLO DE SUS SA RĂMÂI O STEA LUMINOASĂ !
Augustin Buzura a fost un psihiatru, prozator și eseist român contemporan, autorul unor scenarii cinematografice. Din 1992 a fost membru titular al Academiei Române. Wikipedia
Născut: 22 septembrie 1938, România
Decedat: 10 iulie 2017, București
Soție: Maria Buzura (căs. ?–2017)
Copii: Mihai Adrian Buzura, Anamaria
Romane publicate
Absenții (1970)
Fețele tăcerii (1974)
Orgolii (1977)
Vocile nopții (1980)
Refugii (1984)
Drumul cenușii (1988)
Recviem pentru nebuni și bestii (1999), ed. Semne
Raport asupra singurătății (2009)[5]