La Iași, peste 8 000 de persoane au participat la Marșul pentru Viață „Unic din prima secundă” din data de 23 martie 2019. Participanții au purtat pancarte cu mesaje pozitive și și-au exprimat prin însăși prezența la eveniment dorința de a trăi într-o lume ce se bazează pe o cultură a vieții, a dragostei față de femeile în criză de sarcină și față de copiii nenăscuți. Prezența numeroasă a tinerilor a însemnat deschiderea lor spre valorile pro viață și spre credință că în viitor va exista o generație pro viață.
”Începând cu ora 12:30, au avut loc momente artistice susținute de următoarele coruri:
- Ceata de Mediciniști de la Universitatea de Medicină și Farmacie „Grigorie T. Popa” din Iași, dirijată de Raluca Maria Roșca;
- Corul MUSICA VIVA, dirijat de Daniela Doroșincă;
- Corul Sfântul Nicolae al Parohiei Bîcu, județul Iași, dirijat de Pr. Marius Nica;
- voluntarii evenimentului care au interpretat Imnul Marșului pentru Viață 2019, realizat de Olivia Baer;
Imediat după momentele artistice, au urmat o serie de discursuri cu invitați de pe plan local, dar și de pe plan internațional. Astfel, au luat cuvântul următorii invitați:
- Emanuel Buta, Președinte al Asociației Studenților Creștini Ortodocși Români (ASCOR) – filiala Iași;
- Maria Patricia Holley, misionar pro viață din Statele Unite ale Americii;
- Ryan Christopher Day, Senior Policy Officer în cadrul organizației ADF International;
- Paul Ginoux, din partea organizației Choisir La Vie Paris, organizație co-organizatoare a Marșului pentru Viață din Paris;
- Marian Timofte, Vicar administrativ al Arhiepiscopiei Iașilor;
- Mihai Chirica, Primarul Municipiului Iași;
Începând cu ora 14:00, cei 8000 de participanți au pornit pe traseul: Piața Unirii – Str. Gavriil Musicescu – Bvd. Independenței – Str. I. C Brătianu – Bvd. Ștefan cel Mare și Sfânt – Piața Unirii. Astfel, orașul Iași a fost învăluit într-o atmosferă de sărbătoare, o atmosferă plină de viață și de speranță.
Cei 150 de voluntari ai Marșului pentru Viață Iași au participat alături de echipa de organizarea la o întâlnire de evaluare post – eveniment, dar, mai ales, s-au bucurat că în mijlocul lor s-a aflat Înaltpreasfințitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, care le-a adresat un cuvânt de mulțumire și de încurajare, pentru ca mesajul și convingerea că viața este cel mai frumos dar, să fie mereu în sufletele lor, indiferent de presiunea pe care o parte din societate o face, denigrând darul vieții, din primul moment al concepției.
Mulțumim tuturor partenerilor, în special, Primăriei Municipiului Iași, și tuturor participanților care ne-au fost alături la cel mai mare eveniment pentru Viață din România și Republica Moldova.” – anunță ProVita Iași.