spot_img

15 finaliști ai Concursului Naţional „Cele mai frumoase fotografii ale adolescenţilor – InstantAdolescența”

Miercuri, 8 mai 2019, organizatorii ”Euro Fest-Teen/ Salut, Adolescența” și juriul prezidat de artistul vizual Mihai Zgondoiu i-au anunțat pe cei 15 finaliști ai Concursului Naţional „Cele mai frumoase fotografii ale adolescenţilor – InstantAdolescența” (fotografii digitale realizate de adolescenţi cu telefonul mobil). Tema acestei ediții a fost EU-RO-PA. Dintre cele 15 fotografii intrate în finală au fost alese 5 imagini câștigătoare. Concursul a fost lansat online pe 1 martie 2019, fotografiile fiind selectate şi premiate de un juriu prezidat de artistul vizual Mihai Zgondoiu, alături de scriitorul Dan Mircea Cipariu. Fotografiile premiate vor fi publicate în antologia Rezidența LiterArt Franța-România care va fi lansată în luna iunie a acestui an. Cele 15 fotografii intrate în finală sunt expuse pe platforma online ziua-a.ro  şi vor fi proiectate și premiat în cadrul Galei „Salut, Adolescență!” ce va avea loc chiar de Ziua Adolescenților, pe 12 mai 2019, ora 12:00, la Teatrul de Comedie din București (str. Sf. Dumitru, nr.2). Cei 15 finaiști sunt: Cătălin Alb (Colegiul de Arte ”Sabin Drăgoi”, Arad),  Elena Cristiana Gogulescu, Olga Niculae (Liceul de coregrafie ”Floria Capsali”, București), Ionela Andreea Manea, Camelia Mihai (Colegiul Economic ”Costin C. Kirițescu”, București), Silvia Niculae, Matei Rădulescu (Liceul de Arte Plastice Nicolae Tonitza, București), Andreea Dumitrescu (Colegiul Național ”Mihai Viteazul”, București), Cătălin Dinu Antonescu (Liceul Teoretic Național , Bucuresti), Daniel Ababei, Memet Akan Mert (Liceul Teoretic Internațional de Informatică, Constanța), Mircea Botezatu, Gabriel Cărtărescu, Elisa Merca,   Alexandru Mircea Pălășan (Liceul German ”Hermann Oberth”, Voluntari, Ilfov). Laureații InstantAdolescența 2019 sunt Cătălin Alb (locul II), Gabriel Cărtărescu (locul III), Memet Akan Mert (locul II), Silvia Niculae (locul I) și Matei Rădulescu (locul III).

 

 

Mihai Zgondoiu (n. 1982) este artist vizual, asist. univ. dr. la Universitatea Națională de Arte din București, Facultatea de Arte Decorative și Design, departamentul Design (din 2014), iniţiator şi coordonator al galeriei Atelier 030202 – spațiu de artă contemporană din București (dec. 2009 până în prezent), inițiator și co-curator al galeriei geamMAT a Muzeului de Artă din Timișoara (din 2012 – 2014), co-curator Atelier în tranziție (2009-2013), Graphic Designer la Teatrul de Comedie din București (2005 – până în prezent). Membru al Uniunii Artiștilor Plastici din România (din 2005). Oscilează cu lejeritate între experimental și tradițional, arta sa abordând o arie largă de genuri și tehnici artistice de la desen, colaj și print la video-instalații, acțiuni-performance și artă urbană. Cele mai recente expozitii/proiecte personale sunt: Noul Zid / Calina-spațiu de artă contemporană Timișoara 2017, Dada Brancusi / Galeria MB-XL Bruxelles 2016 & Galeria Galateca – București 2016, Mâna de aur a artistului / Galeria FivePlus – Viena 2014 & Galeria Aiurart – București 2013, Somnul lui Lenin / Piața Presei – Bucureşti 2011, Linia Roșie / Centrul Național al Dansului din Bucureşti 2011, Covorul Roșu / Curtea Muzeului Schlooss – Linz, Austria 2011, Libertatea ca șablon / Galeria Hampden – Incubator Art Space, Amherst, Massachusetts USA 2010, Eu matriță / Galeria Calina – Timișoara 2009, Eu / Galeria de Artă Contemporană a Muzeului Național Brukenthal – Sibiu 2008. A mai participat în proiectele vizuale de grup: RERE. Overriding Design with Art and Vice-Versa – Vienna Design Week 2016, DADADA – Media Art Festival – Muzeul de Artă – Arad 2016, Transformation – Muzeul Beelden Aan Zee, Haga 2014, BB6 (Bucharest International Biennial for Contemporary Art) 2014, IEEB4 & IEEB7 (International Experimental Engraving Biennial 2010, 2016), Now Art Now Future (The International Biennial of print – Vilnius 2008), lucrările sale aflându-se în colecții particulare și de stat: Colecția de Artă Luciano Benetton (IT), Colecția de artă Alain Servais (BE), Colecția de artă Avium (RO), Colecția de Artă Daniel Ștefănică (RO), Colecția de Artă Năsui (RO), Colecția de Artă Herczeg (RO), Colecția de Artă Calina, Colecția de Artă DFEWA (DE), Muzeul de Artă Vizuală, Galați (RO), Muzeul Florean de Artă Contemporană-Baia-Mare (RO), Muzeul Naţional de Artă-Satu Mare (RO).

