Pianista și muzicoterapeuta Angelica Postu, născută în 6 noiembrie 1988, a urmat cursurile Liceului de Muzică „George Enescu” din București, unde a avut-o ca profesoară pe Mihaela Zamfirescu. În 2011 și-a încheiat studiile la Universitatea Națională de Muzică București, secția Interpretare Muzicală-Pian, la clasa Prof. Dr. Dana Borșan și a lect. Univ. Dr. Delia Pavlovici. În 2009 a fost studentă bursieră la Universitatea de Arte din Berlin (UDK). În paralel cu studiile muzicale a urmat cursurile Facultății de Psihologie a Universității „Titu Maiorescu” din București. O dată cu activitatea concertistică pe scene din România și străinătate, Angelica Postu, a absolvit și Diploma de Master în Interpretare pianistică la Conservatorul Regal Flamand din Bruxelles, la clasa renumitului pianist și profesor Daniel Blumenthal. Specializarea în Muzicoterapie a început cu absolvirea programului universitar de Master of Arts în Muzicoterapie, de la Universitatea de Arte din Berlin, și a continuat cu stagii de lucru muzicoterapeutic la Clinica de Oncologie Paliativă L’Esperanca din Barcelona, Spitalul Universitar de Psihiatrie din Leuven, Clinica de psihiatrie pentru copii și adolescenți Vivantes, Berlin. În prezent, Angelica Postu, singura româncă membră a Asociației Germane de Muzicoterapie, lucrează ca muzicoterapeută la Centrul Universitar de Psihiatrie al spitalului Charité din Berlin. Este președinte al Asociației Române de Muzicoterapie, asociație înființată în 2017. Simona Ioniță a dialogat, în exclusivitate pentru AgențiadeCarte.ro, cu pianista și muzicoterapeuta Angelica Postu.
În paralel cu studiile muzicale ai urmat cursurile unei facultăți de psihologie. Ce te-a determinat să alegi psihologia în timp ce aveai o carieră importantă de pianistă, recunoscută național și internațional?
Construirea unei cariere de pianist presupune foarte multe ore petrecute în fața pianului și pe acest fond, întotdeauna m-a preocupat structura psihologică umană, ce anume ne motivează sau ne demotivează în clipe esențiale, dar mai ales legătura dintre psihic și redarea emoțiilor. Așa că am decis să urmez aceste două drumuri în paralel și, deși în foarte multe clipe am renunțat la odihnă și relaxare, cedând nopțile târzii cititului, simt ca s-au completat și unit pe parcurs.
Profesorul Ioan Bradu Iamandescu, cel care a scris prima lucrare din România consacrată muzicoterapiei, a avut un rol important în parcursul tău profesional. Povestește-mi, te rog, despre întâlnirea cu dumnealui. Există un declic muzical și biografic prin care te-ai apropiat într-un mod profesionist de muzicoterapie?
Primul contact cu muzicoterapia profesionistă și specializată l-am avut în momentul în care am descoperit cartea Prof. Dr. Iamandescu- „Muzicoterapia receptivă”, chiar țin minte clipa în care am zărit-o, într-o librărie de lângă Gara de Nord , acum peste 10 ani. În acea perioadă posibilitatea unei formări în muzicoterapie era pentru mine un vis destul de îndepărtat, dar care a prins elan după ce am terminat de citit ( și de recitit!) cartea domnului profesor. Câțiva ani mai târziu, după ce am absolvit și masterul în muzicoterapie, în urma unei programări pe care mama mea a făcut-o special la cabinetul de Alergologie al domnului profesor, am reușit să avem un prim contact care ne-a bucurat pe amândoi. Domnia sa m-a susținut și încurajat să cred în faptul că Muzicoterapia, așa cum este ea profesată și recunoscută la nivel european, are un viitor în România, și că merită să ne unim forțele pentru a împărtăși cunoștințele și experiența noastră celor care pot beneficia de aceasta. Vestea trecerii dumnealui în neființă m-a întristat profund, însă a fost o bucurie că fiul dumnealui, Camil Iamandescu, a fost prezent la Conferința de Muzicoterapie de la Universitatea Națională de Muzică, și că am putut transmite, în prezența sa, participanților, ce rol și bază importantă reprezintă cercetările conduse de regretatul domn prof. Iamandescu.
