spot_img

România se pregătește pentru EUROPALIA

A început numărătoarea inversă pentru ediţia din acest an a Festivalului Internaţional EUROPALIA. Pentru prima dată, România este ţară invitată a acestui festival bienal, ocazie cu care își va pune în valoare atât istoria fascinantă, cât şi scena artistică impresionantă. Prezenţa României la acest important festival, care se va desfășura în perioada octombrie 2019 – ianuarie 2020, este asigurată de Institutul Cultural Român, în parteneriat cu Ministerul Afacerilor Externe, Ministerul Culturii și Identității Naționale, Secretariatul General al Guvernului. Programul festivalului începe să prindă contur după prima selecţie din cele peste 250 de evenimente care vor avea loc în Belgia şi în ţările din jurul ei.

EUROPALIA îl aduce pe Brâncuşi la Bruxelles pentru prima dată

Constantin Brâncuşi (1876-1957) este fără nicio îndoială unul dintre cei mai influenţi artişti ai secolului XX. Sculpturile lui fascinante l-au transformat într-un pionier al modernismului, rămânând până în prezent o sursă importantă de inspiraţie pentru mulţi artişti. Nu doar sculptor, acesta a fost şi un fotograf pasionat care a lăsat în urma sa o colecţie de fotografii cu o valoare artistică inedită. Europalia îl aduce pe Brâncuşi la Bruxelles pentru prima dată în această toamnă (2.10.2019 – 12.01.2020), expoziţia dedicată acestuia concentrându-se pe ambele direcţii ale operelor sale (sculptură şi fotografie). Va fi un eveniment unic dedicat artistului şi studioului său, care era frecventat de lumea artistică a acelor timpuri (Amadeo Modigliani, Fernand Léger, Man Ray). Proiectul cuprinde opere importante de la muzee şi din colecţii private din jurul lumii, incluzând Muza adormită, Sărutul sau Leda. Pe lângă sculpturile sale iconice, fotografii şi documente extraordinare vor fi expuse şi opere ale contemporanilor săi, cum ar fi Marcel Duchamp, Medardo Rosso sau Auguste Rodin.

Dacii. Faceţi cunoştinţă cu strămoşii României

De-a lungul timpului, numeroase popoare au poposit pe pământul românesc. Romanii, dacii, tracii, celţii sau grecii şi-au lăsat aici amprentele, acestea împletindu-se în formarea specificităţii româneşti. Începuturile istoriei poporului român vor fi prezentate și în expoziția „Daciaˮ (19.10.2019 – 26.04.2020). Piesele unice, care includ şi unele comori din aur şi argint nemaivăzute până acum în spaţiul cultural belgian, propun o întoarcere în timp şi spun povestea populaţiei indigene, dar şi cea a unor evenimente definitorii în istoria formării poporului român, cum ar fi cuceririle romane.

ABC – STUDIO Brâncuşi, ateliere de lucru creative şi interactive

Pe durata expoziţiei Brâncuşi, festivalul Europalia va colabora cu centrul ART BASICS for CHILDREN (ABC) din Bruxelles pentru a oferi o experienţă inedită vizitatorilor. Specialiştii ABC vor oferi tururi ghidate ale expoziţiei Brâncuși pentru grupuri şcolare, copii şi părinţii acestora. „Ce îl face pe Brâncuşi atât de special?”, „ Cum a reuşit el să schimbe radical arta sculpturii?” sunt întrebări la care se vor găsi răspunsuri. Studioul ABC – Brâncuşi, un loc de joacă amenajat separat în cadrul expoziţiei, va primi vizitatori care vor să răsfoiască cărți, să asculte muzică, să se joace sau să se bucure de instalaţii speciale pentru introducerea în universul Brâncuşi.

Căutarea sufletului românesc, prin spectacolul „Urme”

Celebrul coregraf  Wim Vandekezbus s-a inspirat pentru proiectul „Urmeˮ, creat special pentru festivalul Europalia, din pădurile virgine românești, ultimele din Europa. În cadrul spectacolului, se pleacă în căutarea urmelor antice ale istoriei intime ale umanităţii, astfel conturându-se o poveste ce nu poate fi spusă în cuvinte, ci doar cu ajutorul muzicii şi a dansului. Cinci muzicieni şi doisprezece dansatori vor urca pe scenă în sunetele muzicii lui Marc Ribot şi ale cântăreţului Trixie Whitley. Premiera va fi pe 8 decembrie 2019 la Concertgebouw Bruges. Vor fi reprezentaţii şi la KVS (Bruxelles), Philharmonie (Paris), deSingel (Antwerp) şi la CCHA (Hasselt).

 

EUROPALIA, unul dintre cele mai importante festivaluri internaționale de artă, este considerat manifestarea culturală de cea mai mare amploare din Belgia. Festivalul este organizat o dată la doi ani, sub patronajul Familiei Regale a Belgiei, în Belgia și în țări învecinate – Franța, Olanda, Luxemburg și Germania sau Marea Britanie.

Prima ediție a Festivalului Internațional de Artă Europalia a avut loc în 1969. Festivalul are un caracter multidisciplinar: arte vizuale, artele spectacolului, muzică, film, literatură, educație culturală.