 

***

 

Euro Fest-Teen /  SALUT, ADOLESCENȚA este un program cultural, artistic şi educaţional care marchează sărbătorirea celei de-a XXII-a ediţii a Zilei Adolescenţilor, conform unei Legi promulgate la 13 noiembrie 1997 de Preşedintele României, sărbătorirea Zilei Europei (9 mai), sărbătorirea Anului Cărții și celebrarea președinției românești a Consiliului Uniunii Europene. Euro Fest-Teen /  SALUT, ADOLESCENȚA! – cel mai vechi și longeviv festival din România dedicat adolescenților! –  cuprinde câteva evenimente literare, artistice şi vizuale dedicate adolescenţilor europeni. Un program menit să ofere o scenă publică de afirmare pentru cei ce vor să le fie confirmate de către profesioniştii domeniului editorial, literar, teatral şi vizual talentul exprimat la „prima verba” ori pentru „opera prima”. Un program care pune în comunicare creatoare pe adolescenţii din România și Uniunea Europeană, dar și pe cei care derulează programe instituționale, culturale sau educaționale dedicate adolescenților. În 2019 se împlinesc 22 de ani de când a doua duminică a lunii mai a fost recunoscută oficial ca fiind Ziua Adolescenţilor, conform Legii privind instituirea Zilei Adolescenţilor, promulgată de Preşedintele României şi aprobată de către Parlamentul României la 13 noiembrie 1997, în urma lobby-ului făcut de Maestrul George Mihăiță și Clubul UNESCO – „Adolescenţii”. Festivalul este organizat de Primăria Municipiului București prin Teatrul de Comedie și Muzeul Naţional al Literaturii Române din Bucureşti, Clubul UNESCO-Adolescenții, asociația Euro CulturArt, cu sprijinul Forumului Cultural Austriac București. Partenerii media ai programului sunt Radio România Cultural și AgențiadeCarte.ro. Premiile „Jos Pălăria” și InstantAdolesecența vor fi acordate de Ziua Adolescentului, duminică, 12 mai 2019, ora 12:00, la Teatrul de Comedie, în cadrul Galei ”Salut, Adolescența”, cu participarea extraordinară a maeștrilor Nicu Alifantis, George Mihaiță și Matei Vișniec.

 

 

***

Clubul UNESCO-Adolescenţii este o organizaţie non-politică, non-guvernamentală şi non-profit fondată de Maestrul George Mihăiţă. Preşedintele Clubul UNESCO-Adolescenţii este scriitorul Dan Mircea Cipariu, iar Vicepreşedintele asociaţiei este artistul vizual Mihai Zgondoiu.

Clubul UNESCO-Adolescenţii a fost creat în anul 1992 şi face parte din reţeaua mondială de cluburi UNESCO. Încă de la înfiinţare, Clubul UNESCO-Adolescenţii a făcut lobby parlamentar pentru legiferarea unei zile speciale dedicate fenomenului adolescentin. Astfel, în 1997, a fost promulgată LEGEA nr. 197 din 17 noiembrie 1997 privind instituirea Zilei Adolescentului în fiecare an.