Ești președinte al Asociației Române de Muzicoterapie, asociație care a organizat prima conferință de muzicoterapie din România, în luna mai a acestui an. Care a fost feedback-ul acestui eveniment? Este România familiarizată cu o astfel de terapie?
Cea mai mare bucurie a mea a fost faptul că la conferință sala a fost plină, cu oameni din diverse domenii, interesați să descopere ce înseamnă de fapt muzicoterapia. Feedback-ul a fost unul foarte pozitiv și conform chestionarelor pe care participanții le-au completat, 98% doresc să revină la evenimente organizate de Asociația Română de Muzicoterapie, dar și să devină membri ai acesteia, lucru care va fi posibil în foarte scurt timp. În România există deja diverse forme și metode de utilizare a efectelor terapeutice ale muzicii și am fost plăcut surprinsă să cunosc psihologi și psihopedagogi care utilizează muzica și instrumentele muzicale în cabinetele lor de terapie. Cred că prin intermediul Asociației Române de Muzicoterapie, care devine în acest an și membră a Confederației Europene de Muzicoterapie, se dezvoltă deja o platformă de schimb educațional și muzicoterapeutic profesional de nivel european.
Care este diferența dintre meloterapie și muzicoterapie? Cui se adresează aceste terapii?
Confederația Europeană de muzicoterapie, care în ultimii zeci de ani a parcurs pași importanți pentru recunoașterea și dezvoltarea muzicoterapiei la nivel european, distinge două forme de muzicoterapie: cea activă și cea receptivă. Confederația definește muzicoterapia ca fiind „utilizarea sistematică a muzicii într-o relație terapeutică care vizează restabilirea, menținerea și promovarea sănătății emoționale, fizice și mentale„. Prof. Dr. Iamandescu, autorul singurului tratat de muzicoterapie din România, a preluat și utilizat de asemenea, în cercetările domniei sale, termenul de muzicoterapie, aliniindu-se astfel la metoda terapeutică evoluată, deja implementată, recunoscută și aplicată atât la nivel european cât și mondial. Având în vedere etimologia termenului de „meloterapie” (cf. gr. μέλος, fr melos –melodie, cântec), acesta se referă, încă din antichitate, la aspectul vocal, cantabil al muzicii și la utilizarea sunetelor, pentru ameliorarea simptomelor diverselor afecțiuni, așadar prin utilizarea doar receptivă a muzicii.
Persoanele de toate vârstele, din toate domeniile de activitate, pot beneficia de Muzicoterapie, aceasta putând fi aplicată pentru o varietate largă de tulburări psihice, fizice, emoționale, sociale, educaționale sau profesionale, care pot afecta calitatea vieții pacientului.
Spuneai, în cadrul conferinței, că nu există corect sau greșit în muzicoterapie și că tăcerea este foarte importantă. Cum se desfășoară o ședință de muzicoterapie?
Acest lucru îl spun de fiecare dată pacienților mei, pentru a le oferi încredere și siguranță să experimenteze în sala de muzicoterapie, să se elibereze de teama că ar putea fi greșit, pentru a putea transmite emoții și stări interioare care nu își găsesc exprimarea în cuvinte. La spitalul de psihiatrie ( Charité, Berlin) la care lucrez, oferim pacienților posibilitatea de a participa la sesiuni de muzicoterapie individuală sau de grup, astfel încât desfășurarea sesiunilor diferă, mai ales în funcție de afecțiunile pacienților, stadiul de avansare al bolii și ce dorește să schimbe la starea sa, pe parcursul șederii clinice. Sesiunile individuale oferă un cadru intim și se adresează pacienților care încă nu pot să participe la o dinamică de grup, unde personalitățile pacienților diferă și unde, de multe ori, intensitatea sonoră crește.