Publicul celor mai ample ediții de până acum ale festivalului a ajuns la aproximativ 1-1,5 milioane de vizitatori, majoritatea veniți din afara Belgiei. Printre ţările invitate de onoare la ediţiile precedente s-au numărat: Italia (1969 şi 2003), Franţa (1975), Spania (1985), Portugalia (1991), Republica Cehă (1998), Polonia (2001), Federaţia Rusă (2005), R. P. Chineză (2009), Brazilia (2011), India (2013), Turcia (2015), Indonezia (2017).

Mai multe informaţii despre program şi despre punerea în vânzare a biletelor vor fi comunicate în curând.

 

Mai multe informații aici:

https://www.icr.ro/pagini/romania-se-pregateste-pentru-europalia

 

Articole recomandate

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Sunt permise comentariile oricărei persoane, fără discriminări pe criterii de rasă, sex, etnie, opţiune şi apartenenţă politică sau religioasă. Limbajul vulgar şi trivial în subsolul textelor nu este permis. Nu sunt permise opiniile calomnioase rasiste/şovine/xenofobe. Nu sunt permise atacuri la persoană în subsolurile textelor, ele sunt exclusiv pentru comentarii, critică literară, păreri despre text, dezbateri, etc. În caz contrar, ele vor fi scose din baza de date, fără nici o explicaţie din partea AgentiadeCarte. ro

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2023

De 14 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2023, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași, Ficțiunea OPTm și Gala Tinerilor Scriitori / Cartea de poezie a anului 2023, dar și propriile preferințe ale editorilor, colaboratorilor și cititorilor noștri. Astfel, propunem 76 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2023: 25 de cărți de poezie, 31 de cărți de proză, 10 cărți de critică, istorie și teorie literară, precum și 15 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2024, ora 23.00. Juriul Premiilor AgenţiadeCarte.ro este compus din scriitorii Florin Iaru, Cristian Teodorescu și Dan Mircea Cipariu (președintele asociației Euro CulturArt). Juriul va anunța, după închiderea votului pe agentiadecarte.ro, printr-un comunicat de presă, câștigătorii. Premiile sunt în valoare de 5000 lei. 

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2022

De 13 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2022, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași, Ficțiunea OPTm și Gala Tinerilor Scriitori / Cartea de poezie a anului 2022, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 85 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2022: 30 de cărți de poezie, 30 de cărți de proză, 10 cărți de critică, istorie și teorie literară, precum și 15 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2023, ora 23.00. Juriul Premiilor AgenţiadeCarte.ro este compus din scriitorii Florin Iaru, Cristian Teodorescu și Dan Mircea Cipariu (președintele asociației Euro CulturArt). Juriul va anunța, după închiderea votului pe agentiadecarte.ro, printr-un comunicat de presă, câștigătorii. Premiile, în valoare de 5000 lei, sunt finanțate de Ministerul Culturii.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2021

De 12 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2021, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 71 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2021:  30 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 11 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2022, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2020

De 11 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2020, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Observator Cultural, Ziarul de Iași și Gala Tinerilor Scriitori, dar și propriile preferințe ale editorilor și colaboratorilor noștri. Astfel, propunem 74 de titluri pe care le considerăm semnificative pentru anul editorial 2020: 31 de cărți de poezie, 20 de cărți de proză, 10 cărți de critică literară, istorie literară și teorie literară, precum și 13 cărți de eseu, publicistică și memorialistică. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2021, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului. (Dan Mircea Cipariu)

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2019

De 10 ani, AgențiadeCarte.ro propune un top anual al celor mai bune cărți. Pentru anul editorial 2019, echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. Astfel, propunem câteva titluri pe care le considerăm semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Cititorii AgenţiadeCarte.ro pot vota și comenta titlurile alese de noi. Votul este deschis până la 31 august 2020, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2018

În anul editorial 2018, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, Iocan și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 31 august 2019, ora 23.00. După închiderea votului, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi ale publicului și ale unui juriu desemnat de Asociația Euro CulturArt. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2017

În anul editorial 2017, au fost publicate câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2018, ora 23.00. Pe 31 august 2018, de Ziua Limbii Române, într-un eveniment public, AgențiadeCarte.ro va premia cărțile ce vor întruni cele mai multe voturi. Vom acorda câte un premiu pentru fiecare secțiune a topului.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRȚI ALE ANULUI 2016

Anul 2016 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural și Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 27 august 2017, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2015

Anul 2015 a propus câteva titluri semnificative pentru o viitoare istorie a literaturii române contemporane. Echipa AgenţiadeCarte.ro a scanat nominalizările pentru Premiile Radio România Cultural, Observator Cultural, România literară, Gala Tinerilor Scriitori, dar şi propriile preferinţe ale editorilor. A rezultat o listă de propuneri pe care cititorii AgenţiadeCarte.ro o pot vota, comenta şi critica. Votul este deschis până la 15 mai 2016, ora 23.00.

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

(S)TOP CELE MAI BUNE CĂRŢI ALE ANULUI 2010

Cotidianul cultural AgenţiadeCarte.ro este membru al Asociației Publicațiilor Literare și Editurilor din România (APLER)

 

Publicaţie culturală finanţată cu sprijinul Ministerului Culturii.

ISSN: 2248 – 1508