spot_img

Privat vs. Corporate în colecția de artă contemporană

Sezonul România-Franța 2019 a debutat în luna aprilie a anului acesta la București cu câteva proiecte expoziționale must see, două dintre ele prezentând lucrări de artă contemporană din colecții corporate: „Renault și arta, o istorie vie” și „Specii de spații – Lucrări din colecția de artă contemporană Société Générale”. Cel din urmă proiect, curatoriat de Mihnea Mircan, este găzduit pe întreg parcursul sezonului în două săli ale Muzeului Naţional de Artă al României și se caracterizează printr-o diversitate a stilurilor și practicilor artistice, cuprinzând lucrări a 24 de artiști internaționali, ale căror modalități de exprimare artistică variază de la pictură și sculptură la fotografie și intervenție în spațiul expozițional. Concomitent, la Rezidenţa BRD Scena 9 se desfășoară proiectul conex „Spaţiu (Continuare și sfârșit)” al artiștilor Iulia Nistor și Achraf Touloub, care completează discursul curatorial prin intervenții site-specific.

 

Împrumutând titlul de la cartea „Espèces d’espaces” a lui Georges Perec, apărută în 1974, proiectul investighează noţiunea de spațiu sub variate aspecte, atât prin tematica lucrărilor alese, cât și prin utilizarea efectivă a spațiilor expoziționale. Artiştii expuşi la MNAR în cadrul expoziţiei sunt: Farah Atassi, Danica Dakić, Philippe Decrauzat, Braco Dimitrijević, Bernard Frize, Laurent Grasso, Gottfried Honegger, Pertti Kekarainen, Imi Knoebel, Didier Marcel, Jonathan Monk, Wilhelm Mundt, Vik Muniz, Otobong Nkanga, Aleix Plademunt, Julien Prèvieux, Florian & Michael Quistrebert, Philippe Ramette, Joe Reihsen, Viviane Sassen, MarjanTeeuwen și Guy Tillim, iar patru dintre aceştia (Farah Atassi, Danica Dakić, Florian & Michael Quistrebert şi Julien Prévieux) beneficiază de o expunere mai proeminentă livrată sub forma de „studiu de caz”. Display-ul expoziției principale „Specii de spații”, care poate fi vizitată în perioada 18 aprilie – 14 iulie 2019, în incinta fostului Palat Regal, folosește la maxim suprafața de expunere, dând uneori senzaţia de supra-aglomerare, în contrast cu expoziția „Spațiu (Continuare și sfârșit)” de la Rezidenţa BRD Scena 9, care folosește doar strictul necesar din interiorul fostului local Villa Rodizio, intervenind foarte subtil la nivelul structurii sale ornamentale și decorative. Perioada de desfăşurare a expoziţiei „Spațiu (Continuare și sfârșit)” este 19 aprilie – 16 iunie 2019; în plus, Rezidenţa BRD Scena 9 este și gazda unui amplu program de activităţi al căror scop este medierea conținutului expozițional.

 

Cele două expoziții constituie o ocazie binevenită, oferită cu prilejul sezonului, de a privi înăuntrul unei colecții corporate care aduce împreună nume sonore ale artei contemporane, mai puţin cunoscute la noi și, pentru că accentul este pus pe diversitate (a subiectelor, a mediilor şi a stilurilor), coerența și misiunea colecției ies prea puţin în evidentă. Colecția de artă contemporană Kontakt a Grupului și Fundației  ERSTE, de exemplu, se dedică în mod declarat dezvoltării societății civile din Europa Centrală și de Sud-Est și achiziționează cu precădere artă produsă în această regiune.

 

Criteriile după care este alcătuită o colecție de artă contemporană diferă, firește, în funcție multe variabile, fie că vorbim de colecționarul privat, care achiziționează artă pentru colecția sa personală, fie că vorbim de cel corporate, care achiziționează artă pentru o companie, de obicei internațională. Oricum, colecționarul, ca actor important pe piața de artă contemporană are un profil prea puțin definit în plan local, iar la licitațiile și târgurile de artă din București, deși sunt ofertate şi lucrări din categoria super contemporary (ale tinerilor artiști cu vârsta până în 35 de ani), tendința în vânzări înclină tot către nume consacrate ale modernismului românesc cum ar fi Tonitza, Grigorescu, Pallady, Andreescu sau Luchian.

 

Ana Daniela SULTANA

Articole recomandate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2023

De 14 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2023, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași, Ficțiunea OPTm și Gala Tinerilor Scriitori / Cartea de poezie a anului 2023, dar și propriile preferințe ale editorilor, colaboratorilor și cititorilor noștri. Astfel, propunem 76 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2023: 25 de cărți de poezie, 31 de cărți de proză, 10 cărți de critică, istorie și teorie literară, precum și 15 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2024, ora 23.00. Juriul Premiilor AgenţiadeCarte.ro este compus din scriitorii Florin Iaru, Cristian Teodorescu și Dan Mircea Cipariu (președintele asociației Euro CulturArt). Juriul va anunța, după închiderea votului pe agentiadecarte.ro, printr-un comunicat de presă, câștigătorii. Premiile sunt în valoare de 5000 lei. 

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2022

De 13 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2022, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași, Ficțiunea OPTm și Gala Tinerilor Scriitori / Cartea de poezie a anului 2022, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 85 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2022: 30 de cărți de poezie, 30 de cărți de proză, 10 cărți de critică, istorie și teorie literară, precum și 15 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2023, ora 23.00. Juriul Premiilor AgenţiadeCarte.ro este compus din scriitorii Florin Iaru, Cristian Teodorescu și Dan Mircea Cipariu (președintele asociației Euro CulturArt). Juriul va anunța, după închiderea votului pe agentiadecarte.ro, printr-un comunicat de presă, câștigătorii. Premiile, în valoare de 5000 lei, sunt finanțate de Ministerul Culturii.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2021

De 12 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2021, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 71 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2021:  30 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 11 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2022, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2020

De 11 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2020, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 74 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2020: 31 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 13 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2021, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului. (Dan Mircea Cipariu)

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2019

De 10 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2019, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. Astfel, propunem câteva titluri pe care le considerăm semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2020, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2018

În anul editorial 2018, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Iocan și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 31 august 2019, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2017

În anul editorial 2017, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2018, ora 23.00. Pe 31 august 2018, de Ziua Limbii Române, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2016

Anul 2016 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2017, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2015

Anul 2015 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, România literară, Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 15 mai 2016, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

Cotidianul cultural AgenţiadeCarte.ro este membru al Asociației Publicațiilor Literare și Editurilor din România (APLER)

 

Publicaţie culturală finanţată cu sprijinul Ministerului Culturii.

ISSN: 2248 – 1508