Marcel Manea s-a născut la 26 octombrie 1980. Este jurnalist cultural. Are în palmares mai multe scenarii de teatru și film. Coautor al antologiei ”Ficțiuni reale”, Humanitas, 2013, autor al bestsellerului ”Bărbați pe tocuri”, Herg Benet, 2017. Adoră jazzul, cafeaua și aeroporturile. Încă așteaptă un semn clar de la Dumnezeu, cum ar fi de exemplu un depozit substanțial pe numele lui, la o bancă din Elveția. A scris mai multe scenarii de film, dar şi pe cel al concertului „Aventurile fantastice ale lui Peer Gynt” – călătorie prin basmele muzicale ale lumii, cu Bucharest Festival Orchestra, dirijorul Cristian Lupeş şi actorul Marius Manole. A călătorit o vreme prin Scandinavia, unde a avut răgazul să aştearnă cuvinte într-un manuscris care mai târziu a devenit nuvela ”Sindromul Stockholm” şi este co-autor al antologiei “Ficțiuni Reale”, Humanitas, 2013. În 2015, la editura Inspirescu din Satu-Mare, i-a apărut volumul ”Bărbați pe tocuri”. În 2017, la editura Herg Benet, a apărut ”Barbați pe tocuri”, ediție revizuită și adăugită. În 2019, la Bookfest, a lansat volumul ”Ultra Violet”, editura Tracus Arte. Simona Ioniță a dialogat, în exclusivitate pentru AgențiadeCarte.ro, cu Marcel Manea despre cea mai recentă carte a sa.
– Iată că a sosit momentul mult așteptat de mulți dintre prietenii tăi de pe acus Arte. Spune-mi, te rog, de ce ”Ultra Violet” și cum a fost întâlnirea cu echipa Tracus Arte?
”Ultra Violet” este un îndemn la speranță. La faptul că speranța este posibilă, indiferent care e situația în care te afli acum. După ce îmi vei citi cartea, vei înțelege că iraționalul poate să aibă mult sens și că fiecare zi este o nouă șansă. Nu mă gândeam că în spațiul cultural românesc voi întâlni atâta deschidere și receptivitate pentru ineditul și prospețimea scrierilor mele așa cum s-a întâmplat să fie la Editura Tracus Arte. Putem spune că întâlnirea noastră este începutul unei frumoase prietenii.
-Un început spectaculos al cărții. O scurtă incursiune în viața Fridei Kalho și a lui Diego Rivera. O istorie mexicană a unei iubiri obsesive. Ai trăit sau ți-ar fi plăcut să trăiești o iubire obsesivă?
Îmi plac în egală măsură și Frida Kahlo și Diego Rivera. Altfel n-aș fi scris despre ei. N-am trăit și nici nu mi-ar plăcea să trăiesc o iubire obsesivă. Îmi vin în minte cuvintele Fericitului Augustin: ”Iubește și fă ce vrei!” Dacă iubești pe cineva, nu îl sufoci cu grija și atenția ta. Trebuie să lași iubirea să respire. Asta le spun și cititorilor mei. Nu amestecați niciodată realitatea cu ficțiunea. Locul unei iubiri obsesive este într-o carte. Nu într-o relație.
– Renumita dansatoare, cântăreață şi actriţă de culoare Josephine Baker este și ea personaj al incursiunii tale în perioada interbelică. Este acea perioadă una dintre perioadele istorice în care ți-ai fi dorit să experimentezi viața și scrisul?
Îți poți da seama din scrierile mele că sunt un călător în timp. Pe lângă Josephine Baker, le-am cunoscut pe Lauren Bacall, Katharine Hepburn, Bette Davis, Greta Garbo, Jean Harlow și așa mai departe. Poate că într-zi voi scrie despre aceste întâlniri. Am avut ghinionul ca mașina timpului să mi se defecteze fix în secolul XXI. Zilele noastre. Aveți facebook, whatsapp, instagram, etc. Se spune că odată cu civilizația vine și comunicarea. Așa este. Comunicați nonstop. Astfel încât, atunci când vă întâlniți față în față, nu prea mai aveți ce vă spune. Vă numărați în gând like-urile și mormăiți din mers o rugăciune ca să nu vă lase bateria telefonului până ajungeți acasă. Îți fac o destăinuire: nu-mi place deloc secolul XXI. Însă trebuie să-mi ocup mintea cu ceva, măcar până repar mașina timpului și pot să plec de aici. De asta am ales să fiu scriitor. Nu pot să scrie decât aceia care noaptea pe la ora trei, pe o liniște desăvârșită, scotocesc prin frigidere, apoi continuă să lucreze până se crapă de ziuă.
– ”Un bărbat e o altă unitate de timp decât o femeie. Dacă o femeie crede că nu are timp suficient pentru nimic, un bărbat are tot timpul din lume și nu face nimic cu el.” Elogiezi femeia și oarecum îi pui la zid pe bărbați. Nu ți-a fost teamă să fii atât de sincer într-o societate în care vulnerabilitatea bărbatului încă este văzută ca fiind ceva inacceptabil?
Femeile sunt în general mai atente la detalii și au auzul mai fin. Asta voiam să spun. Indiferent de țara din care provin, femeile sunt conștiente că timpul nu este de partea lor. Prin urmare, ele sunt mai atente când vine vorba despre gestionarea timpului. Și bărbații știu că timpul trece, dar de asemenea sunt conștienți că nu pot schimba nimic în această privință. Cred că bărbații conștientizează absurdul existenței, de aceea nu își bat capul cu maturizarea, ci preferă să rămână niște răsfățați ai vieții, mai întâi de către mamele lor, apoi de către iubitele/soțiile lor, noile lor mame.
– Spuneai într-un interviu că te simți cel mai confortabil cu ficţiunile, poveştile scurte, unde ești în elementul tău, să foloseşti cât mai mult în spaţiu cât mai puţin. Te-ai gândit totuși să ieși din această zonă de confort și să abordezi și alt gen?
Cărțile mele sunt construite pe flash-back-uri, amintiri, vise, reflecții, transcrieri ale gândurilor direct din subconștient. Asta nu mă oprește bineînțeles să abordez și un alt gen. Doar că nu simt că este momentul pentru așa ceva.
– ”Când aștepți fericirea, o poți avea. Când dormi, te poți visa. Când rămâi în urmă, poți presăra cuvinte.” Este Marcel Manea un om fericit? Ce înseamnă fericirea pentru el?
Sunt scriitorul care descinde parcă dintr-un basm și îți reamintește fraza-cheie: ”Și au trăit fericiți până la adânci bătrâneți.” Am senzația că lucrurile se clarifică în viață odată cu trecerea timpului. Pentru mine, fericirea înseamnă o masă, un scaun, un bol de fructe și o pisică care îmi toarce în poală, în timp ce mă gândesc la următoarea mea carte. Ce altceva i-ar trebui unui om pentru a fi fericit?
Fotografii de Mihaela PETRE
