Cu o oarecare uimire și cu ceva mai multă nedumerire mi-am adus aminte, după mai bine de trei luni după Revelion, că 2019 nu e numai an electoral, dar și, țineți-vă bine, Anul Cărții. Doar că, în loc să mă bucur, să îmi frec mîinile cu satisfacție că ieșim din groapa nefuncțională a Europei, eu mă întristez. E jumătatea lui aprilie și… nimic.
A auzit cineva ceva despre afurisitele astea de cărți? Poate spune vreun funcționar guvernamental cum se numește și unde crește copacul care face cărți? Pare de domeniul evidenței că micuțele obiecte cu foi înnegrite de tușul tipografic zburdă pe undeva, iar pe acolo se abat niște cow-boys care le prind cu lasoul, le domesticesc și le aduc în bătătura editurilor.
Din nefericire, cultura română literară s-a întors cu 200 de ani în urmă. Pe atunci, un nebun romantic, pe numele lui Ion Heliade Rădulescu, producea acest îndemn mobilizator: „Traducțiunile nu fac o literatură. Scrieți, băieți, numai scrieți.” Pe acest îndemn s-a construit literatura română „clasică”. Însă am ajuns, după intervalul de care vorbesc, să repetăm vechiul îndemn, doar că cu mai multă disperare și cu mult mai puțină încredere.
Iată care sînt motivele:
Cea mai slabă (ca număr de titluri) literatură națională a Europei. Cel mai mic număr de cititori. Cel mai mic număr de librării. Cel mai mic număr de cărți (originale) vîndute. Cea mai mare neîncredere în autorii români.
Probabil ăsta e motivul pentru care vreun funcționar nostalgic, romantic și îngrijorat a strecurat în mapa guvernanților Anul Cărții ca prioritate românească. Altceva nu poate fi, pentru că, în primele trei luni ale anului, nu am auzit pe nimeni dintre cei de la butoane vorbind despre vreo carte, fie ea „Suge-o, Ramona” sau „Fluturi”. Ai zice că România e țara pustie, în care locuitorii au uitat să citească, să zăbovească și să viseze. Iar cei care scriu cărți sînt nebuni, grafomani, bugetari, rentieri și zărghiți.
Din nefericire, singurul lucru pe care îl putem măsura e o „ea”. Piața de carte. Cea mai mică și mai pricăjită din Europa. Dar e bine, nu-i așa, că avem Anul Cărții în România. Sigur, cu acest efort colosal, cu această mobilizare de forțe, vom izbîn… Cum (mi se suflă în cască)? Cum? Toată lumea așteaptă să bifăm nimicul ca și cum l-am fi îndeplinit? Cum (mi se suflă și mai abitir în cască)? În definitiv, a trecut și Centenarul și uite ce liniște a fost! De ce te mai agiți? Vezi că ai o vîrstă, menajează-ți inima. Hai, ia o pastilă!
Florin IARU