Clubul UNESCO-Adolescenţii este printre primele asociaţii non-guvernamentale din România dedicate adolescenţilor. Scopul clubului este realizarea de programe cultural-sportive, turistice, info-educaţionale, de descoperire de noi şi tinere talente şi de promovare a acestora în plan profesional şi în viaţa publică.

Clubul UNESCO-Adolescenţii a colaborat încă de la înfiinţare cu instituţii culturale publice precum AFCN, Primăria Muncipiului Bucureşti, ArCub, Teatrul de Comedie, Primăria Sectorului 3 şi Primăria Sectorului 6 în realizarea unor proiecte culturale, artistice şi info-educaţionale pentru promovarea adolescenţilor şi a tinerilor creatori din domeniile artelor spectacolului, artelor vizuale şi ale literaturii.

Proiectele noastre comune, Săptămâna Adolescenţilor, Comedia ţine la TINEri, Festivalul Naţional de Teatru pentru Liceeni „Jos Pălăria”, Vernisaj A, Virtual Text A, Cursurile gratuite de actorie pentru elevi (profesor Delia Nartea), au venit în întâmpinarea creativităţii adolescenţilor din Bucureşti şi din ţară şi au devenit repere de referinţă pentru colaborarea dintre o reprezentantă a societăţii civile, o instituţie culturală aflată sub finanţarea unei autorităţi publice locale şi Primăria Municipiului Bucureşti.

În cele 21 de ediţii de până acum ale Festivalului Naţional de Teatru „Jos Pălăria”, au urcat pe scenă peste 5000 de adolescenţi (din care câţiva au ajuns mari actori şi regizori), iar premiile au fost decernate, de-a lungul anilor, de Marcel Iureş, Horaţiu Mălăele, Maia Morgenstern, Emilia Popescu, Vlad Cristache, Andi Vasluianu, Dorina Chiriac, Alex Bogdan etc.

 

 

 

Articole recomandate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2023

De 14 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2023, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași, Ficțiunea OPTm și Gala Tinerilor Scriitori / Cartea de poezie a anului 2023, dar și propriile preferințe ale editorilor, colaboratorilor și cititorilor noștri. Astfel, propunem 76 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2023: 25 de cărți de poezie, 31 de cărți de proză, 10 cărți de critică, istorie și teorie literară, precum și 15 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2024, ora 23.00. Juriul Premiilor AgenţiadeCarte.ro este compus din scriitorii Florin Iaru, Cristian Teodorescu și Dan Mircea Cipariu (președintele asociației Euro CulturArt). Juriul va anunța, după închiderea votului pe agentiadecarte.ro, printr-un comunicat de presă, câștigătorii. Premiile sunt în valoare de 5000 lei. 

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2022

De 13 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2022, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași, Ficțiunea OPTm și Gala Tinerilor Scriitori / Cartea de poezie a anului 2022, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 85 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2022: 30 de cărți de poezie, 30 de cărți de proză, 10 cărți de critică, istorie și teorie literară, precum și 15 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2023, ora 23.00. Juriul Premiilor AgenţiadeCarte.ro este compus din scriitorii Florin Iaru, Cristian Teodorescu și Dan Mircea Cipariu (președintele asociației Euro CulturArt). Juriul va anunța, după închiderea votului pe agentiadecarte.ro, printr-un comunicat de presă, câștigătorii. Premiile, în valoare de 5000 lei, sunt finanțate de Ministerul Culturii.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2021

De 12 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2021, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 71 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2021:  30 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 11 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2022, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2020

De 11 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2020, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 74 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2020: 31 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 13 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2021, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului. (Dan Mircea Cipariu)

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2019

De 10 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2019, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. Astfel, propunem câteva titluri pe care le considerăm semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2020, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2018

În anul editorial 2018, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Iocan și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 31 august 2019, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2017

În anul editorial 2017, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2018, ora 23.00. Pe 31 august 2018, de Ziua Limbii Române, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2016

Anul 2016 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2017, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2015

Anul 2015 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, România literară, Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 15 mai 2016, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

Cotidianul cultural AgenţiadeCarte.ro este membru al Asociației Publicațiilor Literare și Editurilor din România (APLER)

 

Publicaţie culturală finanţată cu sprijinul Ministerului Culturii.

ISSN: 2248 – 1508