La Editura Cartea Românească redactori de carte erau cîțiva scriitori și critici literari de elită. Poetul și prozatorul Mircea Ciobanu, poetul Florin Mugur, romanciera Gabriela Adameșteanu, eseistul Alexandru Paleologu, criticul și istoricul literar Magdalena Bedrosian, poetul și traducătorul Sorin Mărculescu. Cu cîțiva dintre ei am avut relații amicale. Cei mai mulți dintre ei lucrau acasă. La editură veneau cîteva ore pe zi, să discute cu autorii cărților. Marin Preda, primul director al editurii, apoi George Bălăiță, care a venit după moartea lui Preda, nu țineau la respectarea programului. Amîndurora li se părea mai important ceea ce făceau redactorii decît ca aceștia să stea opt ore pe zi „la serviciu”. Meseria asta e acaparantă, încît mi se părea aproape de necrezut că mai găseau timp și pentru cărțile lor. Ei erau primii care vorbeau prin tîrg despre noile apariții și le atrăgeau atenția criticilor asupra titlurilor ieșite din comun. Fiindcă editau și cărți care „mergeau”, dar nu era mare lucru de capul lor.
Cărțile astea, spunea Mircea Ciobanu, erau cele mai obositoare. Trebuia să lucreze îndelung la ele, ca să le scoată la stambă. Redactorii munceau la ele împreună cu autorii sau, cum zicea tot Mircea Ciobanu, se chinuiau cu ele și cu autorii care uneori nu pricepeau de ce să mai lucreze la fraze și la cuvinte. Cîte unuia mai îndărătnic, Ciobanu îi spunea cu năduf că nu putea da drumul oricum în lume unei cărți care conținea și numele lui în caseta de la sfîrșit. „Dacă dumneata vrei să te faci de rîs, te privește. Eu nu vreau să-mi pun numele pe cărți scrise prost!” Și îi cerea autorului să-și revizuiască rodul primei inspirații, adeseori sugerînd-i și cum s-o facă, pentru a nu prelungi cu lunile redactarea cărții.
Cînd autorii cu care se canonea mai erau și prolifici, încît veneau repede cu un nou manuscris la editură, Ciobanu se înnegrea la față: „Nu cumva te-ai grăbit?!” îl întreba oftînd. Știa – asta era regula editurii – că harnicul autor avea să-i cadă tot lui pe cap.
Cristian TEODORESCU
