După ce, în prima zi a acestei luni, Alexandru Tomescu a concertat, pe cunoscuta scenă londoneză de la Cadogan Hall, alături de dirijorul Gabriel Bebeșelea și Royal Philharmonic Orchestra, îndrăgitul violonist revine în atenția publicului meloman din Marea Britanie pentru un festin muzical la Winchester Cathedral, unul dintre cele mai impresionante monumente arhitectonice în stil gotic din Europa. Evenimentul include, ca o notă distinctă, premiera mondială a „Simfoniei Nr. 2” sau „Simfonia Hampshire”, cea mai recentă compoziție semnată de Călin Humă, rezident al acestei regiuni britanice ce i-a inspirat lucrarea.
Concertul va avea loc în data de 3 mai, sub bagheta unuia dintre cei mai activi promotori ai muzicii româneşti în Marea Britanie – dirijorul Chris Petrie. Din programul serii mai fac parte lucrări cunoscute publicului – „Concertul pentru Vioară Nr. 3” de Saint-Saëns și „Balada pentru vioară şi orchestră” de Ciprian Porumbescu.
Violonistul Alexandru Tomescu a dovedit că poate îmblânzi orice partitură, oricât de dificilă, dovadă fiind proiectul său „Paganini – înger sau demon”, care a marcat un hotar în cariera lui. După studii în Elveţia cu Tibor Varga şi Statele Unite ale Americii cu Eduard Schmieder, Alexandru Tomescu s-a reîntors în România pentru a se dedica muzicii înțeleasă ca misiune civică. Şi-a propus ca, prin concerte, conferinţe şi evenimente speciale, să demonstreze că muzica clasică este deschisă tuturor și că fiecare trebuie să aibă șansa de a o explora. În paralel cu o meritorie carieră internaţională, cu succese înregistrate pe mari scene precum Théâtre des Champs Elysées din Paris, Carnegie Hall din New York sau Metropolitan Arts Centre din Tokio, sub bagheta unor maeştri precum Valery Gergiev, Kurt Masur sau Christoph Eschenbach, Alexandru Tomescu a continuat să-şi împlinească misiunea sa personală, fiind implicat, de-a lungul anilor, în importante campanii culturale.
Dirijorul Christopher Petrie manifestă un interes special în muzica lui Enescu, Mendelssohn şi Elgar, dar şi în muzica contemporană. Muzicianul a condus orchestre prestigioase din Europa şi Marea Britanie şi a lucrat cu solişti vestiţi precum pianiştii Leslie Howard, Tom Poster şi Alina Azario, violoniştii Andrey Baranov şi Remus Azoiței, violoncelistul Filip Papa şi mulţi alţii. În viitorul apropiat, dirijorul se va afla la pupitrul BBC National Orchestra of Wales, Royal Philharmonic Orchestra şi Philharmonie Horst/Bonn Opera. În prezent, Chris Petrie este directorul artistic şi dirijorul principal al Philharmonic Chamber Orchestra of London, cu care ICR Londra a prezentat Rapsodia Nr. 2 de George Enescu şi premiera mondială a Simfoniei Nr. 1 „Carpatica” de Călin Humă, în anul 2015. Chris Petrie a studiat la Royal Welsh College of Music and Drama din Cardiff şi la Royal Academy of Music din Londra.
Royal Philharmonic Orchestra a fost înființată în 1946 de Sir Thomas Beecham în scopul revitalizării vieții concertistice britanice de după Al Doilea Război Mondial. Nivelul artistic excepțional și aria teritorială extinsă a manifestărilor sale o îndreptățesc să se recomande ca fiind „orchestra națională a Marii Britanii”. Ansamblul are propriul său radio online, The Sound of the Royal Philharmonic Orchestra, și participă intens la dezvoltarea unor diverse proiecte educaționale și comunitare, pe lângă cele simfonice.
Cele două concerte sunt organizate de ICR Londra în parteneriat cu Royal Philharmonic Orchestra, cu sprijinul Ambasadei României în Marea Britanie și sunt incluse în programul cultural ce marchează Preşedinţia română a Consiliului Uniunii Europene.
Pentru mai multe detalii despre acest eveniment și despre programul muzical al ICR Londra, vă invităm să vizitați www.icr-london.co.uk şi https://www.facebook.com/ICRLondon/.