Există vreun caz al vreunui pacient care te-a impresionat prin modul în care a reacționat la terapie? Îmi poți detalia?
De când lucrez la secția de Psihiatrie intensivă pentru adulți ( în trecut am lucrat cu copii și adolescenți), unde pacienții sosesc în cea mai acută fază a bolii, fie ea schizofrenie sau depresie, mă impresionează foarte mult cazurile pacienților, mai ales că aceștia sunt foarte deschiși în sala de muzicoterapie, chiar și cei care sunt cunoscuți pentru reticența la abordarea psihoterapeutică sau de multe ori la refuzarea completă a acesteia. Există cazuri în care și medicii și-au pierdut speranța și accepta un stadiu care nu promite prea mari schimbări, dar care au reușit să parcurgă o evoluție surprinzător de frumoasă, devenind activi și implicați în procesul creativ de exprimare prin muzică și redescoperind astfel, ce anume le produce o bucurie. Aș putea povesti despre un imigrant sirian, care a cântat la chitară un cântec tradițional și și-a descărcat astfel toate emoțiile acumulate, sau despre un vârstnic cu o depresie cauzată de decesul soției sale, care obișnuia să cânte mereu cu ocazia unor momente festive petrecute în familie, dar care de ani întregi nu a mai regăsit motiv pentru a-și urmări această pasiune. Acompaniat de mine la pian, într-o clipă de-a dreptul cinematografică, a cântat de față cu toți pacienții și personalul secției de geriatrie, cântecul său favorit de Frank Sinatra. Desfășurat pe foarte multe pagini, v-aș povesti despre cazul unui copil cu autism, care a dat viață unui întreg limbaj prin intermediul instrumentelor muzicale și care a descoperit în sala de muzicoterapie un loc sigur, în care nu este educat cu forța, dar în care poate să redea sonor niște stări interioare pe care încă nu le deslușește.
Ai schimba ceva din parcursul tău profesional de până acum?
Pentru a obține postul de muzicoterapeut pe care îl am în prezent, am parcurs după cum vă povesteam, pe lângă studii și sute de ore de practică în spitale din Belgia, Spania și Germania, astfel încât, devenind membru în lucrul de echipă de la secțiile de psihiatrie, am fost de la bun început și rămân în continuare fascinată de schimbul de idei și păreri cu medicii psihiatri. Poate că mi-aș fi dorit să studiez pe lângă muzică și medicină, însă sunt conștientă că nu ar fi fost posibil. Cred că îmbinarea muzicii cu psihologia, profesional și personal, oferă o balanță frumoasă și căutărilor mele despre sensul și armonia vieții, iar schimbările se produc în prezent și viitor cu siguranță în diferite nuanțe.
Cum decurge o zi din viața pianistei și muzicoterapeutei Angelica Postu? Câtă tăcere și câtă muzică trăiești într-o zi normală?
Tatăl meu mi-a spus deseori „nicio zi nu seamănă cu alta”, dar unele din ele seamănă cu felul în care mi-aș dori eu să arate o zi normală. Îmi place să mă trezesc devreme, să studiez dimineața la pian, după care încep sesiunile de muzicoterapie la clinică, acolo fiecare zi mă apropie de oameni care trec prin una din cele mai grele experiențe din viața lor, care lasă urme ce trebuie vindecate. Această profesie reprezintă un proces continuu de învățare și autocunoaștere, astfel încât merg săptămânal la ședințe de supervizare, care au un aport foarte important în creativitatea intervențiilor mele muzicoterapeutice și înțelegerea acestora. Deseori sunt plecată la final de săptămână, pentru a susține seminarii și conferințe, și oricât de mult îmi place să călătoresc, mă bucur când revin acasă.
