Miercuri, 24 iulie 2019, ora 18.00, la Librăria „Șt. O. Iosif” din Brașov (Strada Mureșenilor 14) va avea loc lansarea volumului ”Un centenar și mai multe teme pentru acasă. Ce au învăţat şi ce nu au învăţat românii din ultimul secol de istorie”, coordonat de Adrian Cioroianu, recent apărut la Editura Polirom. Vor vorbi: Adrian Cioroianu, Nicolae Pepene, Mihai Vacariu. Va modera: Laurențiu-Ciprian Tudor. Lansarea va fi urmată de o sesiune de autografe.
„În lumea militarilor de carieră există o vorbă: «Amatorii discută mai ales despre strategie, dar profesioniştii sînt mult mai atenţi la logistică». Încerc, în acest volum, să pun în discuţie atît perioada de dinainte de 1918 (pentru a înţelege cum s-a ajuns la Marea Unire), cît şi pe cea de după, către noi. Volumul a plecat dintr-o simplă constatare: am avut revelaţia, pe care probabil şi alţi români au avut-o înaintea mea, că la noi nu strategii lipsesc, ci responsabilii cu logistica. Românii, de cel puţin o sută de ani, au un apetit real de a vorbi despre viitor, dar planurile au fost cel mai adesea programe politice de partid. Drept urmare, am avut partide care au arătat constant un viitor mai bun decît prezentul (de genul: «să dăm drept de vot tuturor românilor», «să dăm pămînt tuturor românilor», «să căutăm luminiţa de la capătul tunelului» etc., spuse într-o formă sau alta), iar dictaturile mai lungi sau mai scurte prin care am trecut ne-au semnalat că viitorul este la un sacrificiu sau două distanţă şi că este incomparabil mai bun decît trecutul şi prezentul la un loc. Deşi nu epuizează lista domeniilor care s-ar preta unei analize centenare, acest tom acoperă o sferă amplă – de la armată la şcoală, de la arhive istorice la planificare strategică, de la benzi desenate la practica guvernării.” (Adrian Cioroianu)
Adrian Cioroianu, doctor în istorie, este profesor la Facultatea de Istorie din cadrul Universităţii din Bucureşti şi ambasador al României la UNESCO. Este realizatorul unor emisiuni cu tematică istorică difuzate de TVR, între care Ciocnirea civilizaţiilor sau 5 minute de istorie. Dintre volumele publicate, amintim Pe umerii lui Marx. O introducere în istoria comunismului românesc (2005), Geopolitica Matrioşkăi. Rusia postsovietică în noua ordine mondială (2009) şi Epoca de aur a incertitudinii (2011).