Peste 60 de invitați din străinătate figurează în programul celei de-a X-a ediții a Festivalului Internațional de Poezie București, plănuită să aibă loc în perioada 13-19 mai 2019. De la „clasici” ai genului, precum Ko Un – cel mai important poet sud-coreean, nominalizat de patru ori la Premiul Nobel pentru Literatură –, Marco Antonio Campos – unul dintre cei mai titrați poeți mexicani ai momentului – sau Michel Deguy – laureat al celor mai prestigioase premii literare din spațiul cultural de limbă franceză –, la autori în plină ascensiune, nume precum Robert Prosser (Austria), Krystyna Dąbrowska (Polonia) sau Usha Akella (India). Aceștia se vor prezenta publicului din capitală în cadrul unor evenimente cu formate extrem de variate: de la lecturi publice de poezie, la dialoguri POETRY – FACE TO FACE, până la mult-așteptatele momente de performance, cu care edițiile din ultimii ani ale Festivalului Internațional de Poezie de la București i-a obișnuit pe iubitorii de artă conceptuală. AgențiadeCarte.ro este partener media.
„La fel ca în anii precedenți, seara experimentală de anul acesta, numită Euphonia, revine cu o nouă selecție de poezie sonoră, vizuală, performativă și intermedia, forme indecise, premiere absolute și lucrări create special pentru eveniment. Vor performa nouă poeți, artiști și muzicieni internaționali și români, explorând extensiile din ce în ce mai dinamice și hibride ale creației de gen contemporane: polivocalism, multilingvism, șamanism, improvizație vocală și gestuală, poezie conceptuală, video și electronică. Aș vrea să menționez în mod special prezența unei figuri legendare a poeziei experimentale din Europa de Est, Katalin Ladik, născută în 1942 în Novi Sad, a cărei practică include nu doar poezie scrisă, sonoră și vizuală, ci și performance, muzică nouă, teatru, film și piese radiofonice. Va fi o șansă rară să o vedem atât performând pe scenă la Apolo 111, cât și vorbind despre arta sa într-o întâlnire cu publicul miercuri 15 mai, la Galeria Tranzit, de la ora 19:00”, a declarat poeta Simona Nastac, curatoarea proiectului.
Una dintre cele mai importante secțiuni din program dedicate oaspeților din străinătate o reprezintă seria binecunoscută de „Lecturi publice”, proiectul ce reprezintă „firul roșu” al acestui maraton literar care este FIPB. Ele se desfășoară zilnic, în Aula Bibliotecii Centrale Universitare „Carol I” din Calea Victoriei 88 și reunesc atât invitații străini, cât și peste 100 de poeți din România. Luni, 13 mai, invitatul spcial va fi poetul Marco Antonio Campos – unul dintre cei mai titrați poeți mexicani ai momentului, miercuri, 15 mai, vor urca pe scena Aulei 11 poeți invitați din străinătate: Ko Un (Coreea de Sud), Usha Akella (India), Eiléan Ní Chuilleanáin (Irlanda), Jean-Marc Desgent (Canada), Călin-Andrei Mihăilescu (Canada/România), Federico Díaz-Granados (Columbia), Elena Fanailova (Rusia), Aksinia Mihaylova (Bulgaria), Karin Peschka (Austria), Fiona Sampson (Anglia) și Jaromír Typlt (Republica Cehă). În seara zilei de joi, 16 mai, se vor prezenta în fața publicului și a colegilor români: Juan Carlos Abril (Spania), Gale Burns (Marea Britanie), Krystyna Dabrowska (Polonia), Czeslaw Dźwigaj (Polonia), Nuno Júdice (Portugalia), Dennis Maloney (SUA), Riri-Sylvia Manor (Israel/România), Thomas McCarthy (Irlanda), Albert Mestres (Spania), Adam Puslojić (Serbia), Zurab Rtveliashvili (Georgia/Suedia), Hellmut Seiler (Germania/România), Chris Tănăsescu (Canada/România), Andrei Zanca (Germania/România). Vineri, 17 mai, cea din urmă zi dedicată lecturilor publice mixte este realizată sub umbrela proiectului „Sezonul România-Franța”, motiv pentru care oaspeții străini sunt nume cunoscute ale poeziei din Hexagon: Michel Deguy, Marilyne Bertoncini, Werner Lambersy, Françoise Coulmin, Laurine Rousselet, Guy Goffetteprecum și Rodica Draghincescu (Franța / România).
