spot_img

Institutul Cultural Român organizează a patra ediție #ADMUSICAM

În perioada 24 iunie – 7 iulie 2019, la Centrul Cultural Palatele Brâncoveneşti de la Mogoşoaia,  Institutul Cultural Român organizează a patra ediție #ADMUSICAM – o sesiune de două săptămâni de instruire în management personal, prezentare şi audiţii, dedicată muzicienilor cu vârste între 16 și 25 de ani. Proiectul a fost iniţiat ca parte a ”Towards 2020 Phase 2: Skilling Musicians & Engaging Audiences in Europe’s Orchestral Sector” ce și-a propus să revigoreze, prin cultură, muzică şi dezbateri, idealurile ce au dus la crearea Uniunii Europene. Acesta include şi încercarea de a vedea în ce mod dezvoltarea abilităţilor orchestrale ar putea ajuta la sustenabilitatea Europei într-o perioadă dificilă din punct de vedere economic şi cum pot fi create noi locuri de muncă pentru tinerii muzicieni europeni. În cadrul sesiunii de pregătire, tinerii muzicieni selectaţi vor avea ocazia să participe la sesiuni de consiliere vocațională, ateliere de prezență scenică și expresie corporală, Alexander technique, social media skills și personal branding. De asemenea vor avea șansa să lucreze cu dr. Peter Stark, Directorul de repetiţii al EUYO (Orchestra de Tineret a Uniunii Europene), care va susţine un workshop de pregătire pentru audiții și tehnici orchestrale.

Towards 2020 Phase 2: Skilling Musicians & Engaging Audiences in Europe’s Orchestral Sector şi-a propus să construiască un nou model de calificare a tinerilor muzicieni talentați din toate statele membre UE, ajutându-i astfel să răspundă nevoilor în schimbare ale societăţii secolului 21. T2020 se bazează pe inovație și pe cele mai bune practici actuale în educaţie şi performanță, mobilitate transnațională, dezvoltarea publicului, inserție profesională și platforme digitale, toate structurate pentru a oferi strategii transferabile în orice alt sector ce lucrează cu tinerii. Acesta a fost conceput nu numai pentru a consolida capacitatea sectorului orchestral, pentru a promova ocuparea forței de muncă de către tineri și a crea noi categorii de public în Europa, dar și ca un model exemplar pentru aspirațiile europene pentru 2020.

Foști și actuali membri ai EUYO vor veni sa le împărtășească mai tinerilor lor colegi din experiența proprie, iar muzicieni români recunoscuți internațional vor oferi sesiuni de mentorat.

De asemenea, Institutul Cultural Român le va oferi cursanților posibilitatea de a participa la o sesiune foto.

Pentru a putea participa la program, candidaţii trebuie să aibă studii muzicale (finalizate sau în curs), vârsta între 16 şi 25 ani şi să cunoască limba engleză.

Muzicienii selectaţi din afara Bucureştiului trebuie să sosească la Mogoşoaia luni, 24 iunie 2019, iar data de întoarcere va fi luni, 8 iulie 2019. Participanții selectați vor suporta costul transportului până la Mogoşoaia și retur.

Cursurile sunt gratuite, nu este percepută o taxă de participare.

ÎNSCRIERE aici

Data limită: 7 iunie 2019

Informații suplimentare: Irina Iacob, Coordonator Program, irina.iacob@icr.ro, 031 71 00 671.

Proiect realizat în parteneriat cu Centrul Cultural Palatele Brâncoveneşti Mogoşoaia

Dr. Peter Stark a studiat la Royal College of Music cu Norman Del Mar și la Viena cu Sir Charles Mackerras. În prezent este profesor de dirijat la Royal College of Music și director artistic la Cambridge University Chamber Orchestra. Pe parcursul carierei sale, a dirijat numeroase orchestre, cum ar fi London Symphony Orchestra, the Hallé, Bournemouth Symphony Orchestra, English Chamber Orchestra, Orchestra of the Age of Enlightenement si Malaysian Philharmonic Orchestra și a lucrat alături de Pierre Boulez , Sir Colin Davis, Lord Yehudi Menuhin, Sir Roger Norrington si Klaus Tennstedt. Peter Stark este, de asemenea, foarte activ în educația muzicală. Este directorul de repetiţii pentru Orchestra de Tineret a Uniunii Europene, conductor-in-residence pentru Orchestra Națională de Tineret a Marii Britanii, și dirijează diverse orchestre, de la Orchestra de Tineret Hertfordshire County (dirijor principal din 1994) la Orchestra Tineretului New South Wales din Australia. În 2008 a fost numit de BBC consultant pentru emisiunea TV Maestro, precum și pentru repertoriu. http://peterstark.co.uk/

 

 

Articole recomandate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2023

De 14 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2023, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași, Ficțiunea OPTm și Gala Tinerilor Scriitori / Cartea de poezie a anului 2023, dar și propriile preferințe ale editorilor, colaboratorilor și cititorilor noștri. Astfel, propunem 76 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2023: 25 de cărți de poezie, 31 de cărți de proză, 10 cărți de critică, istorie și teorie literară, precum și 15 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2024, ora 23.00. Juriul Premiilor AgenţiadeCarte.ro este compus din scriitorii Florin Iaru, Cristian Teodorescu și Dan Mircea Cipariu (președintele asociației Euro CulturArt). Juriul va anunța, după închiderea votului pe agentiadecarte.ro, printr-un comunicat de presă, câștigătorii. Premiile sunt în valoare de 5000 lei. 

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2022

De 13 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2022, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași, Ficțiunea OPTm și Gala Tinerilor Scriitori / Cartea de poezie a anului 2022, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 85 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2022: 30 de cărți de poezie, 30 de cărți de proză, 10 cărți de critică, istorie și teorie literară, precum și 15 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2023, ora 23.00. Juriul Premiilor AgenţiadeCarte.ro este compus din scriitorii Florin Iaru, Cristian Teodorescu și Dan Mircea Cipariu (președintele asociației Euro CulturArt). Juriul va anunța, după închiderea votului pe agentiadecarte.ro, printr-un comunicat de presă, câștigătorii. Premiile, în valoare de 5000 lei, sunt finanțate de Ministerul Culturii.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2021

De 12 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2021, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 71 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2021:  30 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 11 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2022, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2020

De 11 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2020, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 74 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2020: 31 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 13 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2021, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului. (Dan Mircea Cipariu)

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2019

De 10 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2019, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. Astfel, propunem câteva titluri pe care le considerăm semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2020, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2018

În anul editorial 2018, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Iocan și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 31 august 2019, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2017

În anul editorial 2017, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2018, ora 23.00. Pe 31 august 2018, de Ziua Limbii Române, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2016

Anul 2016 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2017, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2015

Anul 2015 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, România literară, Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 15 mai 2016, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

Cotidianul cultural AgenţiadeCarte.ro este membru al Asociației Publicațiilor Literare și Editurilor din România (APLER)

 

Publicaţie culturală finanţată cu sprijinul Ministerului Culturii.

ISSN: 2248 – 1508