Joi, 25 iulie 2019, ora 18:00, librăria reșițeană ”Semn de Carte”, str. Libertății 13, îl va avea ca oaspete pe Avram IANCU- „Man of the Year” 2017, distincție acordată de World Open Water Swimming Association din SUA ca recunoaștere a performanțelor excepționale. IANCU Avram este primul român care a reuşit să traverseze Canalul Mânecii, având doar slip şi cască (august 2016- 18 ore), a parcurs înot Dunărea de la izvoare la vărsare (2017, 2860 km, fără costum de neopren), a traversat înot Marea Neagră (de la Sulina la Istambul) și Strâmtoarea Bosfor (2018, 680 km.) și experiența celui mai dur maraton din lume ”6633 Arctic Ultra” (618 km. 2019, locul al III-lea) bibliotecarul hunedorean Avram IANCU (43 ani) își descrie experiențele în volumul ”Schimbarea ești TU”. O întâlnire de neratat cu un polisportiv de excepție, cel care face performanță ”pentru a arăta lumii întregi că ADN-ul românesc este puternic”.
„Este o carte pe care am scris-o cu sufletul… E cartea care descrie o călătorie fizică, extremă, de la un punct A la un punct B. Este vorba și de o călătorie spirituală, transformațională, dovedind că orice este posibil. Acest lucru transformă cartea într-un profund volum motivațional pe care orice român ar trebui să-l citeasca”, spune Avram IANCU. (Camelia DUCA)
Vor avea loc sesiuni de întrebări-răspunsuri și autografe.
Invitat special: Clara Maria CONSTANTIN, manager al Bibliotecii Județene Paul IORGOVICI, Caraș-Severin
Eveniment organizat de Biblioteca Județeană Paul IORGOVICI, Caraș-Severin și Societatea pentru Cultură METARSIS prin librăria Semn de Carte.