Joi, 4 aprilie 2019, ora 19.00, la Galeria Contemp (str George Vraca nr.7), va avea loc vernisajul expoziţiei ”Missa Da Pacem”, semnată de Elena & Marcel Scutaru şi curatoriată de Mihai Plămădeală.
Expoziţia reuneşte pictură, sculptură, ceramică şi obiect, configurate într-o instalaţie a cărei finalitate artistică transcende raţiunile pentru care a fost creată fiecare piesă în parte. Avem de-a face cu un demers curatorial de reinterpretare, al cărei model se află în revelaţie, privită ca act prin care clarificăm ceva (ne)cunoscut sau prin care descoperim divinitatea manifestată în lucruri aparent mici şi comune.
Elena şi Marcel Scutaru sunt diferiţi, dar complementari, şi nu expun foarte des împreună. Atunci când totuşi o fac, există motive artistice întemeiate. În Missa Da Pacem,latura conceptuală a unuia se întâlneşte în mod magistral cu apetenţa pentru instalaţie a celuilalt. Mai mult, cei doi tind să îşi inverseze rolurile, la nivel morfologic vorbind, în demersul de unificare a muncii lor.
Tema expoziţiei este pacea, tratată din punct de vedere metaforic, ca armonie, deziderat, împăcare, serenitate, iertare, linişte sufletească, încetare a conflictelorşi aşa mai departe. Piesele reunite sub egida proiectului Missa Da Pacem, fără a fi fost create special pentru acesta, au ca numitor comun atributele enumerate mai sus, nimic altceva decât ipostaze ale păcii divine.