Teatrul are un loc aparte în ediția a X-a a FIPB, cu trei spectacole de seară, dintre care două semnate de Matei Vișniec și unul inspirat din texte de Nina Cassian: miercuri 15 mai, Avanpremieră la audiţia cu public a producţiei de teatru radiofonic Cuvintele lui Iov de Matei Vişniec, în prezența dramaturgului, vineri 17 mai, Théâtre du Balcon (Avignon), cu piesa Cum am dresat un melc pe sânii tăi de Matei Vișniec și sâmbătă, 18 mai, „A(m) iubi(t) iubirea”, un spectacol de Cătălina Buzoianu și Roxana Guttman, eveniment cuprins în programul Noaptea Muzeelor 2019.
Lista invitaților români din cadrul FIPB îi inlude pe: Gabriela Adameșteanu, Laura Albulescu, Adrian Alui Gheorghe, Daniel Bănulescu, Romulus Bucur, Florea Burtan, Valentin Busuioc, Ionuț Calotă, Magda Cârneci, Svetlana Cârstean, Ruxandra Cesereanu, Aura Christi, Ion Cocora, Dan Coman, Denisa Comănescu, Ioana Crăciunescu, Laura Dan, Nichita Danilov, George Daragiu, Mina Decu, Simona Grazia Dima, Caius Dobrescu, Gellu Dorian, Andrei Dosa, Marian Drăghici, Florin Dumitrescu, Teodor Dună, Denisa Duran, Robert Elekes, Dinu Flămând, Horia Gârbea, Irina-Roxana Georgescu, Sorin Gherguț, Bogdan Ghiu, Ioana Greceanu, Raluca Ialomițeanu, Florin Iaru, Ioana Ieronim, Nora Iuga, Claudiu Komartin, Ovidiu Komlod, Simona Kessler, Vasile Leac, Iuliana Lungu, Angela Marinescu, Nicolae Mareș, Mircea Martin, Cătălina Matei, Ioan Matiuț, Clara Mărgineanu, Nicoleta Milea, Claudia Minela, Ioana Miron, Alexandru Nathan Moisii, Cosmina Moroșan, Ion Mureșan, Tiberiu Neacșu, Ioana Nicolaie, Oana Ninu, Andrei Novac, Niculina Oprea, Luca Ștefan Ouatu, Dumitru Păcuraru, Cosmin Perța, Denisa Pișcu, Dan Pleșa, Vasile Poenaru, Ioan Es. Pop, Loreta Popa, Nicoleta Popa, Bogdan O. Popescu, Simona Popescu, Maria Postu, Flaviu Predescu, Nicolae Prelipceanu, Alina Purcaru, Theodor Răpan, Livia Roșca, Andra Rotaru, Eugen Simion, Cassian Maria Spiridon, Mihaela Stanciu, Moni Stănilă, Monica Stoica, Passionaria Stoicescu, Adrian Suciu, Eugen Suciu, Robert Șerban, Daniela Șontică, Livia Ștefan, Daniela Toma, Irina Temneanu, Adriana Teodorescu, Eugenia Țarălungă, Dumitru Țepeneag, Floarea Țuțuianu, Eugen Uricaru, Alexandru Vakulovski, Radu Vancu, Lucian Vasiliu, Ioana Vintilă și George Vulturescu.
Organizatori: Primăria Municipiului București, Muzeul Naţional al Literaturii Române din Bucureşti
Proiect cultural finanțat de: Ministerul Culturii și Identității Naționale
Co-organizatori: Institutul Cultural Român, Biblioteca Centrală Universitară „Carol I”
Parteneri: Biblioteca Metropolitană București, Teatrul Dramaturgilor Români, Ambasada Irlandei la București, Ambasada Rusiei în România, Ambasada Israelului în România, Ambasada Republicii Moldova, Institutul Francez, British Council, Forumul Cultural Austriac, Centrul Ceh, Institutul Balassi – Institutul Maghiar, Institutul Cervantes, Institutul Polonez, Uniunea Sârbilor din România, Universitatea din București, Universitatea Hyperion – Facultatea de Arte, Apollo 111, Tramvaiul 26, Euro CulturArt, Clubul UNESCO-Adolescenții, Cafeneaua critică, Librăriile Humanitas, Domeniile Sâmburești, AQUA Carpatica
Coproducător: Radio România Cultural
Parteneri media:
RFI România, Știrile TVR, Radio România Cultural, Agerpres, Observator cultural, Ziarul Metropolis, Suplimentul de cultură, IqAds, Bookblog, Bookhub, Filme și cărți, Semne bune, O mie de semne, Ceașca de cultură, Literatura pe tocuri, IQall, Romania Journal, DLITE, Gratuitor, Agenția de carte, Contemporanul, Radio Trinitas, Iqool
Un eveniment reflectat de: TVR