După trei reprezentații prezentate în premieră la Sala Mare ARCUB, în zilele de 15, 16 și 17 mai, spectacolul ”Itinerarii. Într-o zi, lumea se va schimba”se bucură de aprecierea publicului spectator, a criticilor și a oamenilor de specialitate. Cea mai recentă coproducție teatrală internațională realizată de Primăria Capitalei, prin ARCUB, și de Compagnie des Ogres, va fi jucată pe scena Centrului Dramatic Național din Valence, în zilele de 23, 24 și 25 mai 2019, iar pe 28 și 29 iunie, va reveni pentru alte două reprezentații la Sala Mare ARCUB, începând cu ora 19:00. ”Itinerarii. Într-o zi, lumea se va schimba” interoghează construcția identitară înlăuntrul unui teritoriu aflat în plină mutație și mecanismele de luptă dintre individ și colectivitate, într-un perpetuu joc ludic de punere în abis teatral, care explorează frontierele noastre intime în raport cu cele care delimitează Europa secolului al XXI-lea. Regia spectacolului este semnată de Eugen Jebeleanu, după un text și o adaptare de Yann Verburgh. Creația decorului și a costumelor îi aparține Velicăi Panduru, iar creația sonoră, lui Rémi Billardon. Din distribuție fac parte Ioana Bugarin, Nicholas Cațianis, Clémence Laboureau, Radouan Leflahi, Ilinca Manolache, Claire Puygrenier, Alex Călin (voce din off și video).
„Spectacolul își propune să chestioneze tineretul european de azi, pornind de la povești intime, de la mica istorie, pentru a da relief marii istorii, pentru a vorbi despre poveștile personale, despre propriile noastre frici, bariere, limite, frontiere de depășit și de a pune anumite întrebări în raport cu problemele societății contemporane de azi.” – regizor, Eugen Jebeleanu.
Spectacolul este realizat în coproducție cu Maison de la Culture d’ Amiens, Le Phénix Scène Nationale Valenciennes, Théâtre de Choisy-le-Roi, Le Gallia Théâtre, La Comédie de Béthune și Centre Dramatique National du Nord-Pas-de-Calais, cu sprijinul Centrului Național de Scriere pentru Spectacole La Chartreuse din Villeneuve-les-Avignon, al SPEDIDAM și al Fondului de donații POROSUS și se înscrie în seria de evenimente organizate cu prilejul Sezonului România-Franța 2019, bucurându-se de susținerea Institutului Francez și a Comitetului de Mecenat al Sezonul România-Franța 2019, prezidat de Frédéric Oudéa, director general al Grupului Société Générale.
Biletele pentru reprezentațiile programate în zilele de 28 și 29 iunie, la Sala Mare, au fost puse în vânzare și pot fi achiziţionate online de pe www.arcub.ro, www.bilet.ro și de la casa de bilete ARCUB (strada Lipscani, nr. 84-90).
Prețuri: 50 lei (Categoria I) și 35 lei (Categoria II). Elevii, studenţii și pensionarii care se prezintă la casa de bilete ARCUB cu legitimaţiile pot achiziţiona bilete la preţul de 25 lei.
Spectacolul este recomandat persoanelor cu vârsta de peste 18 ani.
***
Itinerarii. Într-o zi, lumea se va schimba
Textul și adaptarea: Yann Verburgh
Regia: Eugen Jebeleanu
Cu: Ioana Bugarin, Nicholas Cațianis, Clémence Laboureau, Radouan Leflahi,
Ilinca Manolache, Claire Puygrenier, Alex Călin
Scenograf: Velica Panduru
Sound creation: Rémi Billardon
Light design: Marine Le Vey & Alexandru Macrinici
Video design: Ioana Bodale & Vlad Lăzărescu
Asistent regie: Ugo Léonard
Asistenți scenografie: Ana Ienașcu & Nina Tanné
Construcție decor: Tukuma Works
Supratitrare live: Monica Zârna (Panthea)
Foto credit: Adi Bulboacă
Descarcă aplicația ARCUB: Android și iOS!
ARCUB – Centrul Cultural al Municipiului Bucureşti cultivă identitatea culturală a Capitalei din 1996. Proiectele inițiate și desfășurate de ARCUB în anii de activitate au contribuit la diversificarea vieții culturale a orașului, precum și la înscrierea acestuia în rândul marilor capitale ale lumii.
ARCUB este organizatorul Festivalului Internațional al Luminii – Spotlight, Festivalului Internaţional de Teatru de Stradă – B-FIT in the Street!, al singurului festival internaţional de jazz din Capitală și al Bucharest Jazz Festival.