Sâmbătă, 22 iunie 2019, ora 11.30, la Galeria ”Arta” din Câmpulung, va avea loc lansarea volumului ”Jurnalul Laurei (1981-1985)”, de Ileana Săvoiu, ediție îngrijită, cuvânt-înainte, cronologie și note de Adrian Săvoiu. Publicat în 2019 la Editura Ars Docendi din București, jurnalul cuprinde notații despre evoluția unei fetițe – Laura – în vârstă de numai câțiva ani, ceea ce poate fi considerat, cu siguranță, ceva puțin obișnuit. De aceea tipărirea jurnalului ar putea fi chiar o premieră în domeniu. Consemnat cu cerneală albastră pe un caiet dictando de 100 de file, legat cu arc metalic, jurnalul a fost cunoscut până acum în manuscris doar de patru-cinci apropiați ai autoarei. ”Jurnalul Laurei” este, pe de o parte, o mărturie a iubirii și devotamentului pe care Ileana Săvoiu le-a manifestat pentru nepoata sa, care a crescut o vreme alături de ea la Câmpulung. Pe de altă parte, este o oglindă a unei minți disciplinate de profesor care întreaga viață a predat o disciplină riguroasă: matematica. Aceste două coordonate, căldura sufletească și preocuparea ca încă din primii ani de viață să-i formeze nepoatei norme și deprinderi corecte, se îmbină în pagini scrise la final de zi, după ce Laura mergea la culcare.
Prin notațiile sale, autoarea urmărește cum se dezvoltă și, mai ales, cum începe să vorbească un copil după vârsta de doi ani. Experiența profesoarei metodiste, care a pregătit la Liceul Pedagogic Câmpulung (astăzi Colegiul Național Pedagogic ”Carol I”) serii întregi de învățători și educatoare, poate fi văzută mai ales când organizează acasă cu nepoata sa activități matematice specifice vârstei copilului de grădiniță, pe care le consemnează în jurnal cu titlul ”Experiment”. După ce Laura a împlinit doi ani și jumătate, Ileana Săvoiu a început să-i diversifice activitățile, învățând-o cuvinte în limba franceză și poezii. I-a dat, de asemenea, primele noțiuni în jocul de șah. Progresele la limba franceză ajung să domine partea a doua a însemnărilor din jurnal. Treptat, după 1982, începe să apară, alături de Laura, și Irina, sora mai mică a acesteia. Observațiile se vor concentra de acum încolo asupra amândurora, marcând diferențele dintre ele date de vârsta, dar și de personalitatea fiecăreia.
Vor vorbi despre carte: Adrian Săvoiu (îngrijitorul ediției), Laura Ana-Maria Săvoiu (medic specialist ortodont), Cristina Nicula (profesor), George Radu (director al Colegiului Național Pedagogic ”Carol I” – Câmpulung, fost elev al autoarei), Ioana Nicoară (artist plastic, realizatoarea copertei), Cezar Neacșu (profesor, fost elev al autoarei). Discuțiile vor fi moderate de Ioan Crăciun, director al Editurii Ars Docendi.
Ileana Săvoiu (1925-1994), născută la Câmpulung, a urmat Facultatea de Matematică și Fizică a Universității București între 1945 și 1950. După absolvire, a fost profesoară de matematică la Liceul Pedagogic din Câmpulung, actualul Colegiu Național Pedagogic ”Carol I”. În anul 1965 a devenit președinte al Subfilialei Câmpulung din cadrul Societății de Științe Matematice din România. În 1971 Ministerul Educației și Învățământului i-a acordat titlul de ”Profesor evidențiat”. A publicat articole de specialitate în volumul ”Școala Argeșului” și a susținut comunicări științifice desfășurate sub egida Societății de științe Matematice – Filiala Argeș. A fost vicepreședinte al Secției Câmpulung a Societății Numismatice Române. Activitatea sa didactică este menționată în monografiile Colegiului Național Pedagogic ”Carol I” din 1967, 1992 și 2017, Ileana Săvoiu numărându-se printre profesorii de elită ai școlii câmpulungene.