Livia Ghighilicea s-a născut în 1981, la Drobeta Turnu-Severin, iar din anul 2000 este timișoreancă. A absolvit două facultăți (Litere și Științele Educației) și un masterat. În 2018 a câștigat Concursul național de debut în poezie ”Traian T. Coșovei” cu un grupaj pe care sunt gata să pariez că Traian T. Coșovei însuși l-ar fi girat. Premiul concursului, acordat de editura Tracus Arte în colaborare cu Direcția 9 și AgențiadeCarte.ro, a constat în publicarea volumului „Iarnă-mă”, apărut la Târgul de carte Bookfest de anul acesta.
Debutul Liviei este o surpriză și, într-o lume tot mai strânsă și constrânsă, tot mai sufocată, orice apariție, orice naștere de genul acesta, merită semnalată. În unele poezii, lirica Liviei Ghighilicea, este, prin pretextul realității imediate de a construi discursul sau/și prin antiteza acestei realități cu fantasticul, una tributară postmodernismului – și sunt convins că poezia de vârf a anilor ’80 poate inspira încă mult mai mult decât a făcut-o până acum – iată o secvență: „astăzi oamenii tropăie prin mine mirosind a rozmarin/ proaspăt (…) e o zi obișnuită/ mai bine mi-aș aminti cum vă cheamă” (buletine de o zi).
Pe lângă încadrarea într-un curent sau atribuirea unor trăsături canonizate, procedeu din ce în ce mai fragil și mai puțin eficient în încercarea de a înțelege și prezenta poezia, pot spune despre textele Liviei Ghighilicea că au acea capacitate esențială de a transmite și surprinde, de a te face să treci strada, cum zicea un prieten, și vin în ajutorul acestei păreri cu niște versuri splendide: „când închid ochii îmi imaginez cum omenirea întreagă/devine martor/ la acomodarea firului de iarbă” (epistole fără răspunsuri) sau „peste blocuri diminețile se preling precum oul proaspăt” (gânduri pentru cei rămași). Livia nu întrebuințează un lexic atipic, dar își construiește versurile cu atenție, rare sunt locurile comune, iar o poezie sinceră, lipsită de emfază și de intenția, probabil inerentă la începuturi, de a impresiona, nu e tocmai la îndemâna oricui.
Dacă ar fi să-i reproșez ceva, ar fi excesul comparațiilor și a prezenței unor noțiuni („gânduri”/ „cuvinte”/ „poeme”) deja uzate și inexpresive. În schimb, reușește să surprindă imagini revelate și revelante, potabile, pentru că nu orice asociere are un efect autentic dacă nu este potabilă, adică inedită și simplu de receptat, iată două exemple din volum: „și e aproape/ la fel de firesc să mori/ precum ninsorile ivite înaintea dimineții” (iarnă-mă) și „afară liniștea/ înghețată/ ca nasul unui câine rătăcitor” (colind).
Debutul Liviei ne prezintă o poezie spiralată pe raportul interior exterior, experiențele personale sunt mistificate, dar au adesea un corespondent în afara spațiului personal, interesante sunt și secvențele de o stranie ironie: „e suficient pentru azi/ niciun tren nu are obiceiul sa te calce a doua oară” (versuri pentru dezlegare) sau „să spunem că ați izbutit/ o vreme/ să încăpeți în cutia mea cu farduri” (adevărul are urechi lungi).
Remarcabil este că autoarea s-a dezlegat la poezie cu puțin timp înaintea Concursului național de debut în poezie ”Traian T. Coșovei”, fără să fi avut vreo activitate literară înainte, de aceea cred că debutul ei cu volumul „Iarnă-mă” este un semn încurajator pentru căile posibile de supraviețuire și renaștere a poeziei în lumea contemporană. Îi urez să reziste în continuare să facă acest lucru pe cât de frumos, pe atât de gratuit.
acum sângele foșnește pe furiș
miezul nopții și
ultimul strigăt al prezentului notând parcă futilitatea zilei
e vremea
să te întrebi cui aparții
dimineața
răsări-ne-vor picioare în locul de unde
ne va fi plecat
inima
sângele va tropăi loial se va strădui
să nu foșnească
insomnia miroase amar ca golul necicatrizat din ușă
Cartea se poate comanda aici https://edituratracusarte.ro/produs/iarna-ma-livia-ghighilicea/.
Tudor VOICU
